La cinema
Că tot am rămas home alone, sor-mea a decis să-mi ridice nivelul cultural şi să mă branşeze la ultimele tendinţe. Ma rog, nu chiar ultimele, sper să mai urmeze şi altele. Dar aşa se spune…
Ca să revin; după ce am văzut expoziţia de fotografie René Magritte la MNaR, aşa, într-o continuare a naturalului suprarealist, am poposit, pe la ceasurile opt de seară, la cinema. Cinema Patria. Unde rula “Le Parfum de la dame en noir” (2005, regia: Bruno Podalydès).
În sala veche, cu scaune incomode şi cu apucături dadaiste, ce împing responsabilitatea susţierii fundului ce şi-a plătit, corect, biletul, spre neantul dintre rînduri, am parcurs, cuminte şi corect, prima oră a decriptării mesajului cinematografic. Imagine clară, aromă de Boris Vian şi L’ecume du jour. Plus, amintirea unui L'age d'or (1930, Luis Bunuel) văzut, la început de mileniu, undeva, la o expoziţie, la Centrul Pompidou.
După care, prima oră (cît să ceri, în fond, de la 60 de minute?) s-a încheiat şi, logic, a urmat cea de a doua oră de film.
Brusc, scaunul a devenit omenos. Fesele mi s-au agăţat de cîteva droturi ce-şi iţeau monturile prin pluşul ros al scaunului şi, apoi am clipit. Cînd am ridicat pleoapele, tocmai începea să curgă genericul…
duminică, 28 iunie 2009
luni, 15 iunie 2009
Migrena de dimineaţă
FERICIRE LA JUMATE'
Fericirea mediocră este o flacără ce arde alimentată de vodkă ieftină şi care, în urma combustiei, lasă-n urmă dureri de cap şi de stomac, grefate însă pe mulţumirea de a nu fi cheltuit prea mult. Pentru că, dacă o fericire de juma' de kil euforizează suficient cît să-l vezi omenos pe Iliescu şi victimă pe Ceauşescu, preţul plătit e pe măsura oricărui buzunar peticit.
Iei sticla, laşi pe masă trei lei juma', faci cu ochiul spre vînzător, complice, într-un soi de " doar noi doi ştim ce-i cu adevărat bun " şi ieşi.
În doua-trei ore ai tot timpul să legumeşti licoarea cristalină, devenind, rînd pe rînd, cînd judecător, cînd filosof stoic, cînd satrap, cînd iertător… Iar la finalul sticlei, scurgi ultimele picături de etilic amestecat cu glicerină şi apă şi, plescăind a mulţumire, dacă te mai ţin picioarele, poţi porni înapoi spre dugheană, să cumperi altă fericire la juma' de kil.
Mecanismul după care funcţionează circuitul vodkăi în natură e destul de simplu: distileria (mai mult sau mai puţin clandestină) face licoarea magică, sticlele goale în timpul ăsta stau la înmuiat în hîrdaie pline cu o leşie jegoasă, dup-aia mîini vioaie iau sticlele, le clătesc (oarecum) de zoaie, vodka este turnată în sticlele aranjate pe mese, o mînă păroasă şi vînjoasă de bărbat bate capsele pe sticle, apoi un copil ori o femeie lipeşte mirificele etichete, cu un clei de oase urît-mirositor, maroniu şi de consistenţa iaurtului.
Beutura-i gata şi numa' bună de a fi servită. Apoi, tot ce mai trebuie e ca bizonul mioritic să facă gestul de a duce mîna la buzunar, că-n rest, miscarile vînzătorului (şi, implicit, fericirea la jumate') vin de la sine.
Fericirea mediocră este o flacără ce arde alimentată de vodkă ieftină şi care, în urma combustiei, lasă-n urmă dureri de cap şi de stomac, grefate însă pe mulţumirea de a nu fi cheltuit prea mult. Pentru că, dacă o fericire de juma' de kil euforizează suficient cît să-l vezi omenos pe Iliescu şi victimă pe Ceauşescu, preţul plătit e pe măsura oricărui buzunar peticit.
Iei sticla, laşi pe masă trei lei juma', faci cu ochiul spre vînzător, complice, într-un soi de " doar noi doi ştim ce-i cu adevărat bun " şi ieşi.
