duminică, 3 aprilie 2016

Casa Nanu Muscel


În 2014 am vrut sa scriu despre cum se năruie Casa Nanu Muscel, încet (dar sigur) sub privirile absente ale trecătorilor, cu gîndurile tocate de grijile diurne, mult prea mari pentru a mai face loc şi dramei unei case de patrimoniu ajunsă pe mîini nepotrivite.
In toamna lui 2014 am reusit sa intru in curtea casei
Piata Romana nr. 7 - Casa Nanu Muscel
Pe fundalul Casei, bannerele electorale (numitor comun al inaginilor din toamna lui 2014 si al fotografiilor din 2016) devin o caricatura sociala...
Bogatia detaliului ramine nebagata in seama
Adăugați o legendă
M-am intreresat de istoricul casei, am fotografiat-o de pe unde am putut (inclusiv din curtea casei, de unde un cerber, de pe la o companie de pază, s-a arătat bulversat de obiectivul aparatului meu) şi, apoi am avut chiar şi o discuţie cu rectorul ASE care, mai-mai că s-a jurat pe ochii mei că nu au gînduri mîrşave legate de această clădire, că tot ce vrea e s-o vadă restaurată boboc.

Decrepitudinea indusa si nepasarea proprietarului (in speta ASE) transforma o bijuterie de arhitectura intr-o groapa de gunoi si latrina publica
De dincolo de cosmeliile de PVC ale unui chiosc de ziare dezafectat transpare nobletea si matetia unei perioade apuse...
In fata usii mari, duble, de la intrare, actualmente legata cu o sirma ruginita, treptele din marmura, dezghiocate si sparte, asteapta, confuze, ori sa fie furate ori sa fie tocate...

Despre copertină se zice că ar fi opera aceluiași atelier de feronerie care a executat marea copertină în formă de scoică de la peronul Palatului Cantacuzino – „Nababul” de pe Calea Victoriei (actualul Muzeu Enescu)


Adăugați o legendă
Un cerber, de pe la o companie de pază, s-a arătat bulversat de obiectivul aparatului meu. "De ce fotografiati?" Ca sa ramina macar fotografiile, i-am zis...
Apoi au venit alegerile (da, alea cînd a ieşit Iohannis şi m-am bucurat atît de mult), m-am luat cu una-alta, ba cu un desen animat, ba cu o participare la Salonul Mic Bucureşti şi, Casa Nanu Muscel a ieşit din mintea mea şi s-a topit aidoma detaliilor de pe marginea autostrăzii pe care le percepi, dar nu stai să le analizezi, din fuga maşinii.

Asta pînă săptămîna trecută cînd, o ştire mi-a reamintit toată tărăşenia.
În faţa casei Nanu-Muscel, ministrul Culturii i-a cerut rectorului Academiei de Studii Economice, instituţie în proprietatea căreia se află imobilul situat în Piaţa Romană 7, să sisteze orice lucrare, pentru că intervenţiile asupra clădirii sînt ”o degradare voluntară”. Imediat după vizita pe şantier a ministrului, PMB a anunţat că Inspectoratul de Stat în Construcţii va face verificări.
Ministrul Vlad Alexandrescu a reclamat faptul că lucrările se fac în baza unui aviz vechi, care nu mai corespunde regimului juridic al clădirii: ”Acest aviz e nul de drept, pentru că se referă la o situaţie anterioară, cînd monumentul nu era clasat, e făcut din neglijenţă, responsabilii vor răspunde pentru asta, ministerul are un punct de vedere foarte precis, e apărătorul patrimoniului. Iar aici avem o casă de la 1890, în stil belle epoque, una dintre cele mai valoroase clădiri din Piata Romană, ea trebuie apărată şi ministerul e gardianul acestui monument”, a spus ministrul Vlad Alexandrescu.
ASE a început anul trecut ceva-ceva lucrări, pe care, la început le-am crezut că ar viza o restaurare de bun-simţ şi o consolidare absolut necesară a casei, însă, intenţiile ASE nu sînt chiar atît de neprihănite: fix în spatele casei Nanu Muscel intenţionează să trîntească o mîndreţe de bloc de 7 etaje. Proiect care, evident, a stîrnit deja valuri şi pulsiuni. Iar acum, în ciuda intervenţiei ministrului, rectorului ASE, Nicolae Istudor, nici prin cap nu i-a trecut să oprească lucrările.
Aşadar, mi-am luat aparatul de fotografiat şi am purces din nou la vînătoare de imagini. Un gard din tablă profilată ascunde şantierul trecătorilor de pe strada Stanislav Cihoschi. Norocul meu este că, fiind bine-crescut (la propriu), nu trebuie decît să ridic puţin mîna cu aparatul de fotografiat peste tabla lucioasă a împrejmuirii şi declanşez, declanşez...


