Pomenirea mortilor

Boboteaza - Botezul lui Ioan si Botezul Bisericii

Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catreSfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare.   

La 30 de ani, la plinatatea varstei barbatului desavarsit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezatorul invata si boteza cu botezul pocaintei; iar despre Iisus le spunea: "Se afla in mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiti" (Ioan 1, 26). "Nici eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 33-34). 

Cand a aparut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfant, Il recunoaste si-L arata multimilor, zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Aceasta marturie era foarte necesara israelitenilor, care asteptau pe Mesia cel profetit cu multe veacuri inainte. Hristos ii cere lui Ioan sa-L boteze, iar acesta, dupa o impotrivire de adanca smerenie, primeste sa-L boteze, dupa randuiala lui. Dupa botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste Iisus, iar Tatal a marturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are si un alt scop: Epifania - aratareaSfintei Treimi - moment in care El avea sa fie descoperit lui Ioan si, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu si ca Mesia. 

Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul. La Cina cea de Taina intalnim si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus capat celui dintai si i-a dat inceput celui de-al doilea. Si acum la raul Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii. Botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care ii facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor. 

Acest botez nu era o taina, ci un ritual, pentru ca nu ierta pacatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune insusi sfantul Ioan cand zice : "Acela va va boteza cu Duh Sfant si cu foc". Dar Duhul Sfant nu fu­sese inca dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos insusi, de sus, de la Tatal (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind in lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau sa se imbrace mai intai ei insisi cu toata puterea Du­hului, cum s-a si intamplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei sa boteze cu apa si cu Duh Sfant, cum au si facut incepand dupa Pogorare cand s-au botezat adaugandu-se apostolilor "ca la trei mii de suflete" (Fapte, 2, 41). 

Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mantuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curatire de pacate,   fiind   Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arata importanta si lucrarea botezului pe care il va institui si a implini Legea, ca sa se descopere lumii taina lui Dum­nezeu cel in Treime inchinat, in numele Caruia sa ne botezam si noi.

Taina botezului a fost instituita de Hristos insusi indata dupa in­vierea Sa din morti, odata cu trimiterea apostolilor la propovaduirea Evangheliei catre neamuri:  "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le  in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei, 28, 19-20). Hristos se afunda in Iordan si Duhul pogoara peste ape. A tre­buit sa se scufunde Fiul in firea omeneasca si prin ea in apa, pen­tru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne inaltam spre viata Sa dumnezeiasca in Duhul Lui cel Sfant. In Cuvan­tul intrupat, apa si Duhul se unesc din nou. (sursa: CrestinOrtodox.ro)

Eclipsă la mahala

Azi, pămîntul s-a întunecat pentru cîteva ore. Dar de data aceasta nu răutatea umană, jihadul, capitalismul nemilos ori încălzirea globală au fost pricini. Ci o eclipsă parţială de Soare. La noi, în România, fenomenul a putut fi observat în toată ţara. Mă rog, fiecare cu norocul lui, în funcţie de cît de înorat va fi fost cerul.

Una peste alta însă, e totuşi un eveniment pe care n-aş fi vrut să-l ratez. După cum n-aş fi vrut sa pierd eclipsa din ’99, cu concert Pavarotti la pachet. Pentru că, în esenţă, eclipsa din 4 ianuarie 2011 este una dintre cele mai mari, nimic notabil nefiind de văzut în următorii 16 ani: marţi dimineaţă, soarele a fost acoperit în proporţie de peste 75% de către Lună.

Deşi mult mai puţin mediatizată decît evenimentul din ’99, eclipsa de marţi a început în nordul Algeriei şi, în scurt timp, penumbra Lunii a acoperit vestul Europei. Asta chiar la răsăritul Soarelui, dînd naştere unui fenomen spectaculos. Maximul eclipsei a avut loc în nordul Suediei (norocoşii!), la ora 8:50, GMT. Dar apoi, încet–încet, toată Europa şi mai apoi Orientul Mijlociu, au putut urmări fenomenul.

 Eclipsa s-a terminat odată cu apusul Soarelui în nord-vestul Chinei. La noi în ţară, timp de aproximativ trei ore, Soarele a stat acoperit de Lună. Eclipsa a fost vizibilă începînd cu ora 09:05 în estul ţării unde 75% din Soare a fost acoperit.