În doua-trei ore ai tot timpul să legumeşti licoarea cristalină, devenind, rînd pe rînd, cînd judecător, cînd filosof stoic, cînd satrap, cînd iertător… Iar la finalul sticlei, scurgi ultimele picături de etilic amestecat cu glicerină şi apă şi, plescăind a mulţumire, dacă te mai ţin picioarele, poţi porni înapoi spre dugheană, să cumperi altă fericire la juma' de kil.
Mecanismul după care funcţionează circuitul vodkăi în natură e destul de simplu: distileria (mai mult sau mai puţin clandestină) face licoarea magică, sticlele goale în timpul ăsta stau la înmuiat în hîrdaie pline cu o leşie jegoasă, dup-aia mîini vioaie iau sticlele, le clătesc (oarecum) de zoaie, vodka este turnată în sticlele aranjate pe mese, o mînă păroasă şi vînjoasă de bărbat bate capsele pe sticle, apoi un copil ori o femeie lipeşte mirificele etichete, cu un clei de oase urît-mirositor, maroniu şi de consistenţa iaurtului.
Beutura-i gata şi numa' bună de a fi servită. Apoi, tot ce mai trebuie e ca bizonul mioritic să facă gestul de a duce mîna la buzunar, că-n rest, miscarile vînzătorului (şi, implicit, fericirea la jumate') vin de la sine.
duminică, 14 iunie 2009
vineri, 12 iunie 2009
Migrena de dimineaţă
De la simulacru la surogat, totul trece prin kitsch
E greu să faci ceva cu adevărat valoros. E mult mai simplu să laşi ştacheta pe undeva, pe jos, uitată deDumnezeu, ca oile năuce ale marilor oraşe, consumatorii fideli de Fapt Divers, fete-de-la-pagina-cinci şi crime pasionale, la jurnalele de la ora 5, să dea buluc şi să se minuneze de cît de drăguţ poate fi kitschul. Kitschul luceşte, e moale şi făcut, îndeobşte, din materiale ieftine care, în contextul caselor încărcate de mileuri puse, cu schepsis, cu colţ, peste ecranele de televizor, sub tradiţionalul peşte-de-sticlă, dau impresia (sau, mă rog, asta se străduiesc să facă) de preţiozitate. Kitsch poate fi un sfeşnic auriu, din plastic, vîndut cu lumînare cu tot, kitsch poate să fie icoana made in Taiwan, cu un Isus Cristos din plastic fosforescent, care luceşte noaptea, de te bagă-n spaime. Kitsch poate fi schimbătorul de viteze, de la mşsina vecinului, " făcut special de cumnatu', care lucreaza la Policolor", care are înauntrul său un mic şi drăgut castel roşu, pus pe o pajiste verde dar, kitsch poate fi considerat si cavoul lui Cataramă ori Casa Poporului, a lui Nea Nicu…
Azi sunt cu dinţii strepeziti de kitschul mediatic. De kitschul care mă inundă prin ziare, prin geamul cutiei cu maimuţe ori, prin aparatele de radio. De kitschul ştirilor care îmi dezvăluie, cu lux de amănunte, cutare macel, pe strada X, în care tatăl, Y, după ce s-a îmbătat, şi-a căsăpit consoarta cu lovituri metodice, aplicate cu o lamă boantă de cuţit.
De ştirile aşa-zis mondene, cu titluri mari şi poze colorate, care mi-l arată pe noul iubit al Madonnei bot in bot cu diva de juma' de secol, in vreme ce fostul soţ al acesteia, toarnă filme prin Londra.
Vorbesc aici de ştirile în care, individe grase şi cu figuri plînse, se jură c-au fost violate de extratereştrii ăia răi, cu figuri stilizate şi ochi mari… Practic, kitschul ma înconjoară, văd eu, tot mai mult.
Manele debile se revarsă de pe sticla colorata atelevizorului ca o cascadă cu leduri, dintr-un tablou de 15 lei, luat dintr-un en-gros chinezesc, în vreme ce interpreţii tuciurii, uleioşi şi prea-plini de grosimea portofelului, vorbesc consonantic, din interiorul tricourilor negru-lucios mulate peste burţile revărsate, despre secreţiile lor sonore ca despre nişte adevarate capodopere ale muzicii, bune de pus în cui, alaturi de "Arta fugii" ori de "Oda bucuriei"...
Maşini cu beculeţe colorate, ca pomul de Crăciun, trec pe străzi în trombă, iar gunoaie editorialistice îmi ard retina. Băieţi de băieţi, cu pantaloni jegosi de treining şi adidaşi "Puma" chinezesti, silabisesc, într-un efort penibil, scremerile gîndurilor lui Mutu ori Hagi. În toată această vreme, un învăţător cu 40 de ani vechime nu are mai mult de 1500 de lei salariu!
