joi, 19 iunie 2008

Lanţul (amintirilor) lui Lenin

I'm too sexy for my cat, too sexy for my cat
Poor pussy, poor pussy cat
I'm too sexy for my love, too sexy for my love
Love's going to leave me
And I'm too sexy for this song


Right Said Fred - I'm Too Sexy




Pe măsură ce căldura dă în clocot pe străzile bucureştene, plictisul se întinde ca flegma p-un toc cui. Amintiri mai răcoroase sfîrîie pe tejghele, alături de halbe brumate, pe care sahariene gîtlejuri le sorb din priviri.
Păsări de noapte, precum şi chamberlainice păsări spin, se învîrt deasupra şi dedesuptul rămăşiţelor zilei, într-un apoteotic balet menit să spargă nuci, în variantă estivală, Mamaia 1976. Fix un cincinal glorios, după faimoasele teze de la Mangalia.
Luna plină rînjeşte a nesomn canin, ghermănită de mîţele iadului, ţîşnite de la ghena blocului cu alimentară la parter. Miroase a Uniune Europeană şi a varză de Bruxelles. Miorlăituri cu irimiadice tente albionice fac postmoderne trimiteri la scrierile lui Shakespeare / Hamlet / întrebările retorice adresate rămăşiţelor de recuzită, ce-l înlocuiau pe Yorik, după demisia actorului ce deţinea rolul de măsărici.

Probabil că la Bruxelles miroase a mici şi a Bucureşti, dar cine mai stă să le numere…
Nici ambasadele nu mai sînt ce erau odinioară, de veghe-n lanul de secară modificată genetic, pentru obţinerea bio-dieselului.
O şleahtă desculţă de maidanezi zdrenţuroşi fac nuntă în parcare, sub felinarul ce pîlpîie ca un stroboscop îmbătat cu apă chioară. Mire e un cîine cu floace lungi, încîlcite şi pline de ciulini, iar mireasa provine dintr-o familie în care ori străbunicul, ori străbunica, ori niciunul, se puteau mîndri cu tipica seriozitate germană a ciobanului canin . Ceilalţi cîini observă. Şi au un comportament proactiv.
Stelele pîlpîie pe cer, aidoma farurilor de BMW pe autostradă cînd, intempestiv, îţi cere să te dai în lături dinaintea sa. A Măriei-Sale, atotputernicul.
Începe sezonul murăturilor de vară. Castraveţi veniţi din Turcia, cu gînduri cotropitoare, fost-au spintecaţi pe lung, în patru, de paloşul vajnic al gospodinei valahe şi băgaţi, cu dichis (made in Romania), usturoi (made in China), morcov (made in UE) şi ţelină (made in Greece) în borcanul cu saramură.
Celălalte murături (la masculin şi feminin) umplu strident strada, metroul ori autobuzul, cu stratificate miasme axilare, de la acru-n sus, spre ţap.
Nou! S-a deschis sezonul la duşuri! Acum, mult mai curat, chiar şi cu apă rece!
Ploaia de vară vine repede şi ia pe nepregătite praful. Drept pentru care îl bulversează, în vreme ce tobele rămîn, în tot mai mare măsură, neprăfuite.
Fete cu picioare groase aleargă şleampete, plescăind în cadenţe gelatinoase, de tălpi cauciucate, reviriment al şlapilor cu baretă între degetele de la picioare.
În vreme ce şedeam cu dl. Ghiţă la masă, un chelner negricios, dar onest, ne-a adus cafeaua, zîmbind într-una, încurajator. Cafeaua (columbiană, în teorie, diluată homeopatic în ceaşcă) era, într-adevăr, caldă, ceea ce în ţara-i de obîrşie e puţin probabil, dat fiind faptul că acum, la ei, e iarnă. Şi, totuşi, deşi e iarnă, Crăciunul nu le vine mai repede.
Aroma de cafea se ridică în nouri lungi, pe şesuri de porţelan, poziţionînd mai bine, în contextul globalizării, identitatea locală. La fel şi chelnerul, constant negricios, ne-a oferit apoi, cu suverană largheţe, nota de plată, încărcîndu-ne conştiinţa în mod inutil cu tactile bodogăneli colocviale, ce se materializau în roşietice cerculeţe de fum, menite să umple sufletele pustiite de-o iarnă ce, de fapt, e vară.
Iahnia vorbelor amestecate în mojarul sufletelor mici naşte impozite şi taxe locale, menite să aducă bugetului armonie, înţelegere, prosperitate şi bucurie. Penele, prinse-ntre bucile dansatoarelor exotice, dau naştere imaginii unor struţi deşălaţi ce se mişcă aleator-lasciv, la o bară de inox, în vreme ce strategicele picioare ridicate, întru french can-can, dezvăluie epiderme vag acoperite de stringul chiloţilor tanga, cu bubiţe roşietice, de la ultima epilare ieftină. Roşietice sînt şi supuraţiile acneice ale memoriei, care transformă pensionarii de pe bănci în nostalgici ai regimului de stînga
.

