The NeverEnding Story

Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost

Edward Aloysius Murphy, Jr. (1918 – 1990)

Actul I

La sfîrşitul anului trecut am făcut un up-grade de hard pentru laptopurile băieţilor. Am mers la evoMag, am discutat cu un consultant, am ales o soluţie care părea bună şi am comandat hardurile. Harduri care – în acel moment – nu erau în stocul evoMag. Ok, nu-i bai, toată lumea vrea fix harduri de laptop înainte de Crăciun, explicabil... Se ştie prea bine, hardurile slim de 750 de lei se vînd mai bine ca pîinea caldă.
În 21 decembrie, un telefon suav mă înştiinţează că hardurile au venit, că pot să duc laptopurile pentru upgrade. Ceea ce am şi făcut, iute, ca să fiu sigur că izbîndesc. Am înotat prin traficul de dinainte de Crăciun cu sîrg, am străbătut traseul Floreasca – Vitan Bîrzeşti în aproape două ore şi am intrat, cu speranţă în priviri, în service.

“Lăsaţi laptopurile aici, vă dăm noi mail după Revelion să veniţi să le luaţi”, zice tînarul de la recepţia service-ului. Un anume domn Andrei Petraru, după cum aveam să aflu ceva mai încolo. “Nu-nu, în nici un caz, aştept să le iau azi”, am răspuns iute. “Băiatu’ care face service nu e, sînt decît eu”, precizează domnul Petraru de după tejghea. Chiar dacă eşti DOAR dumneata, poţi să îi dai un telefon colegului, să îi zici că e cineva cu nişte harduri de instalat.  În fond, programul e pîna la ora 18 şi am fost asigurat că se vor instala rapid, fix în ziua în care vor veni... “Da, da’ băiatu’ nu e....” Rămine soluţia telefonului... “Nu am telefonul lui”. Păi cum comunicaţi? “Pe mess”... OK, scrieţi-i pe mess că îl aştept...

Omul a început să tasteze la computerul său şi, după vreo zece minute l-am întrebat din nou dacă a primit vre-o veste. “De la cine?”, a-ntrebat ingenuu domnul Petraru. De la coleg, evident. Cel care nu e aici şi cu care discutaţi doar pe mess. “Nu, nu am primit”. Dar i-aţi scris? “Nu, că nu e aici. E plecat. Nu ştiu daca mai vine”. Nu ştiti dacă mai vine. Atunci de ce mi s-a transmis că pot veni sa rezolv azi? “Pentru că nu ştiau că e plecat”. Bun, găsiţi un mijloc sa îl anunţaţi ACUM ca îl aştept să monteze hardurile.

Probabil că arătam ca un supraponderal şarpe cu ochelari. Cert e că în cîteva minute domnul de la recepţie mi-a zis să merg pîna la Auchan (pronuntat “Ăuşăn”) să beau o cafea şi, într-o oră să mă întorc. Ceea ce am şi facut. La întoarcere hardurile erau montate.

Sfîrşitul actului I: cortina se lasă şi toată lumea e fericită. În casă miroase a brad şi se aud în fundal colinde.

Actul II

A doua zi de Crăciun, băieţii şi-au pornit laptopurile. Unul merge, celalalt – pauză. “Tata, nu merge hardul”, zice Aron. Cum să nu meargă? De-abia a fost instalat! “Nu, nu merge!”

Ma uit, dublu click pe iconiţa “My Computer” şi, stupoare! Şoc şi groază, cum ar titra Evenimentul Zilei... Hardul nu era vizibil. Crăciun, punte, Revelion şi, în sfîrşit, pe 3 ianuarie duc laptopul îndărat la service. Acelaşi Evo Mag, ambuteiaj simpatic, doar o ora dureaza drumul şi, la recepţie acelaşi domn Petraru.

Îi spun ce se înîmplă, îi spun că hardul este văzut cu intermitenţe, dau drumul laptopului, ghinion!, laptopul tocmai vede hardul, îi explic că-i fix ca la loz-în-plic, domnul Petraru mă priveşte cu condescendenţă, pînă la urmă se milostiveşte şi preia laptopul.

(În vremea asta, în fundal se văd nori trecînd repede, succesiune de noapte şi zi, foile zboară din calendar şi apoi totul încremeneşte pe data de 16 ianuarie.)

Un mesaj vesel şi zglobiu de la Evomag mă înştiinţează că laptopul nu merge. Şi să fac bine să aduc cablurile şi şi restul acareturilor că au încercat, săracii, să mă contacteze, dar nu au reuşit. Drept pentru care, încerc să sun la sevice. “Pentru comenzi tastaţi unu, pentru service tastaţi doi”. Tastez doi. “Pentru îmbunatăţirea serviciilor, aceasta convorbire poate fi înregistrată”. Şi începe muzica... Nu e o melodie lungă, e un fragment, scurt, emoţional, vesel. Aşa, din popor. Pentru popor. “Pentru păstrarea priorităţii apelului, vă rugăm să aşteptaţi”. Aştept. Din nou muzică. “Ne pare rău, dar toţi operatorii sînt ocupaţi”. Şi convorbirea se întrerupe fix cînd mă pregăteam să transcriu, pe portativ, frumoasa melodie.