Observ că, faţă de toamna lui 2014, lipseşte uşa de la intrare, un gol negru căscîndu-se ca un dinte lipsă pe zîmbetul unei dive. Şi mă tem că nici scara de marmură, care adăsta spartă şi tristă, nu a avut mai mult noroc. Din păcate nu reuşesc să văd nimic. Tubulatură, utilaje grele, saci mai de rafie plini de moloz... Casa Nanu Muscel.
Construită la comanda medicului profesor Ion Nanu-Muscel, pentru el și familia sa, aceasta locuință de stil neo-romantic cu accente Art Nouveau face parte din cele de tip „hôtel”, îndrăgite de burghezia și aristocrația din România sfârșitului de secol XIX și a primei jumătăți a secolului XX. 
Totul, în această clădire, a fost făcut cu dragoste și migală, cu gust și savoir-faire: peronul cu aspect monumental, treptele de marmură protejate de o copertină despre care se crede că ar fi opera aceluiași atelier de feronerie care a executat marea copertină în formă de scoică de la peronul Palatului Cantacuzino – „Nababul” de pe Calea Victoriei (actualul Muzeu Enescu); fațadele ritmate de pilaștri colosali, grupul statuar alcătuit din doi putti – doi amorași din ghips care susțin un scut baroc pe care se presupune că ar fi figurat monograma proprietarului; decorațiile de fațadă cu frunze de laur și ghirlande care încadrează câte un mănunchi de obiecte simbolice: o vioară, un arcuș, o tolbă cu săgeți (descrie arhitectul Dan Ionescu în studiul Institutului Național al Monumentelor Istorice). Lucarnele mansardei, executate din tabla de aramă, scara din fier forjat care e o capodopera în sine. 
Casa a aparținut Academiei Comerciale, fiind donată în 1940 de văduva Nanu-Muscel pentru a adăposti profesori pensionari ai Școlii și studenți. Regimul comunist a cedat ulterior casa altor institutii. Inițial cu două corpuri, casa a rămas numai cu corpul principal. Trecută apoi în proprietate privată, casa a fost cumpărată în 2012 de către Academia de Studii Economice de la firma Proconces.ro, aflată la momentul respectiv in insolvență. Ultimul proprietar, o companie spaniolă, a elaborat un proiect ce prevedea restaurarea casei si construirea unui imobil modern, din sticlă, în spatele acesteia. Înălțimea clădirii de sticlă este egală cu cea a amfiteatrelor din strada Cihoschi. Proiectul nu a mai avut finanțare și a fost preluat de ASE odata cu achiziționarea imobilului. Construcția urmează să înceapă la sfârșitul lunii iulie 2015, conform proiectului elaborat de compania spaniolă. Imobilul de sticlă nu va depăși cornișa clădirii ASE-ului. (sursa: Wikipedia)