Eclipsa este un fenomen simplu. Luna acoperă parţial Soarele. Astronomii spun că avem practic de-a face cu o aliniere fericită. Mai pe înţelesul nostru, e vorba de o iluzie optică. Şi asta pentru că noi, de pe Pămînt, vedem Soarele şi Luna la aceleaşi dimensiuni. În realitate însă, Luna este de 400 de ori mai mică decît Soarele.

 

La mulți ani!

Casa Scînteii cu parcarea goala... Șoseaua Kiseleff cu doar cîteva mașini. Bucureștiul avea un halucinant aer suprarealist, de polis abandonat... Așadar, a fost 1 inauarie. La mulți ani!

 

Balkanic Zeppelin

 A G Weinberger

 A G Weinberger si Mike Godoroja

 Corneliu Stroe

Grigore  Leşe

Marius Mihalache

Mike Godoroja

 Ovidiu Lipan Ţăndărică

Fiat FIAC!

Şi a fost FIAC şi a fost bine…

În octombrie, Parisul era structura perfectă de Yin şi Yang. Pe de o parte geamurile liceelor şi facultăţilor zbîrnîiau de proletare ţipurituri, clamate de elevii şi studenţii speriaţi de perspectiva mult prea îndepărtată a pensionării şi, pe de altă parte, frisoane elitisto-culturalo-consumeriste pregăteau covorul roşu pentru cea de a 37-a ediţie a FIAC (Foire Internationale d'Art Contemporain).

Totuşi, la deschiderea FIAC, zîmbetele oficialilor nu erau chiar ca-n reclamele pentru pastă de dinţi. Să curgă şampania, da’ să fie de folos! Crisparea şi surîsul de Mona Lisa ştirbă venea din faptul că Franţa tocmai a fost detronată de pe locul trei al comerţului cu artă de către China (previzibil, în fond). Chestiune suficient de îngrijorătoare, cît să-l pună pe jar pe Frédéric Mitterrand, ministrul francez al culturii, care, cu puţine zile înainte de deschiderea FIAC, a convocat la sfat de taină actorii principali ai pieţei franceze de artă. Pentru că, cifrele din tabele, dureroase ca o măsea ce nu te lasă să dormi, nasc grafice depresive.

Dacă pînă în anii ’50, Franţa era trăpaşul favorit al cursei, situaţia s-a schimbat mai apoi în favoarea Statelor Unite şi Angliei. Iar acum, China a lăsat fără remuşcări Hexagonul în urmă… Anul trecut, din piaţa mondială de artă, 31 % a revenit Statelor Unite, 30 % - Marii Britanii, 14 % - Chinei, în vreme ce Franţa a punctat doar 9%... Iar din spate se aud paşii repezi ai Germaniei, ameninţînd cu pierderea locului patru...

Ce a vorbit ministrul Mitterrand cu dirijorii pieţei franceze de artă, nu se ştie. Însă, vizibil a fost tîrgul în sine, probabil cea mai bună ediţie a ultimilor ani. În marea lor majoritate, reprezentanţii celor 195 de galerii de artă modernă şi contemporană, din cele 24 de ţări care au participat la FIAC, şi-au exprimat satisfacţia faţă de rezultatele manifestării: expuneri de calitate şi lucrări deseori sobre, semnate de multe ori de artişti consacraţi.

Această ediţie s-a dovedit extrem de selectivă, refuzîndu-se participarea multor galerii. În vreme ce manifestările de artă contemporană s-au înmulţit în ultimii ani (în special prin evenimente de mai mică sau mai mare amploare, organizate în estul Europei şi Balcani), FIAC – după perioada mai dificilă a anilor ’90 – a trezit din nou interesul galeriilor internaţionale şi al colecţionarilor din lumea întreagă.

Prezenţa lui Larry Gagosian, un important negustor de artă americană, care şi-a inaugurat o luxoasă galerie în apropiere Champs-Elysées, cu doar o zi înainte de deschiderea FIAC, a adus greutate acestei ediţii. Pentru prima sa participare, în calitate de expozant, Gagosian a adus la Grand Palais o serie de opere demne de simezele muzeelor, semnate de Pablo Picasso, Andy Warhol, Albert Giacometti, Richard Prince...

Multe alte galerii internaţionale, cu nume de referinţă în piaţa de artă, au participat, pentru prima dată la această ediţie FIAC: Max Hetzler (Berlin), Regen Projects (Los Angeles) sau Victoria Miro (Londra).

Dacă deschiderea FIAC a fost prilej de zîmbete crispate, finalul ediţiei a relaxat muşchii faciali ai oficialilor şi participanţilor. Semn că, măcar în piaţa de artă, începe din nou să se simtă relansarea economică.