Maşinile trec în viteză şi împroaşcă pietonii cu criblură, noroi şi invective. Străzile au gropi, gropile au gropari, iar groparul capitalismului era comunismul care, însă, a sucombat înaintea clientului său. În iarba din părculeţ zace în uitare un lanţ ruginit, pe care se pişă maidanezii, ce-au încins nuntă sub felinar. E lanţul pe care l-a pierdut clasa muncitoare, cu prilejul unui discurs ţinut de Lenin.

marți, 17 iunie 2008

Numărul bloggerilor arestaţi pentru opiniile exprimate a crescut

Blogul, sau jurnalul on-line, nu este o formă de exprimare a opiniilor absolut liberă şi lipsită de riscuri. În ultimii ani, zeci de bloggeri din toată lumea au ajuns după gratii din cauza opiniilor sau informaţiilor difuzate în mediul virtual.
Potrivit unui raport publicat la Washington, 64 de oameni au fost arestaţi în ultimii 5 ani pentru că şi-au publicat opiniile pe blog.
Numai anul trecut au fost arestaţi 36 de bloggeri. Cele mai multe cazuri sunt din China, Egipt sau Iran, dar şi bloggeri din Marea Britanie, Franţa, Canada sau Statele Unite au avut probleme.
Marea majoritate a celor arestaţi au vorbit despere corupţia guvernamentală, abuzurile la adresa drepturilor omului sau informaţii despre înăbuşirea acţiunilor de protest.
Pe lângă arestări, circa 30 de ţări au impus restricţii tehnologice în cazul activităţilor on-line. (Realitatea)

duminică, 15 iunie 2008

Hagialîc

When i'm watchin' my tv
And that man comes on to tell me
How white my shirts can be
But he can't be a man 'cause he doesn't smoke
The same cigarrettes as me
I can't get no, oh no no no
Hey hey hey, that's what i say
I can't get no satisfaction
I can't get no girl reaction'cause i try and i try and i try and i try
I can't get no, i can't get no

