Se zice că pe om ajungi să-l cunoşti la drum lung sau în situaţii de deszăpezire. Chilimanul Sectorului 1 demonstrează încă o dată că, odată cu intrarea deplină în drepturi a andropauzei (sau, hai să fim drăguţi şi să-i zicem, mai soft, "implacabila criză a vîrstei a treia") omul ajunge la gînduri belicoase si chimilituri pe măsură. Marţi, după ce ninsese jumătate de zi, Bucureştiul era (comme d'habitude...) blocat. Din nou iarna ne-a luat pe nepregătite! În loc să ningă cu petale de cireş, culmea, ninge cu zăpadă! Zăpada nesimţită care cădea anarhic în luna decembrie a fost picătura (îngheţată) care a umplut paharul Primarului. "Dă-i în mă-sa de nesimţiţi! Ar trebui împuşcaţi! Împuşcaţi, împuşcaţi, împuşcaţi!" Vinovaţi de zăpada care se aşterne insensibilă la informaţiile de încălzire globală sunt şoferii. Clar, Chiliman avea o supărare: "Bucureştiul a rămas fără utilaje din cauza unor nesimţiţi care nu au anvelope de iarnă."

Evident, plumbul e doar începutul. Ulterior, soluţiile pot fi diversificate (şi nuanţate). Pentru întîrzierea ITP-ului, se pot (re)înfiinţa lagăre de muncă. Pentru conducerea fără RCA, soluţia este Zyklon B (considerat de către inventatori a fi o soluţie "umană")...
"Dă-i în mă-sa de nesimţiţi! Ar trebui împuşcaţi! Împuşcaţi, împuşcaţi, împuşcaţi!". Un consilier încerca să-l ţină în frâu, însă edilul nu contenea să vorbească de împuşcarea nesimţiţilor: şoferii care ieşiseră în trafic cu anvelope de vară...
Ce puţin trebuie ca să fluiere glonţul de Chiliman!