sâmbătă, 30 martie 2013

Postcards from Bucharest (IV)



Tudor Arghezi nr. 15

Pe strada Tudor Arghezi, la numărul 15, poţi vedea o casă ce, în ciuda coşcovelii şi a decrepitudinii, încă îşi mai arată liniile frumoase, de Mic Paris.
O plăcuţă din tablă ruginită, cu “IAL”, mai adastă pe zid, semn că este o casă ce a trecut prin tăvălugul naţionalizărilor. Totuşi, o mînă deprinsă cu scrisul a notat, sub ferestre, în medalioanele din tencuială, cu cretă: “PROPRIETATE PRIVATĂ”.
Sincer, sper să fie mîna proprietarilor de drept (sau a moştenitorilor acestora) şi nu a unor chiriaşi, ce şi-au apropriat locuinţa în baza legii 112 / 1995, drept cumpărători “de bună credinţă”. Sau, şi mai rău, a unor ţigani ce au dobîndit casa mituind notari, complete de judecată şi orice-mai-putea-fi-mituit.
După linia generală, se poate deduce lesne că este construită la sfîrşitul secolului XIX. O fereastră ovală, în stînga imobilului, aminteşte de academismul franţuzesc, ce a impus linia dominantă, o bună bucată de vreme, prin Bucureşti (şi nu numai). Urmează intrarea, printr-un gang / curte interioară, ce permite accesul, separat, în corpul din stînga, mai mic şi, cel mai probabil, destinat servitorilor,şi în cel din dreapta, mai mare, desigur rezervat stăpînilor casei, precum şi într-o curticică, care se zăreşte în spate. Corpul principal al clădirii, aflat în dreapta porţii de intrare, respiră trainicie şi seriozitate, ca un funcţionar de bancă în redingotă. Patru ferestre alcătuiesc frontul principal al imobilului, încadrate de chenare împodobite cu decoraţiuni din teracotă, menite să dea preţiozitate şi greutate.
Fotografiez. Mai de aproape, mai de departe. O femeie a ieşit, zîmbind puţin forţat şi m-a întrebat de ce fac poze casei. Aşa, pentru mine. Vă place casa? Da. De ce? Ridic din umeri. Mă întreb dacă aştepta o argumentaţie şi un discurs virat spre estetică şi istoria artei. O rog să îmi permit să fotografiez şi în gangul acoperit, de unde tocmai ieşise. Dă vehement din cap, a refuz categoric şi, se retrage. Fotografiez apoi şi gangul, dar prin gemuleţ.Ciudat: în interior, zidurile par să fie renovate şi îngrijite.Să fie tencuiala scorojită de pe faţadă doar o mască pentru trecători?










miercuri, 27 martie 2013

Zăpada mieilor




Şcolile au fost azi închise. Cod galben (sau portocaliu?) de zăpadă a planat peste oraş…





















marți, 26 martie 2013

Postcards from Bucharest (III)



Sinagoga de pe Mămulari  

Muzeul de Istorie al Evreilor



Pe strada Mămulari, la numărul 3, poate să fie văzut unul dintre puţinele edificii religioase evreieşti, care n-au dispărut în perioada marilor demolări din anii '80.
Amplasarea clădirii datează din prima jumătate a sec. XIX, cînd era cunoscut ca “Sinagoga Mare a Croitorilor”. Iniţial, casa de rugăciuni a fost organizată în str. Gabroveni, apoi în str. Şelari, de unde, pe la 1850 se mută cu chirie în Intrarea Mămulari. Cu sprijinul rabinului Aizic Taubes este ridicată Sinagoga Mare a Croitorilor în 1852, denumită din 1910 “Unirea Sfîntă” (Ahdut Kodeş). Era o clădire parter, cu patru ferestre la stradă. În anul 1875 a fost parţial dărîmată, pentru crearea unei noi galerii. Din 1896 a început o lungă acţiune pentru reconstruire. Astfel, proiectul a fost întocmit de arhitecţii: H.B. Iancovici şi Iulius Grünfeld şi, în 1910 a fost demolată vechea sinagogă şi au început lucrările de construcţie.
Din 1978 adăposteşte Muzeul de Istorie a Evreilor din România « Şef Rabin dr. Mozes Rosen».
Din păcate, în interior nu mi s-a permis să fac fotografii. 
În compensaţie însă, cînd voi avea ceva vreme, voi căuta în arhiva mea fotografii de la Templul Coral, pe care le-am făcut în primăvara lui 2005.