Rolling Stones – Satisfaction


Valurile aduc la ţărm alge verzi şi versuri albe. Prozodii născute în zodia leului (sau a capricornului, după caz) pleoscăie şi împrăştie stropii de versuri în jerbe arteziene, croite după Muzica Apelor.
Nisipul înghesuit în clepsidra plajei transformă în mozaic Sporul Casei, hagialîc neştiut de Soare, Apă, Lună şi Cer Înalt.
De dincolo de dunele viselor, turbioane de gînduri învîrt coerent principiile dadaiste care, programatic, au dat un oarece sens presei, prin decuparea cuvintelor de ziar şi recroşetarea acestora în proze şi poezii , fragile ca nişte ouă expuse-n galantar.
Pescăruşii vocalizează onomatopeic, în vreme ce un cuc-de-faleză acoperă foşnetul mării în redundante strigături ce ţin, preponderent, de principiile maieuticii. Din cîntul său repetitiv se moşesc adevăruri esenţiale, de o profunzime ce trece neobservată privirii muritorilor de rînd.
Lumînări de spermanţet, parfumat cu arome identic naturale, pîlpîie, cu albăstrui licăriri de xenon şi aruncă pete de umbră pe chipul senin al realităţii. Din conul de umbră, adevărurile esenţiale, moşite de cîntul de cuc, se strîmbă şi fac schime, aidoma unor plozi uitaţi în cămara cu gemuri şi dulceţuri, mînjiţi la gură de roşietice pete solare de căpşuni, tulburate din somnul lor dulce de intruziunea degetelor de copii.
Abia-auzite, ritmuri de latin-jazz readuc sub pleoapa amintirii povestea păcătoasă a unui triunghi adulterin: Stan Getz, Astrud şi Jõau Gilberto. În ciuda privirilor severe, aruncate de lîngă un prăfuit confesional, de ochii miopi ai unei babe surde, Garota da Ipanema continuă să-nconjoare lumea povestind, cui o ascultă, dintre aburi de cafea şi arome de rom, printre clinchetul cuburilor de gheaţă rotite, leneş, în pahar, despre cum fetele cu piele arămie, brobonită-ntr-o-nfrigurare a senzualităţii, sorb viaţa-ntr-un cocktail cu cointreau. De dincolo de broboanele pielii se ghicesc sînii fermi, dar suprem al feminităţii, calzi şi grei. Iar mîinile femeilor, cîntate de Astrud, au degete nervoase şi suple, cu unghii scurte, de pe care oja a prins să se ciobească, într-o nepăsătoare siguranţă de sine, abandon şi senzualitate.
Opiacei vălătuci de parfum de mare vin noaptea, ostenind cerul şi disperînd Luna, într-un va-et-viens ce ţine, pe undeva, de sonoritatea aparte a tangoului ce nu-ncetează, zi de zi, să-şi ia revanşa… Pe o insulă, undeva unde voi trăi şi eu cîndva, Astor Piazzolla trăieşte şi azi şi cîntă. Dovadă stau mp3-urile ce susură din boxele de la laptop, furtiv concert pe care, pitici mai mici decît quarcii mi-l descarcă pe hard, pe căi numai de ei ştiute, din lumea largă a lui www.
Cînd voi împlin 65 de ani, mă voi reapuca de fumat, undeva, într-o cîrciumă din Amsterdam. Uite-aşa! Dar pînă atunci mai am de dus la capăt încă cinci cincinale glorioase, pline de revoluţionare împliniri.
Uite-aşa, văd că matematica este o disciplină minunată. De exemplu, combinatorica ne învaţă lucruri fabuloase, pe care, dacă le reţii secvenţial, poţi explica, de exemplu, miturile Greciei Antice. Devine logic astfel că, din combinări de “n” valuri luate cîte “n” sezoane (dacă nu discutăm şi de extrasezon), va apărea, în mod logic şi necesar, din spumă, Afrodita.
Cu sonorităţi de saxofon la îndemînă (vezi Stan Getz, despre care pomeneam mai înainte), întreg Olimpul de orientare masculină îşi soarbe ambrozia uşor afumată, gen Old Scotch Whisky, în vreme ce reprezentantele feminităţii Olimpiene se înghesuie în săliţe mici şi prost aerisite, pentru a se ocupa de chestiuni stringente, gen seminarii şi simpozioane feministe, ori Gods Social Responsibility, menite să pună ordine în viaţa muritorilor de rînd (vezi cazul Paris – primul moderator al unui “Miss Contest”, devenit victimă a corectitudinii sale, precum şi a necruţătorilor paparazzi).
Cert, inelul lui Moebius, caz didactic de marketing aplicat fizicii speculative, relevă printr-un performance (care solicită atît Universul nostru cît şi lumile paralele) necesitatea legalizării marijuanei (şi drogurilor uşoare, în general), după modelul Olandei.
Problema este că olandezii au o luminată Monarhie constituţională, cîtă vreme, la noi, un matroz strabic şi arbitrar se dă uţa la timona ţării…