Migrena de dimineaţă

La cinema

Că tot am rămas home alone, sor-mea a decis să-mi ridice nivelul cultural şi să mă branşeze la ultimele tendinţe. Ma rog, nu chiar ultimele, sper să mai urmeze şi altele. Dar aşa se spune…

Ca să revin; după ce am văzut expoziţia de fotografie René Magritte la MNaR, aşa, într-o continuare a naturalului suprarealist, am poposit, pe la ceasurile opt de seară, la cinema. Cinema Patria. Unde rula “Le Parfum de la dame en noir” (2005, regia: Bruno Podalydès).

În sala veche, cu scaune incomode şi cu apucături dadaiste, ce împing responsabilitatea susţierii fundului ce şi-a plătit, corect, biletul, spre neantul dintre rînduri, am parcurs, cuminte şi corect, prima oră a decriptării mesajului cinematografic. Imagine clară, aromă de Boris Vian şi L’ecume du jour. Plus, amintirea unui L'age d'or (1930, Luis Bunuel) văzut, la început de mileniu, undeva, la o expoziţie, la Centrul Pompidou.

După care, prima oră (cît să ceri, în fond, de la 60 de minute?) s-a încheiat şi, logic, a urmat cea de a doua oră de film.

Brusc, scaunul a devenit omenos. Fesele mi s-au agăţat de cîteva droturi ce-şi iţeau monturile prin pluşul ros al scaunului şi, apoi am clipit. Cînd am ridicat pleoapele, tocmai începea să curgă genericul…