E greu să faci ceva cu adevărat valoros. E mult mai simplu să laşi ştacheta pe undeva, pe jos, uitată deDumnezeu, ca oile năuce ale marilor oraşe, consumatorii fideli de Fapt Divers, fete-de-la-pagina-cinci şi crime pasionale, la jurnalele de la ora 5, să dea buluc şi să se minuneze de cît de drăguţ poate fi kitschul. Kitschul luceşte, e moale şi făcut, îndeobşte, din materiale ieftine care, în contextul caselor încărcate de mileuri puse, cu schepsis, cu colţ, peste ecranele de televizor, sub tradiţionalul peşte-de-sticlă, dau impresia (sau, mă rog, asta se străduiesc să facă) de preţiozitate. Kitsch poate fi un sfeşnic auriu, din plastic, vîndut cu lumînare cu tot, kitsch poate să fie icoana made in Taiwan, cu un Isus Cristos din plastic fosforescent, care luceşte noaptea, de te bagă-n spaime. Kitsch poate fi schimbătorul de viteze, de la mşsina vecinului, " făcut special de cumnatu', care lucreaza la Policolor", care are înauntrul său un mic şi drăgut castel roşu, pus pe o pajiste verde dar, kitsch poate fi considerat si cavoul lui Cataramă ori Casa Poporului, a lui Nea Nicu…
Azi sunt cu dinţii strepeziti de kitschul mediatic. De kitschul care mă inundă prin ziare, prin geamul cutiei cu maimuţe ori, prin aparatele de radio. De kitschul ştirilor care îmi dezvăluie, cu lux de amănunte, cutare macel, pe strada X, în care tatăl, Y, după ce s-a îmbătat, şi-a căsăpit consoarta cu lovituri metodice, aplicate cu o lamă boantă de cuţit.
De ştirile aşa-zis mondene, cu titluri mari şi poze colorate, care mi-l arată pe noul iubit al Madonnei bot in bot cu diva de juma' de secol, in vreme ce fostul soţ al acesteia, toarnă filme prin Londra.
Vorbesc aici de ştirile în care, individe grase şi cu figuri plînse, se jură c-au fost violate de extratereştrii ăia răi, cu figuri stilizate şi ochi mari… Practic, kitschul ma înconjoară, văd eu, tot mai mult.
Manele debile se revarsă de pe sticla colorata atelevizorului ca o cascadă cu leduri, dintr-un tablou de 15 lei, luat dintr-un en-gros chinezesc, în vreme ce interpreţii tuciurii, uleioşi şi prea-plini de grosimea portofelului, vorbesc consonantic, din interiorul tricourilor negru-lucios mulate peste burţile revărsate, despre secreţiile lor sonore ca despre nişte adevarate capodopere ale muzicii, bune de pus în cui, alaturi de "Arta fugii" ori de "Oda bucuriei"...
Maşini cu beculeţe colorate, ca pomul de Crăciun, trec pe străzi în trombă, iar gunoaie editorialistice îmi ard retina. Băieţi de băieţi, cu pantaloni jegosi de treining şi adidaşi "Puma" chinezesti, silabisesc, într-un efort penibil, scremerile gîndurilor lui Mutu ori Hagi. În toată această vreme, un învăţător cu 40 de ani vechime nu are mai mult de 1500 de lei salariu!
marți, 12 mai 2009
duminică, 19 aprilie 2009
Cristos a înviat!
Anul acesta am apucat să le promit lui Nicodim şi Aron că vom merge în noaptea de Înviere la biserică, să luăm lumină… 
Amîndoi au intrat într-o stare de surescitare ce mi-a amintit cum, pe la cinci ani, bunicii m-au dus la la biserică, în noaptea de Înviere… 
Din păcate, puţin după 11, Aron a capotat şi, cu lacrimi de ciudă, şi-a acceptat somnul… Aşa că, am fost doar eu şi Nicodim. 
Evidenta îmbulzeală, împănată de neamuri proaste şi îndelungate apeluri telefonice, n-a reuşit să-mi tulbure mulţumirea. 
Privirile mari ale lui Nicodim, încărcate de uimirea şi bucuria descoperirii, mi-au fost o răsplată pe cinste.