Sun din nou. Din nou roboţica (cucului), numai că de data asta tastez “unu”. Pentru comenzi. Sînt preluat imediat. O duduie îmi vorbeşte. Om viu. Cer cu domnul Petraru. De la service. Nu-l găseşte, dar mă întreabă ce mă frămîntă. Îi zic – mailc, cabluri, alea-alea. “Aaaa, păi aduceţi cablurile!”, zice cu dojană duduia la telefon. “De ce n-aţi lăsat cablurile?!” Am vrut să le las, zău, dar domnul de la service mi-a zis că nu-i nevoie. “Ba-i nevoie!”, tranşază direct dilema şi legătura se întrerupe. Chiar mi-a fost jenă. În halul ăsta am ajuns, să le sabotez oamenilor munca?

On the road again... volan, maşină, trafic, Barbu Văcărescu, Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Vitan... evoMag. Service. Domnul Petraru. Discuţia e lină, fără asperităţi. De la om la om. Îl întreb de cabluri. “Nu, nu mai e nevoie”. Şi atunci de ce mi-a zis duduia să vin musai cu toate accesoriile? Omul ridică din umeri. Pot să iau laptopul? “Încă nu; vă anunţăm noi cînd e gata”. Oftez, plec. Ajuns la birou îndărăt (normal... traseul luat invers: Vitan, Mihai Bravu, Ştefan cel Mare, Barbu Văcărescu, Floreasca) găsesc un nou mail. 

Echipa evoMag mă înştiinţează că laptopul e gata şi mă aşteaptă. Ura!

Nu mai iau încă o dată în piept drumul pînă la Cuca Măcăi. Îmi spun înţelept că şi a doua zi e o zi! Ca urmare, a doua zi, vreme de un ceas, în trafic, am răgazul să fredonez zeci de alte melodii. Odată ajuns la evoMag, la recepţie omul îmi zimbeşte larg. Ce mai încolo şi-n coace, domnul Petraru îmi devine aproape simpatic. “De ce aţi venit?” Clar, omul e pus pe glume. Îi fac cu ochiul, semn că m-am prins la poantă şi îi zic că pentru laptop. “Păi cine v-a chemat?”. Echipa evoMag. Prin mail. “Păi cine?” Nu ştiu. Îi arăt mesajul de pe telefon. Domnul Petraru nu mai zîmbeşte. E sever. “Pe mine de ce nu m-au întrebat?” Asta chiar nu ştiu. “Păi e o problemă. Din greşală, băieţii au trimis hardul înapoi în service.”

Cortina se lasă în vreme ce eu gîfîi sufocat.

Actul III

22 ianuarie. Ninge cu fulgi mari şi zemoşi. Vine FanCurier cu un colet de la evoMag. Laptopul. Am convenit cu domnul Petraru ca, atunci cînd toate vor fi funcţionale şi la un loc să-mi trimită divaisul. Simţeam că cedez nervos dacă mai aveam de făcut măcar încă o dată drumul pînă în Vitan.

Desfac coletul. Înăuntru – laptopul. Hardul. Şi piesa care ţine hardul în locul DVD-ului. Plus cîteva piese mai mici. Aşa, mărunţele. Şi, parcă, două-trei şuruburi. Într-o punguţă. Încerc să nu mă enervez, dar nu îmi iese.

Scriu. Nici un răspuns.

Mai tîrziu îl sun pe Petraru. Îl întreb cărui fapt îi datorez primirea acelui puzzle. “Băieţii spun că nu aţi mai plătit şi asamblarea”, răspunde şi apoi tace. Încerc să procesez. Ce n-am plătit? “Asamblarea” – vine răspunsul, alb şi plat. Păi am plătit asamblarea cînd am cumpărat hardul, în decembrie! Iar hardul nu funcţiona. Dintr-un viciu ascuns de fabricaţie, ori dintr-o eroare de asamblare. Prin urmare, aparatul, care se bucură de garanţie, trebuie adus în condiţia tehnică pentru care s-a plătit! Cum să plătesc de două ori aceeaşi operaţiune?! Tăcere. Cum procedăm? Tăcere. Domnnu’ Petraru, mai sînteţi acolo? “Da. Mă gîndesc”. (Şi doare?) Încerc să mă calmez şi să o dau pe umor. Dom’ne, e aiurea: eu am plătit ca sa am un bun închegat, de prima dată. Şi acum, ce să vezi, primesc laptopul în bucăţi, ca de la IKEA! Lipsesc doar cheiţele imbus şi schema de asamblare! “Dar aţi avut cheiţe imbus şi schemă de asamblare cînd aţi lăsat laptopul?” Nu, era o glumă! “Aaa”.

Bun. Cum rămîne? “Aduceţi-l înapoi”. Asta în nici un caz! Nu am gust să mai vin pînă acolo după ce m-aţi tot plimbat ca pe o minge de ping-pong! Din nou tăcere. “Păi trimiteţi-l cu FanCurier. Pe cheltuiala noastră”

L-am trimis. Pentru îmbunare, managerul mi-a oferit un voucher de 50 de lei pentru cumpărături la evoMag. Sigur nu o să-l folosesc. Pentru că nu o să mai cumpăr de la evoMag!

Epilog.

Seara, acasă. Nicodim îmi spune că nu îi mai butează hardul. Coşmarul cu evoMag continuă! Azi merg să-l văd pe Petraru din nou!