Duios campania trecea

Din (pre)puţul umorului involuntar

Azi, Victor Ponta

Cînd mergi pe Magheru dinspre George Enescu spre Piaţa Romană, chiar unde încep coloanele vezi, mare şi minuţios pictat, un cort de campanie d-al lui Victor Viorel Ponta. 

 O mîna obişnuită cu slovele a îmbogăţit semantica seacă a acestui cort cu tot felul de graffiti, menite să aducă o plusvaloare culturală actului sterp electoralo-politicoid. Spre exemplu, Victor Ponta a devenit Victor Poştaş, un apel urgent solicită sanctificarea lui Eminescu şi a Veronicai Micle şi, impetuos, este cerută numirea sculptorului Dan Gavriş drept preşedinte al românilor.

Doi domni cu o vîrstă incertă (a treia spre a patra sau, poate, doar excesele de tot felul sînt cele ce şi-au lăsat amprentele nemilostive pe chipurile lor dîrze), pătrunşi de fiorul datoriei de partid, pendulează între o măsuţă pe care adastă fluturaşii de campanie ai ipochimenului ce se visează preşedinte al tuturor baronilor PSD şi trecători, pe care îi imbie spre pelteaua expirată a politicii cu rînced damf de comunism reşapat. 

 

 

 

Unul este slab (şi relativ ştirb) şi celălalt e mai-mult-decît-durduliu (pildă vie a consumului în exces de hrană nesănătoasă).

“Mîndri că sîntem români”, scrie pe peticele de hîrtie pe care le îndeasă cu anasîna în mîinile trecătorilor, necontînd că respectivele hîrtii, mototolite, nimeresc în cel mai apropiat  tomberon. 

Cosurile de gunoi de lîngă cort sînt deja pline de faţa durdulie, cu trăsături de Kim Ir Sen albanez, a lui Victor Ponta. Ṣi el, evident, mîndru ca e român.

“Nu mai poza, dom’le”, se enervează uscăţivul ştirb. Mi-e oarecum milă de el, cînd il vad coplesit de datoria sacră a promovării lui Ponta. Aşa că nu-i ascult sfatul şi continui să fotografiez. “Matale ai scris pe cort să-l sanctifice pe Eminescu?”, îl intreb cu inima bună. Individul scrîşneşte din puţinii dinţi pe care-i mai are şi se uită după camaradul  său obez. Dar acesta s-a facut nevăzut pe undeva. Pesemne că şi el e alergic la fotografiat.

“Dom-le” – ii zic uscăţivului, care-mi aminteşte de Eustace, 

din Courage, the Cowardly Dog – “am o întrebare; dacă-mi răspunzi plec şi nu te mai fotografiez! Zici că eşti mîndru că eşti român, da?” Individul dă din cap că da şi-i în mod clar dornic să mă vadă mai iute plecat. “Dacă tot sînteţi mîndri că sînteţi români, de ce purtaţi reclame venetice? Tălică la Carlsberg şi amicul durduliu, care s-a evaporat, la vinuri italieneşti? De ce nu ţi-ai luat matale o şapca cu 'Noroc'  şi colegul dumitale o pungă de grumaz de la 'Babanu'?”