Waves

Wave after wave, wave after wave

I'm slowly drifting (drifting away)

And it feels like I'm drowning

Pulling against the stream

Mr. Probz - Waves

July 2020, Krapets (Крапец), Bulgaria

Locuinţa mea de véră e la ţéră…

Vama Veche

Rămăsesem dator cu această postare...


Soarele împrăştie lumina în gratuite cristale Swarowski lichide, ce strîng diafragma aparatului de fotografiat la 22, iar timpul îl îngheaţă la 1/2000. Cine nu fotografiază, să sară peste preambul, ca să nu-i cauzeze şi să treacă direct la val(ul ce se sparge la ţărm, Iris, cu miros de ani ’80) şi să revizuiască, en passant, politicile monetare şi protecţionismul.Berea este rece, ceea ce se asortează cu temperatura mării. Soarele îşi face de cap, asonant încălzirii globale şi îmi înroşeşte pielea, pentru a mă da de ruşine nostalgicilor ce-şi pipăie, iar şi iar, copertele roşii de la carnetul de partid, înmuiate de vremi şi de sudoarea cu care au construit socialismul.
Scriu (miracol!) cu pixul pe hîrtie şi, mîna obraznică, uită din cînd în cînd de fidelitatea-mi cerebrală pentru “î” din “i” şi mai trînteşte, nătîng, cîte-un “â” din “a” flasc, ca o ţîţă sărităla geamparale din sutien.
Valurile poartă soluţii macroeconomice, amintiri şi scenarii bugetare, dar sparg de nisip speranţele revirimentului, transformînd optimismul guvernatorului BNR în spume albe, nenăscătoare de Venus… Nicodim şi Aron se joacă în nisip, săpînd strategice tranşee, într-o superbă redescoperire a bucuriei construcţiei.Homo Faber. Iată că se poate construi şi fără credit ipotecar…
Totuşi, ipoteca reprezintă un fel de garanţie pentru circuitul banilor în natură. Procedeul e simplu: iei nişte bani pe care nu îi simţi, fiindcă se duc imediat la furnizorii agreaţi de banca creditoare. Furnizorii, după ce vor da băncii comisionul de rigoare că te-a trimis pe tine, onest guguştiuc, în ghearele lor, vor începe apoi să-ţi zgîndăre apoi glanda orgoliului, de vei constata, surprins, cum creditul iniţial nu-ţi ajunge nici de-un mizilic!Uite-aşa, fără să fi ajuns să te bucuri de ce (n-)ai construit, te vei grăbi să alergi după o refinanţare, în care gaj vei lăsa ipoteca, iar garanţie pentru bonitate îţi va fi vechiul împrumut.Parafrazînd, putem conchide că datoriile nu-s ale noastre, ci ale urmaşilor-urmaşilor noştri în veacul-vecilor…
(cortina ar fi trebuit să cadă)Rămîne soarele care străluceşte, democratic, pentru toţi, indiferent la criza ce ne macină aidoma unei carii, împuţind gura frumoasei Miss Economie şi tulburînd somnul hair-styliştilor din showbiz-ul finanţelor…Cine nu a folosit fluorurile din Blend-a-Med, care penetrează dinţii aidoma cernelii care pătrunde prin cretă, nu mai are decît o şansă: să devină familist convins şi să fredoneze vesel: “Albă-roşie-albastră, / E pentru familia noastră, / Protejează de trei ori / Aquafresh în trei culori”. Altminteri, alternativa tristă e legată, inevitabil, de bîzîitul subţire al sfredelului dentistului.Şosetele proaste ne poartă spre destinaţii ubicue, după cum visele erotice tulbură existenţa nocturnă a adolescenţilor de toate vîrstele.
Ar trebui să mă opresc: am băut două beri şi o cafea.
Buda turcească
Buda turcească îmi dă prilejul să meditez. De fiece dată cînd nevoia imi scoate în faţă abordarea otomană a unui important moment al vieţii, parcă mă simt mai tînăr. Amintiri din armată dau buzna şi mă teleportează din prezent într-un trecut de care mă despart patru cincinale glorioase. Muşchi pe care-i credeam uitaţi şi rătăciţi în tranziţia adipozităţii, brusc, se trezesc la viaţă şi, cu răbdarea întinsă la maximum reinventează senzaţii tari, precum cîrceii şi amorţeala.
Poziţia de “gînditor de la Hamangia” ajută însă la deschiderea ceacrelor şi la dezvoltarea retoricii concise, militînd pentru articolele de ziar cît mai scurte. Headline-uri, eventual. Acum vreo şaptesprezece ani, George Nicolescu venea în întîmpinarea articolelor mele de jurnalist începător cu următorul sfat: “un articol bun trebuie să poată fi citit în întregime de-a lungul unei defecaţii obişnuite. Un articol prea scurt va provoca frustrări, iar unul prea lung – hemoroizi”.

Crochiu la apus

Soarele e fierbinte, dar arşiţa de peste zi s-a mai istovit.
Musculiţe mici fac vîrtejuri în razele care mai mîngîie, oblic, plaja.
Peste mare, norii (cumulus sau nimbus?) construiesc un cer luat cu copy / paste din pictura olandeză. “Eu am marfă garantată, nu ca alţii, expirată”. “Luaţi porumbelul de la mine ca să vă meargă-n viaţă bine”, strigă doi negricioşi cu o găleată de porumb fiert. Dinspre pescari vine miros de peşte prăjit. Mult mai ispititor decît porumbul. Peştele, în esenţă, induce ideea unui vin alb, rece, cîtă vreme porumbul, după masticaţie, naşte necesitatea extragerii boabelor rebele de prin strungăreaţă şi germinează, pentru a doua zi, speranţa unei defecaţii pripite.
Femeia cu fustă roşie, care s-a jucat peste zi cu Aron şi Nicodim, şi-a strîns cearşaful şi a plecat. Pe plajă s-au înmulţit corturile. Încă e linişte şi se mai aude marea. Peste cîteva ceasuri, decibelii vor bubui din nou, alungînd somnul şi pompînd adrenalină.

Swing
Noaptea a trecut. Valurile s-au liniştit şi soarele îmi încinge spinarea deja arsă. Băieţii s-au jucat cu două doamne (“Îmi plac ţîţele femeii acesteia” – a spus Aron cu gura plină de covrigei iar Nicodim s-a grăbit, hetero, să spună că şi lui îi plac)… Acum, într-o redescoperire a pietrei, băieţii sparg scoicile şi se minunează de pocnetul sec al cochiliei uscate. De undeva, de departe, se aude trompeta lui Louis Armstrong. Mai devreme fusese Benny Goodman.
Pescăruşii se plimbă ca nişte găini grase şi obraznice pe malul mării în vreme ce o fată grăsulie şi cu fustă scurtă şi cu sîni mari îşi fîţîie, fără inhibiţii, celulita, lăsînd urme apăsate pe nisipul ud.Este ora 12. Trebuie să plec.