vineri, 22 iunie 2012

Migrena de dimineaţă: Năstase, puţin suicid şi after-shave ieftin


Ion îl intreabă pe Gheorghe: “Băi Gheorghe, tu ai SIDA?” Stă Gheorghe şi cugetă: dacă-i spun că am, îmi cere, dacă-i spun că n-am, zice că-s sărac… Aşa că găseşte următoarea formulă diplomatică: “Băi Ioane, mai am da’ numa’ o ţîră, aşe, pe fund...”

La fel şi Năstase. S-a sinucis. Da’ numa’ o ţîră, cît să-i mai rămînă şi pentru rîndul viitor.
Telenovela suicidului Năstăsian a luat proporţii şi a născut fani, aidoma Sclavei Isaura, care înlănţuise blajinele gospodine în faţa ecranelor TV de după Revoluţie. Penibilă, ca o scenetă prost jucată de o brigadă artistică de amatori, dramoleta ce naşte efluvii de simpatie din partea unor oameni care pînă mai ieri tunau şi fulgerau împotriva arogantului Bombonel, pare de-a dreptul o cireaşă suprarealistă pe cataiful expirat al politicii noastre.

Năstase e cert că, de ar fi vrut să se sinucidă, chiar o făcea. Nu ar fi avut nevoie de asistenţa poliţistului (un fel de “băiete, vezi că eu mă sinucid; nu încerca să mă opreşti că nu are rost; vezi că ridic acum arma. N-auzi, vezi că ridic acum arma! Hm-hm!, măi, am zis că ridic arma!”), după cum, nici un bărbat însurat, dacă merge la curve, nu are nevoie de binecuvîntarea nevestei. Mă rog, poate asta nu-i tocmai o comparaţie fericită pentru feciorelnicul Năstase. 

Circul născut din alba-neagra cu revolverul e mai penibil ca un film de Sergiu Nicolaescu, mai cu seamă că, principalul personaj, durduliul Adrian, se ridică, cu fularul à la Aristide Bruant şi, cînd scoate scrisori-testament de sub pernă, cîind podidit de lacrimi neştiute şi nevenite în fapt, îi interzice progeniturii sale citirea “testamentului politic”. 

Mirosul de soap opera de factura sud-americană e atît de înţepător încît ai putea jura că-i doar un after-shave ieftin, dat pe o tăietură rămasă pe gît după bărbierit…

joi, 21 iunie 2012

Migrena de dimineaţă


Două arhetipuri: Năstase şi ciuperca mea de la picior


Năstase avea patru case. Asta se întîmpla demult, în anii ’90, pe cînd era (mai) tînăr, neliniştit şi neîmplinit financiar. În acea vreme eu aveam o ciupercă la picior, pe care o luasem, cu drag şi bucurie, ca suvenir, dintr-un bocanc de armată. 

Apoi, brusc, Năstase a intrat în opoziţie. Era trecut de jumătatea deceniului zece al veacului trecut, Năstase îşi păstrase cele patru case, parpalacul de piele neagră, în care înveşmîntat, l-a fugărit pe Rege în ’93 pe şosea, spre Curtea de Argeş şi, în care, alături de alte figuri (pre)lungi ale FSN-FDSN-PDSR-PSD s-a dus la procuratură, ca-n filmele cu cowboy, să îl susţină pe Gabriel Bivolaru. (Pentru cei care nu mai ţin minte, Gabriel Bivolaru, alături de consoarta sa, perpetuu gestanta Mona de Freitas, a delapidat oarece bănci, printre care şi Banca Română pentru Dezvoltare, actuala BRD-GSG.) În vremea asta eu continuam să mă tratez la micoza de la picior cu Clotrimazol. 

Anii 2000 i-au adus lui Năstase posibilitatea de a-şi oferi ouăle spre numărat presei, în paralel cu postul de prim-ministru. Legenda spune că, tot pe atunci, într-o blîndă noapte de Crăciun, Moş Crăciun l-a întrebat molcom pe Năstase ce ar vrea să îi aducă. Din vîrful buzelor, Bombonel i-a zis Moşului că nu mai doreşte nimic, fiindcă tot ce-i trebuie i-a adus deja Mătuşa Tamara. În acea iarnă am încercat şi eu o nouă cremă pentru ciuperca de la picior: era vorba de Nizoral. 

