miercuri, 5 octombrie 2016

Mielul de treabă din miezul toamnei


Cum, precaut, am lăsat de la Paşti nişte bucăţele de miel bine pitite la răcoarea congelatorului, am scos ieri o pulpă frumoasă şi am lăsat-o la dezgheţat. Cînd ciomagul îngheţat s-a dezmorţit frumuşel şi a căpătat din nou textura fragedă şi apetisantă am luat pulpa şi i-am făcut o frecţie buna cu puţin ulei - cui nu-i face bine o frecţie după ce a stat în frig?

Am pus şi ceva cimbru si puţintică mentă, plus o linguriţă de piper negru măcinat şi, apoi am învelit cu mult drag bucata de carne într-o prozaică folie alimentară şi am băgat-o la frigider, să se odihnească frumuşel peste noapte (şi peste zi).

Cînd am ajuns acasă, deşi nu aveam mare tragere de inimă, totuşi m-am apucat de treabă. Am luat un usturoi, am desfăcut căţeii şi, fără să-i dezghioc din cămaşa lor, i-am pus pe fundul unui vas de iena. Am adus şi pulpa împricinată, i-am dat cu grijă folia jos, ca să nu se amestece în vreun fel condimentele cu mirosul de plastic topit, am durnat puţintel ulei şi niţică apă şi am vîrît totul în cuptorul încins.

M-am ferit cu luare aminte să nu înţep carnea cînd am întors-o şi, d-aia, am folosit două spatule de lemn, bune priete, de altminteri şi cu tigaia de teflon.  Asta - ca să rămîie carnea suculentă şi fragedă şi să nu se us'ce ca o iască tristă. Iar sare - nu, nu am pus.  Din aceeaşi pricină de mustoşenie şi frăgezime, sarea vine la sfîrşit şi, mai apoi, în blid, peste carnea tăiată.

Toată distracţia a durat un ceas. Cu focul tare, duduind, în primul sfert de oră - pulpa a stat p-o parte, apoi în următoarele 15 minute p-ailaltă şi, mai apoi , înmuind tăria pojarului, următoarea jumătate de ceas, la zece minute, ţup-ţup am tot întors pulpa.

Mirosea atît de bine încît i-am zis pe franţuzeşte:  "gigot d'agneau"...
PS:

La astă treabă merge de minune un vin sec de Recaş, un cabernet, ceva...

Mielul de treabă din miezul toamnei


Cum, precaut, am lăsat de la Paşti nişte bucăţele de miel bine pitite la răcoarea congelatorului, am scos ieri o pulpă frumoasă şi am lăsat-o la dezgheţat. Cînd ciomagul îngheţat s-a dezmorţit frumuşel şi a căpătat din nou textura fragedă şi apetisantă am luat pulpa şi i-am făcut o frecţie buna cu puţin ulei - cui nu-i face bine o frecţie după ce a stat în frig?

Am pus şi ceva cimbru si puţintică mentă, plus o linguriţă de piper negru măcinat şi, apoi am învelit cu mult drag bucata de carne într-o prozaică folie alimentară şi am băgat-o la frigider, să se odihnească frumuşel peste noapte (şi peste zi).

Cînd am ajuns acasă, deşi nu aveam mare tragere de inimă, totuşi m-am apucat de treabă. Am luat un usturoi, am desfăcut căţeii şi, fără să-i dezghioc din cămaşa lor, i-am pus pe fundul unui vas de iena. Am adus şi pulpa împricinată, i-am dat cu grijă folia jos, ca să nu se amestece în vreun fel condimentele cu mirosul de plastic topit, am durnat puţintel ulei şi niţică apă şi am vîrît totul în cuptorul încins.

M-am ferit cu luare aminte să nu înţep carnea cînd am întors-o şi, d-aia, am folosit două spatule de lemn, bune priete, de altminteri şi cu tigaia de teflon.  Asta - ca să rămîie carnea suculentă şi fragedă şi să nu se us'ce ca o iască tristă. Iar sare - nu, nu am pus.  Din aceeaşi pricină de mustoşenie şi frăgezime, sarea vine la sfîrşit şi, mai apoi, în blid, peste carnea tăiată.

Toată distracţia a durat un ceas. Cu focul tare, duduind, în primul sfert de oră - pulpa a stat p-o parte, apoi în următoarele 15 minute p-ailaltă şi, mai apoi , înmuind tăria pojarului, următoarea jumătate de ceas, la zece minute, ţup-ţup am tot întors pulpa.

Mirosea atît de bine încît i-am zis pe franţuzeşte:  "gigot d'agneau"...
PS:

La astă treabă merge de minune un vin sec de Recaş, un cabernet, ceva...