miercuri, 8 iulie 2015

Criza greceasca isi trage seva din tragedii

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a scris ca votul de "NU" de duminică inseamnă, de fapt, un "maiestuos şi mare DA pentru o Europă democratica si rationala".
Victoria taberei anti-austeritate l-a făcut pe Varoufakis sa posteze un mesaj ditirambic pe blogul său, in care liderii zonei euro sunt acuzati ca au dorit sa transfere datorii private pe umerii poporului grec.
Ce scrie pe blog Fraudakis asta, imi aduce aminte de o alta istorie greceasca. Cu o cucoana destul de ambitioasa, Medeea pre numele dinsei, care, daca lucrurile nu mergeau cum le desena cu minuta ei, pai clar nu mai mergeau deloc!
Ita un episod fain, care a anticipat oarecum, in antichitate, actuala criza greceasca. Intorcindu-se carevasazica in Iolcos cu Iason, Medeea, cocoana de care vorbeam, vrea sa i-o traga peste nas regelui Pelias, cel care incercase sa scape de sotul ei trimitindu-l dupa Lina de Aur. Sarada nu-I greu de facut: coana mare le convinge lesne pe fiicele regelui ca poate sa intinereasca orice fiinta vie, fierbind-o intr-o licoare magica stiuta doar de ea. Rezultatul e usor de banuit: cele doua tute, desi bine intentionate, isi omoare tatal. Drept urmare, fiul lui Pelias se minie peste poate si ii goneste pe Iason si Medeea, in vreme ce Pleiadele, fetele frumoase, da’ nu prea inteligente ale regelui (proaspat ucis) fug ingrozite de ceea ce au facut si se transforma in constelatie. Da’ asta-i alta poveste...
Totusi, periplul continua, c-altminteri piesa era mult prea scurta si publicul ar fi aruncat cu rosii in Euripide.
Asadar, Iason si Medeea ajung in Corint, unde, na alta, regele Creon ii ofera de nevasta lui Iason pe fiica sa, Creuse. Ce sa faca Iason – nu-i omeneste sa refuzi cind cineva iti da ceva cu draga inima. Si daca mai si pui in balanta o bunaciune de 14 – 15 ani, cit o fi avut Creuse, cu vrajitoarea aia de Medeea, pe care o stia ca p-un cal breaz… evident, why not?
Asadar, coana mare este oarecum izgonita; gresala tactica majora e ca i s-a lasat o zi ragaz pentru a parasi cetatea. Suficient pentru Medeea, pe care o stim deja prea bine ce-i poate pielea ei de element declasat si certat cu legea! Ce face vrajitoarea? Evident. Se apuca sa ticluiasca o razbunare.
Inventiva cind e vorba de fapte rele, eludat fiscul si obtinut imprumurui de la capeteniile francilor si sefii germanicilor, Medeea, caci tot despre ea vorbim, imbiba o rochie in niste zemuri cunoscute doar de ea, si le trimite prin copiii ei printesei Creuse - mireasa lu’ barbat-su. Imediat ce a imbracat-o, bunaciunea aia mica a fost cuprinsa de un foc misterios, la fel ca si mototolu’ de tac-su, care i-a sarit in ajutor. (de aici si vorba: fereste-te de greci cind iti fac daruri!)
Lucrurile nu sint simple, ca sa intelegeti profunzimea crizei grecesti trebuie sa stiti ca actiunea palpitanta continua: Medeea fuge la Atena, unde tot flirta cu unu’ Egeu, caruia ii promisese sa-i daruiasca alti copii, daca o va lua in casatorie. Femeie psihotica, dind dovada de spirit politic elen, Medeea a incercat in zadar sa-l ucida pe Tezeu, atunci cind acesta a venit pentru a fi recunoscut de tatal sau (v-ati pierdut, nu-i asa? Va deslusesc tot eu: Tezeu era fiul lui Egeu).
Cam tot asa si cu actuala conducere de la Atena. NU de la referendum, inseamna chipurile DA…

luni, 18 mai 2015

Art Safari 2015


…şi a fost Art Safari. Cu un Ciclop re-destinat depanajului estetic, motorul artistic a mers (ceva) mai bine decît anul trecut cînd, corturile instalate în faţa Ateneului au adus un plus de histrionică prospeţime în centrul Capitalei, avînd, vag, eleganţa unei nunţi dintre blocurile Ferentariului.
 Cu o atmosferă prietenoasă şi călduroasă (călduroasă - la propriu!, temperatura fiind optima unui incubator menit să aducă pe lume noi generaţii de galinacee), tîrgul a prilejuit atît întîlniri şi revederi ale publicului dedicat cu simezele, cît şi un bun prilej de socializări de bon ton.
 Galerii şi galerişti s-au lăsat devoraţi, vizual, într-o fericită contextualizare a fenomenului artistic contemporan cu opera revolută a marilor maeştri, prezentată de muzeele prezente la eveniment.
 De cel mai bun augur este însă continuarea experienţei începute anul trecut, dincolo de interentele gîfîieli ale primelor ediţii. Fiindcă, una peste alta, Art Safari reprezintă proba recristalizării unei pieţe de artă, bazată pe reguli simple, de cerere şi ofertă.