Dacă primii patru ani ai celui dintîi deceniu din veacul întîi al noului mileniu l-au avut în prime-time pe Năstase, drept Alfa şi Omega al jurnalelor de ştiri, al doilea cincinal l-au zvîrlit pe dolofanul Adrian într-un frustrant con de umbră. La ce bun Mătuşa Tamara, la ce bun toate copiile după lucrări celebre, la ce bun termopanele gratis, dacă lumea te-a uitat? Distrusă de o viaţă fără Năstase, pînă şi ciuperca mea de la picior părea să sucombe de plictis. Noroc mai apoi cu blogurile. Năstase şi-a făcut unul şi a început să combată sprinten. Veselă, ciuperca mea de la picior a dat şi ea din nou semne de viaţă. Iar eu am cerut la farmacie un nou unguent: Miconazol. 

Arhetipul telenovelei politice include în rîntaşul sosului şi o intrigă poliţistă, cu focuri de armă. Drept pentru care, după ce s-a pronunţat condamnarea lui Năstase la doi ani de închisoare cu executare, poliţiştii au venit la Bombo acasă, să-l conducă spre o reşedinţă cu all Inclusive – incluzînd aici şi cîţiva haidamaci ce i-ar fi transformat sejurul penitenciar într-un binevenit turism sexual. Momentul, gustat de public, a incitat latura de divă a lui Năstase care, într-o rocambolescă răsturnare de situaţie, s-a împuşcat. Nu mortal, că nu era-n script, dar suficient cît să revină în prime-time. Breaking Newst, crawl galben peste tot, Ponta cu figura lungă şi tot restul figuraţiei ţopăind la capul primadonei. 

Încununare a momentului dramatic, ciuperca dintre degetele mele de la piciorul drept a început să dea iar din coadă. Azi mi-am cumpărat Tolnaftat. Să vedem ce va urma.

marți, 19 iunie 2012

Enisala

 
Enisala se găseşte în apropiere de Cetatea Enisala (Yeni-Sale). (sursa: Wikipedia)

În urma studierii portulanelor din secolele XIII – XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola, Pampulo a fost identificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată menţionată cu numele de Yeni-Sale în secolul al XV-lea, în cronica lui SüKrüllah.


Fortificaţia de la Enisala a făcut parte din lanţul de colonii genoveze care îngloba oraşele de la Gurile Dunării.
Ulterior, datorită înaintării stăpînirii turceşti dincolo de Gurile Dunării, pînă la Cetatea Albă şi Chilia (1484) şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată. În secolul al XVI-lea, aceasta nu mai corespundea intereselor strategice şi economice turceşti (otomane).



Istoria cetăţii şi a aşezării din apropiere este ilustrată şi de denumirile pe care aceasta le-a avut: de la Vicus Novus, care se traduce Satul Nou, la Novoe Selo, pe care turcii l-au preluat în limba lor rezultînd Yeni-Sale din care a derivat denumirea actuală a satului Enisala.
Cetatea este situată într-un complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică pînă în evul mediu. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 şi au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificaţiei, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfîrşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor.
Ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Enişala, Heraclee sau Heraclia) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim şi Babadag.
Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic şi a realităţilor istorice s-a emis ipoteza că singurii interesaţi de ridicarea unei cetăţi situată în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani cîştigate din comerţ şi care erau deţinătorii monopolului navigaţiei pe Marea Neagră.


Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată.





Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrîn, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419 - 1420, aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.




Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice şi mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăşti, moldovene, muntene sau turceşti atestă rolul militar, politic, administrativ şi economic pe care l-a îndeplinit cetatea.


 Zidurile de incintă, turnurile şi bastioanele cetăţii, parţial conservate şi restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălţime de 5 – 10m.


Atrage atenţia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porţii principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întîlnită frecvent în evul mediu şi utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar şi în Ţările Române la Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş şi la bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare.