sâmbătă, 10 noiembrie 2007

Bucatarie postmoderna 2: Crevetii Bubba-Gump

Timp de preparare :
60 minute, din care :
45 minute marinarea crevetilor
30 de minute pregatirea garniturii de orez
15 de minute gatirea crevetilor


Intr-o simbata, nestiind ca duminica urmatoare Ana va dori sa facem ordine in debara, eram foarte bine dispus. D-abia intors dintr-o deplasare la Sinaia unde, vreme de doua zile, aidoma unei verginale printese, inchis in turnul de (mai mult sau mai putin) fildes al hotelului Mara, facusem fotografii cu prilejul unui eveniment, am decis imi folosesc din nou skils-urile culinare. Pe fondul unei oboseli (acumulate in mod obiectiv la Sinaia) ascultam impreuna cu baietii un aromitor Creedence Clearwater Revival, ignorind, in mod deliberat, ca din ‘70 incoace, totusi s-a mai compus ceva muzica buna. Long as I remember the rain been comin down. / Clouds of mystry pourin confusion on the ground. / Good men through the ages, tryin’ to find the sun; / And I wonder, still I wonder, who’ll stop the rain. Nicodim si Aron par sa guste cu aceeasi voluptate rockul anilor ’70, dominat de chitara lui Hendrix, sonoritatile Led Zepp si arhetipalul, deja, Smoke on the Water, dupa cum asculta, zen, hardul pur al anilor ’80, Kiss, Twisted Sisters ori AC/DC. I went down Virginia, seekin shelter from the storm. / Caught up in the fable, I watched the tower grow. / Five year plans and new deals, wrapped in golden chains. / And I wonder, still I wonder who’ll stop the rain. Si, din aceasta imersiune in sonoritati cu aroma de deceniu opt, in tainica alchimie a dupa-amiezii, in care mai picura cite un strop de nostalgie cinefila, calda si pufoasa, lenes ca un cotoi* lungit la soare, gindurile mi-au zburat spre Forrest Gump si, fiindca nu mincasem, amintirile mi s-au infipt taman in povestile suculente (si pline de creveti) ale lui Bubba.
Drept pentru care, intr-un mod vecin cu revelatia, demn meniu mi-a aparut taman crevetele, acest modest locuitor al oceanului planetar, ce poarta insa-n traista, frumos impaturita, nobletea gustului pe care doar les grands chefs stiu sa o dea.
Asadar... sa devenim pragmatici. Pentru trei portii mari (eu, Ana si Onut – taica-sau) si doua mici (evident, Nicodim si Aron) am luat in calcul urmatoarele date: 400 g de creveti congelati, 3 catei de usturoi – taiat marunt, in cubulete mici-micute-mititute), o cana de orez simplu (ideal ar fi fost orez salbatic, dar nu s-a brodit sa-mi fie prin preajma), o lamiie, Worcestershire Sauce, ceva bere (probably the best beer in the frigidaire) si, evidentele, pretioasele, usor snoabele si aducatoare de know-how mirodenii. Intr-o rapida trecere in revista le voi mentiona cum imi vin in minte: chimen macinat, scortisoara, nucsoara, curry si doua cuisoare sfarimate, citeva fire de patrunjel (si, eventual sofran). Ultimele doua piese de rezistenta mentionate sunt destinate orezului.

Intr-un prim timp se vor pune crevetii intr-un vas, la marinat, in berea de care deja am adus vorba, in combinatie cu mirodeniile mai sus mentionate (mai putin patrunjelul si sofranul, repet !).

In vreme ce mingiiem din cind in cind din priviri crevetii ce se lafaie in berea parfumata, ca sa nu ne plictisim, luam orezul acela simpatic din cana (si, care se presupune ca e deja curatat), il punem intr-o tigaie in care am incins putin ulei (de porumb sau susan ar fi ideal, dar sa nu ne cramponam de asemenea detalii) si il calim.

Nu mult, nici putin. Daca o facem in exces obtinem un roman sovietic de succes din anii ‘50**, daca ne ocupam prea putin de calirea sa, e deja inutil. Asadar, cind simtim noi ca a sosit momentul intrerupem aceasta operatiune si transferam lin, ca-n primele acorduri ale lui Santana din Europa, tot orezul intr-un vas unde il lasam st fiarba 15 minute. Nici mai mult (ca il transformam in terci) nici mai putin (ca nu se patrunde). La finalul acestui sfert de ora vom obtine un orez academic, caruia ii putem adauga o lingurita de sofran si putin patrunjel.
Ne mutam acum, din nou, atentia pe creveti. Ii vom scoate din vasul cu marinata si ii vom pune intr-o tigaie cu ulei foarte bine incins.
Din nou, sincer, imi manifest optiunea pentru uleiul de susan sau porumb dar, fara mare regret informez publicul ca se poate sari peste aceasta fraza.
Alei-hop, crevetii se prajesc plini de o modestie stoica in tigaia incinsa si, cind au inceput sa devina rumeni, se pun doua-trei lingurite de zahar in tigaie, numai bine cit sa se caramelizeze iute.
Peste aceasta stranie imagine a crevetilor trasi in caramel se pun trei linguri de bulion si (atentie !) zeama de la marinarea crevetilor, cu toate aromele bine preservate de acea probably best beer...
Din acest moment, clipele pina la servirea crevetilor sunt numarate. Se amesteca usor in tigaie, chiar tandru, pot spune si, cind a scazut sosul binisor se va pune zeama de la lamiie, citeva picaturi din acel binecuvintat Worcestshire Sauce si usturoiul.
Aceasta e clipa de apogeu, cind focul se stinge brusc, ca o orchestra ce incheie o fraza muzicala, in asteptarea clinchetului pur al unui mic trianglu. Iar chinchetul vine, odata cu servirea crevetilor.


_________________________

* Cotoiul arhetipal, Garfield, acest Bill Murray al felinelor
** Asa s-a calit otelul - Nikolai Ostrovski, Editura pentru Literatura, Colectia Biblioteca pentru toti, 1962 (v. http://www.librarie.net.carti/53770/Asa-s-a-calit-otelul-Nikolai-Ostrovski )

duminică, 4 noiembrie 2007

Sibiu, mon amour (III)


Masina ruleaza lin. Sate sasesti se astern, curate si ordonate, de-a stinga si de-a dreapta drumului. Porti inalte, ca de cetate, separa net lumile. Meine Haus ist meine Welt.


De-o data, pe dreapta, vad niste furnale inalte, zgiriind inutil cerul si incadrind ceva ruine triste, un pod de beton desalat precum si un snop imens de tevi care izvorasc din pamint, ducind, vesele si ruginite, spre nicaieri intru involuntar umor si inocent Beaubourg.

E Copsa, ma lamureste Cosmin si opreste masina, invitindu-ma sa fac fotografii daca vreau. Sigur ca vreau ! Desi nu mai sunt in presa de trei ani, microbul nu m-a parasit. De la inaltimea etajului 17 unde lucrez, program normat de opt ore-imagine, nu trece zi sa nu imi amintesc, cu dor, de meseria mea, de ziarist. Asa ca, oportunitatea e fabuloasa.


Fotografiez la doua aparate. Caut unghiurile. Vizez, declansez. Vizualizez coala mare si mata, de ziar, ori luciul pretentios al unei reviste. Si, evident, imaginile paginate. Dezastrul industrial din fata mea este atit de ispititor incit, mai-mai ca m-as duce inauntru, sa prind ruinele fabricii de aproape.


As vrea sa deschid pintecele monstrului industrial si sa-i pozez viscerele, sa-i surprind tainicele vertebre intepenite intru nemiscarea mortii sale, sa-i vad decrepitudinea betonului sfarimat si tristetea fiarelor descarnate…


Imaginile sunt aproape tactile cind, din reveria shootingului ma aduce cu picioare pe pamint un flacau voinic, cu o salopeta neagra. Domnu’, sa nu va suparati, da’ nu aveti voie sa pozati aici… E obiectiv strategic, spune si-si lasa ochii in jos.


Privesc scheletul compus din stilpi si grinzi de beton din fata, las privirea sa se prelinga peste boltile sparte din caramida, admir balariile inalte care au rasarit de pe acoperisul prabusit partial… Asta-i obiectiv strategic ?



Omul din fata ridica a neputinta din umeri si, mai-mai ca-i vine sa bufneasca in ris. Imi arata o placa de tabla ruginita, pe care, cu oarece bunavointa, distingi un aparat foto cu burduf, taiat in «X» cu doua linii, cindva rosii.


Accept spusele paznicului, mai cu seama ca mi-am facut din plin damblaua.

Ma intorc la masina si, in ambuteiajul de aproape o ora ce a urmat pe sosea


am avut timp sa analizez pe-ndelete aceste minunatii, top secret, ale tehnicii de la Copsa…

Probabil ca, savant camuflate printre derizoriile ruine, adastau ori rachete strategice NATO, ori cine-stie-ce intrari tainice in vreun bunker nestiut-nevazut, unde se centralizeaza informatiile Echelon*.
Doar citeva ceasuri mai tirziu, pe undeva intre Deva si Hunedoara, am avut sansa de a admira din nou, prin sticlele obiectivelor, o alta mindrie, in falnica ruina, a socialismului glorios: combinatul siderurgic de la Calan. O alta zona de arheologie a unei contemporaneitati relativ recent apuse…


Furnale inalte si inutile ameninta cerul, ca niste degete descarnate, amintiri ale unui ev in care planul cincinal era realizat in doi ani si jumatate, iar viata oamenilor se scurgea trist intre stranii socializari pe la cozi, liste de asteptare pentru frigidere si concedii petrecute, cu bilete de la sindicat, la Eforie Nord ori in Saturn... Aidoma unor tepuse strategice, dedicate exorcizarii demonilor nostalgiei comuniste, furnalele tac.

Dar, din mutenia lor, oricine e interesat poate afla povestea suprarealista a României, in care un Cizmar-nu-neaparat-viteaz, in megalomana sa incompetenta analfabeta, cocotat in fruntea Tarii, gratie sistemului adus in portbagajul tancurilor Armatei Rosii, multumita lui Maurer si, in general, pecinginii comuniste, a reusit sa conduca destinele unui neam vreme de aproape 25 de ani…


Vintul sufla cald si moale. E o zi de octombrie, poate una dintre ultimele care mai picura mierea verii, in ochii insetati de lumina. Race for the morning / You can hide in the sun 'till you see the light / Oh we will pray it's all right / Gotta get away-get away / Between the velvet lies / There's a truth that's hard as steel / The vision never dies / Life's a never ending wheel… Masina toarce incet, in vreme ce, din boxe se aude dl. Ronnie James Dio. Cosmin ma asteapta, rabdator. Cu siguranta a vazut, la viata lui, mai multi ciudati si, poate ca, totusi, nici nu sunt nici cel mai mare…

Gardul jupuit, din placi paupere de beton, separa, simbolic, doua lumi. De-o parte e drumul, e viata care curge intr-un organism ce isi cicatrizeaza ranile provocate de un sistem arbitrar, despotic si absurd. Mai ales, absurd ! Dincolo e scheletul unei lumi ce-ar fi trebuit sa se nasca moarta inca de cind o clama, teoretic, barbosul ala de Marx.