Amîndoi au intrat într-o stare de surescitare ce mi-a amintit cum, pe la cinci ani, bunicii m-au dus la la biserică, în noaptea de Înviere… Din păcate, puţin după 11, Aron a capotat şi, cu lacrimi de ciudă, şi-a acceptat somnul… Aşa că, am fost doar eu şi Nicodim. Evidenta îmbulzeală, împănată de neamuri proaste şi îndelungate apeluri telefonice, n-a reuşit să-mi tulbure mulţumirea. Privirile mari ale lui Nicodim, încărcate de uimirea şi bucuria descoperirii, mi-au fost o răsplată pe cinste. luni, 6 aprilie 2009
Breaking News
Primăvara a venit tiptil, ca un spectator ce intră în sală după începerea reprezentaţiei… Fără nici o legătură cu criza care posomorăşte lumea ce se adapă la troaca ştirilor, mugurii de pe ramuri au pîrîit ca milioane de şrapnele verzi şi au explodat, cu petale alb-roz, în violente corole florale, ce umilesc sobrietatea crainicilor ce vestesc crahul bursier.
Costumele cu dunguliţe (aceleaşi de anul trecut…), cămăşile pastelate (aceleaşi din sezonul trecut…) şi cravatele cu puternic iz de fondante uitate-n galantar (aceleaşi de dinainte de criză…) întregesc, alături de favoriţii ce picură ascuţit pe lîngă urechi, portretele cioclilor financiari care se-ntrec în a mă sfătui cum să sufăr mai decent de rinichi, reumatism şi criză.
Prefer să strîng însă dinţii, bătuţi de viforul Orbit Winterfresh, păstrînd răsuflarea care-ngheaţă pentru canicula ce se anunţă (din nou!) pentru la vară.
În jurul meu turma rumegă nutreţul globalizant al unor informaţii redundante şi inutile, împachetate însă în celofanul foşnitor şi apetisant al Ştirilor-de-la-ora-cinci-difuzate-douăzecişipatru-de-ore-din-douăzecişipatru… Inteligenţa este violată şi supusă la îngrozitoare perversiuni de tip talk-show, la adăpost de orice răspundere penală… Flatulaţia devine paradigmă iar eructaţia – sistem filosofic. Iar un “aşa vrea muşchii mei” reprezintă un elegant şi nou contract social, ce împachetează în straie Armani un cioban ce-şi mînă mioarele de la volanul unui Maybach…
Sol lucet omnibus. Indiferente la umorile ce picură din canale (media) florile ţîşnesc, pentru a da peste nas apocalipselor economice, eleganţilor lor gropari şi purtătorilor de vorbe, ce-şi iţesc supuraţiile gingiilor în declaraţii împiedicate-n gramatici de clasa a patra…
Costumele cu dunguliţe (aceleaşi de anul trecut…), cămăşile pastelate (aceleaşi din sezonul trecut…) şi cravatele cu puternic iz de fondante uitate-n galantar (aceleaşi de dinainte de criză…) întregesc, alături de favoriţii ce picură ascuţit pe lîngă urechi, portretele cioclilor financiari care se-ntrec în a mă sfătui cum să sufăr mai decent de rinichi, reumatism şi criză.
Prefer să strîng însă dinţii, bătuţi de viforul Orbit Winterfresh, păstrînd răsuflarea care-ngheaţă pentru canicula ce se anunţă (din nou!) pentru la vară.
În jurul meu turma rumegă nutreţul globalizant al unor informaţii redundante şi inutile, împachetate însă în celofanul foşnitor şi apetisant al Ştirilor-de-la-ora-cinci-difuzate-douăzecişipatru-de-ore-din-douăzecişipatru… Inteligenţa este violată şi supusă la îngrozitoare perversiuni de tip talk-show, la adăpost de orice răspundere penală… Flatulaţia devine paradigmă iar eructaţia – sistem filosofic. Iar un “aşa vrea muşchii mei” reprezintă un elegant şi nou contract social, ce împachetează în straie Armani un cioban ce-şi mînă mioarele de la volanul unui Maybach…
Sol lucet omnibus. Indiferente la umorile ce picură din canale (media) florile ţîşnesc, pentru a da peste nas apocalipselor economice, eleganţilor lor gropari şi purtătorilor de vorbe, ce-şi iţesc supuraţiile gingiilor în declaraţii împiedicate-n gramatici de clasa a patra…
Primăvara a venit şi asta e important!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)