Casa Nanu Muscel

În 2014 am vrut sa scriu despre cum se năruie Casa Nanu Muscel, încet (dar sigur) sub privirile absente ale trecătorilor, cu gîndurile tocate de grijile diurne, mult prea mari pentru a mai face loc şi dramei unei case de patrimoniu ajunsă pe mîini nepotrivite.

In toamna lui 2014 am reusit sa intru in curtea casei

Piata Romana nr. 7 - Casa Nanu Muscel

Pe fundalul Casei, bannerele electorale (numitor comun al inaginilor din toamna lui 2014 si al fotografiilor din 2016) devin o caricatura sociala...

Bogatia detaliului ramine nebagata in seama

Adăugați o legendă

M-am intreresat de istoricul casei, am fotografiat-o de pe unde am putut (inclusiv din curtea casei, de unde un cerber, de pe la o companie de pază, s-a arătat bulversat de obiectivul aparatului meu) şi, apoi am avut chiar şi o discuţie cu rectorul ASE care, mai-mai că s-a jurat pe ochii mei că nu au gînduri mîrşave legate de această clădire, că tot ce vrea e s-o vadă restaurată boboc.

Decrepitudinea indusa si nepasarea proprietarului (in speta ASE) transforma o bijuterie de arhitectura intr-o groapa de gunoi si latrina publica

De dincolo de cosmeliile de PVC ale unui chiosc de ziare dezafectat transpare nobletea si matetia unei perioade apuse...

In fata usii mari, duble, de la intrare, actualmente legata cu o sirma ruginita, treptele din marmura, dezghiocate si sparte, asteapta, confuze, ori sa fie furate ori sa fie tocate...

Despre copertină se zice că ar fi opera aceluiași atelier de feronerie care a executat marea copertină în formă de scoică de la peronul Palatului Cantacuzino – „Nababul” de pe Calea Victoriei (actualul Muzeu Enescu)

Adăugați o legendă

Un cerber, de pe la o companie de pază, s-a arătat bulversat de obiectivul aparatului meu. "De ce fotografiati?" Ca sa ramina macar fotografiile, i-am zis...

Apoi au venit alegerile (da, alea cînd a ieşit Iohannis şi m-am bucurat atît de mult), m-am luat cu una-alta, ba cu un desen animat, ba cu o participare la Salonul Mic Bucureşti şi, Casa Nanu Muscel a ieşit din mintea mea şi s-a topit aidoma detaliilor de pe marginea autostrăzii pe care le percepi, dar nu stai să le analizezi, din fuga maşinii.

Asta pînă săptămîna trecută cînd, o ştire mi-a reamintit toată tărăşenia.

În faţa casei Nanu-Muscel, ministrul Culturii i-a cerut rectorului Academiei de Studii Economice, instituţie în proprietatea căreia se află imobilul situat în Piaţa Romană 7, să sisteze orice lucrare, pentru că intervenţiile asupra clădirii sînt ”o degradare voluntară”. Imediat după vizita pe şantier a ministrului, PMB a anunţat că Inspectoratul de Stat în Construcţii va face verificări.

Ministrul Vlad Alexandrescu a reclamat faptul că lucrările se fac în baza unui aviz vechi, care nu mai corespunde regimului juridic al clădirii: ”Acest aviz e nul de drept, pentru că se referă la o situaţie anterioară, cînd monumentul nu era clasat, e făcut din neglijenţă, responsabilii vor răspunde pentru asta, ministerul are un punct de vedere foarte precis, e apărătorul patrimoniului. Iar aici avem o casă de la 1890, în stil belle epoque, una dintre cele mai valoroase clădiri din Piata Romană, ea trebuie apărată şi ministerul e gardianul acestui monument”, a spus ministrul Vlad Alexandrescu.

ASE a început anul trecut ceva-ceva lucrări, pe care, la început le-am crezut că ar viza o restaurare de bun-simţ şi o consolidare absolut necesară a casei, însă, intenţiile ASE nu sînt chiar atît de neprihănite: fix în spatele casei Nanu Muscel intenţionează să trîntească o mîndreţe de bloc de 7 etaje. Proiect care, evident, a stîrnit deja valuri şi pulsiuni. Iar acum, în ciuda intervenţiei ministrului, rectorului ASE, Nicolae Istudor, nici prin cap nu i-a trecut să oprească lucrările.

Aşadar, mi-am luat aparatul de fotografiat şi am purces din nou la vînătoare de imagini. Un gard din tablă profilată ascunde şantierul trecătorilor de pe strada Stanislav Cihoschi. Norocul meu este că, fiind bine-crescut (la propriu), nu trebuie decît să ridic puţin mîna cu aparatul de fotografiat peste tabla lucioasă a împrejmuirii şi declanşez, declanşez...

Observ că, faţă de toamna lui 2014, lipseşte uşa de la intrare, un gol negru căscîndu-se ca un dinte lipsă pe zîmbetul unei dive. Şi mă tem că nici scara de marmură, care adăsta spartă şi tristă, nu a avut mai mult noroc. Din păcate nu reuşesc să văd nimic. Tubulatură, utilaje grele, saci mai de rafie plini de moloz... Casa Nanu Muscel.

Construită la comanda medicului profesor Ion Nanu-Muscel, pentru el și familia sa, aceasta locuință de stil neo-romantic cu accente Art Nouveau face parte din cele de tip „hôtel”, îndrăgite de burghezia și aristocrația din România sfârșitului de secol XIX și a primei jumătăți a secolului XX. 

Totul, în această clădire, a fost făcut cu dragoste și migală, cu gust și savoir-faire: peronul cu aspect monumental, treptele de marmură protejate de o copertină despre care se crede că ar fi opera aceluiași atelier de feronerie care a executat marea copertină în formă de scoică de la peronul Palatului Cantacuzino – „Nababul” de pe Calea Victoriei (actualul Muzeu Enescu); fațadele ritmate de pilaștri colosali, grupul statuar alcătuit din doi putti – doi amorași din ghips care susțin un scut baroc pe care se presupune că ar fi figurat monograma proprietarului; decorațiile de fațadă cu frunze de laur și ghirlande care încadrează câte un mănunchi de obiecte simbolice: o vioară, un arcuș, o tolbă cu săgeți (descrie arhitectul Dan Ionescu în studiul Institutului Național al Monumentelor Istorice). Lucarnele mansardei, executate din tabla de aramă, scara din fier forjat care e o capodopera în sine. 

Casa a aparținut Academiei Comerciale, fiind donată în 1940 de văduva Nanu-Muscel pentru a adăposti profesori pensionari ai Școlii și studenți. Regimul comunist a cedat ulterior casa altor institutii. Inițial cu două corpuri, casa a rămas numai cu corpul principal. Trecută apoi în proprietate privată, casa a fost cumpărată în 2012 de către Academia de Studii Economice de la firma Proconces.ro, aflată la momentul respectiv in insolvență. Ultimul proprietar, o companie spaniolă, a elaborat un proiect ce prevedea restaurarea casei si construirea unui imobil modern, din sticlă, în spatele acesteia. Înălțimea clădirii de sticlă este egală cu cea a amfiteatrelor din strada Cihoschi. Proiectul nu a mai avut finanțare și a fost preluat de ASE odata cu achiziționarea imobilului. Construcția urmează să înceapă la sfârșitul lunii iulie 2015, conform proiectului elaborat de compania spaniolă. Imobilul de sticlă nu va depăși cornișa clădirii ASE-ului. (sursa: Wikipedia)