Hide, ca niste coaste ale unui stirv de pe marginea drumului, se inalta, afumate, grinzile, cocotate parca inutil, pe stilpi de beton, ce poate, cindva, adaposteau birouri unde se cloceau umflate planuri cincinale. Imi, inchipui cum, pe coridoarele acum dezgolite de ziduri, in Epoca de Aur, vreun sef de organizatie de baza, grohaind cu gulerul deschis la camasa, in mod tovarasesc si egalitar, ciupea de fund cu degete boante, tovarasele dactilografe, intru mindra fraternizare de clase.


Fotografiez ca intr-o transa. Am impresia, aproape materiala ca, daca ma uit cum trebuie, voi reusi sa intrevad, prin lentilele obiectivelor, tristii ani ai deceniului noua, acea perioda rupta-n fund a istoriei contemporane, pe care insa, Cirmaciul o prezenta cu panglici si pompoane, de-ai fi zis ca-i cine-stie-ce-majoreta...

Fiare ruginite, vopsea scorojita. Un cimitir industrial, ce ascunde in pintecele sau hoitul minciunii de propaganda, ce ne infatisa, la telejurnalul ala de doua ore, din anii ’80, realizarilii unui ev de glorii.
Brusc ma opresc din fotografiat. Pe partea dreapta a gardului combinatului (sau, ma rog, a ce a mai ramas din el) sunt intinse haine la uscat. Un prosop imens, cu stema clubului Steaua, se leagana lenes, in adierea vintului. Iata un steag flausat ! Mai fac o fotografie si plec.

Totusi sunt platit pentru o alta sedinta foto… In masina, odata cu rontaitul motorului, ma tot gindesc la mormanul de moloz, cindva mindria socialismului glorios, pe-al carui gard filfiia lenes, prosopul cu Steaua. Si brusc, aproape ca am o revelatie : mindrului nostru neam, de multe ori nostalgic si bovaric, dar-mare-amator-de-Dan-Diaconescu-show-Monica&Irinel-si-ultimul-dar-nu-cel-din-urma-Jiji-Becali-aceasta-flegma-pe-rever-plimbata-n-Maybach, poate chiar i se potriveste un steag flausat
Spre seara, dupa ce am parcurs tot traseul dedicat fotografiilor (comandate), inainte de intrarea-n Sibiu am avut o noua viziune. Bucolic, pe coama unui deal, ca-ntr-o Miorita se intoarce, adasta un tarc de oi. Un tarc traditional, facut din busteni lungi, pazit de citiva ciini (mai barbati) si un magarus simpatic (pe post de cabalina invatata). Totul respira pace, serenitate si limpezime folclorica. Ce mai, o veritabila carte postala, numai buna de vindut la poarta Muzeului Satului... Si totusi, potrivit principiului « România, mereu surprinzatoare », ansamblul deal-vale nastea o imagine suprarealista, desprinsa parca din Buñuel. Calma, lunga si bej, lunga sageata tehnica, la poalele dealului adasta o limuzina americana, dintr-alea cu bar, birou si piscina, dormitor personal si unul pentru plutonul de badigarzi, cu scaun special pentru secretara, bancheta dedicata amantei si un jacuzzi mic intr-un colt, nu de alta, da’ trebuie undeva sa-ti bei si sampania !


Cind se insera bine, ne-am intors si noi in Sibiu


__________________________________________________
* La sfirsitul anilor ‘90, NSA (Agentia Nationala de securitate a Statelor Unite) a creat un sistem global de spionaj, denumit ECHELON. Acesta are capacitatea de a intercepta si analiza, teoretic, absolut orice apel telephonic, fax, mesaj telex ori email, transmis de oriunde din lume. ECHELON este controlat de NSA si opereaza in colaborare cu Cartierul General al Comunicatiilor Guvernamentale din Anglia (GCHQ), cu Agentia de Comunicatii si Securitate din Canada (CSE), cu Directoratul Australian de Aparare si Securitate (DSD), precum si cu Biroul General de Comunicatii si Securitate din Noua Zeelanda (GCSB).
Vezi http://hiwaay.net/~pspoole/echelon.htm