luni, 1 ianuarie 2018

Desen de Întîi Ianuarie



Întîi ianuarie. Am tras de mine să mă trezesc, să ies la primele fotografii din 2018. Că aşa mi-e datul, cu superstiţii pe care le-am moştenit de la tata: ce fac pe întîi ianuarie - voi face întreg anul.
Covor de cioburi sclipeau în soare în faţa blocului, semn că oamenii au spart (mitocăneşte) ghinionul anului ce a trecut. Dacă e să intre Dragnea la puşcărie şi să cadă PSD-ul, atunci chiar merită scrîşnetul cioburilor sub talpa pantofilor.
Un soare, de primăvăratică vestire, lumina, cu umbre lungi, pustietatea Bucureştiului de la ceasurile matinale.
Casa Scînteii îşi dormea nepăsătoare minerala existenţă, iar Arcul de Triumf, în contre-jour, zîmbea dezinvolt. Ambasada Rusiei şi sediul PSD, pe Kiseleff, adăstau bine-mersi. Noi să fim sănătoşi că, belelele cu rîncezime sovietică încă nu s-au terminat.
În Piaţa Victoriei - pustiu. Un (aparent) armistiţiu #REZIST - Guvern. Mă rog, să vedem cîtă veselie va fi de cînd plata contribuţiilor sociale va intra, exclusiv, în sarcina angajatului. Să vedem cum va reacţiona "lio marşe diu tramvai", vorba distinsei ministrese Lia Olguţa Vasilescu.
Piaţa Palatului. De-o parte adastă încă, pe gardul Palatului Regal, lacrimile albe ale florilor închinate Regelui, pe partea ai'laltă, din faţa Ateneului, muncitorii desfac de zor scena concertului organizat de Primărie. Primărie = duamna Firea. O altă duamnă (ce plm)...

Soare, senin. Bucureştiul e stingher, ca un adolescent din provincie ce-şi aşteaptă, în gară, aşezat pe valiză, vărul. Ar putea fi strălucitor ca Praga, exuberant ca Amsterdamul, cosmopolit ca Parisul... Dar e, din păcate în România. Iar România e feuda PSD!