marți, 4 februarie 2020

Ce este Creativitatea?


The blacksmith and the artist
Reflect it in their art
They forge their creativity
Closer to the heart
 Rush - Closer to the Heart

1. Ianuarie 2020. Este cald şi miroase a primăvară. O primăvară bizară, venită mult prea devreme, aidoma sînilor prea devreme crescuţi la fetiţe de 9 - 10 ani, hrănite de părinţii grăbiţi şi sufocaţi de un azi incert, cu fripturi de pasăre, crescută accelerat cu hormoni de creştere. Privesc cerul şi un nuc înalt, suficient de înalt cît să dea cu crengile pînă la etajul 3, unde am biroul. Fereastra biroului este de fapt o uşă mare, care se deshide spre o terasă, loc de fumat, băut cafea, socializat şi respirat aer curat. Mă rog, cît de curat poate fi aerul din urbea noastră, binecuvîntată aici, în mijlocul Grădinii Maicii Domnului. Cîteva ciori îşi fac de lucru pe terasă, profitînd că nimeni nu a ieşit (încă) să fumeze. Au cîteva nuci pe care le iau în cioc, se ridică trei-patru metri, în zbor şi, apoi le lasă să pice, cu pocnet sec, pe gresia terasei. Lucrează pe rînd, se ridică fîlfîind agale şi, cînd cele de la sol dau un semnal (cra-cra!), corvida aflată-n zbor lansează nuca. Corvus one, launch!  Apoi fîlfîie spre nuca ei, sub privirile suratelor, o examinează cu luare aminte şi, dacă s-a spart coaja, mănîncă miezul. Plin de uleiuri esenţiale, vitamine, minerale, iod, oligoelemente şi alte-alea. Numai bune de băgat într-o reclamă pentru o viaţă sănătoasă.

2. Cu ceva vreme în urmă, în toamnă, pe aceeaşi terasă, cîteva corvus corone corone[1] au făcut o muncă de echipă pentru a recupera două nuci. Pe masa cu blat de sticlă a rămas, uitată de la o petrecere din vară, o vază în care adăstase vreun buchet de flori. Cu apă (evident!), puţin peste trei sferturi din înălţimea glastrei. Cine ştie cum nimeriseră două nuci în respectiva dihanie de sticlă colorată... Ciorile se învărteau, ţopăind, în jurul vasului în care pluteau, indiferente, cele două nuci. Negre şi lucioase, ca dintr-un film Pixar, păsările se uitau cînd cu un ochi, cînd cu celălalt la ispita de dincolo de peretele gros de sticlă. Au încercat să le prindă cu pliscul, dar nucile erau prea jos. După multă învîrtire, prima cioară a plecat. Au rămas doar trei să se învîrtă în jurul ispitei. Şi, atunci, o clipă de fantastic Discovery live a avut loc. Corvida plecată s-a întors, fîlfîind, s-a apropiat de vas şi a slobozit ceva din cioc în glastră. După care a zburat. Şi au zburat şi celălalte ciori. Iar apoi s-au întors. Pe rînd, au fîlfîit pe lîngă vază şi au aruncat ceva înăuntru. Iar au zburat, iar s-au întors. Acest du-te vino a durat vreun ceas. Vreme în care nivelul lichidului din vas s-a ridicat suficient cît, două dintre ciori să poată prinde, în cioc marele premiu: nucile. Pe masă a rămas o glastră plină ochi cu apă şi vreo patruzeci de pietre pe fundul ei...

3. Cartierul Pajura. Bucureşti, sectorul 1. Acesta a fost conceput de autorităţile comuniste în anii '50 - '60, ca zonă de rezidenţă uşor de supravegheat pentru ziarişti, secretari cu propaganda, secretari de partid din instituţii medii şi mici, securişti cu grade mici, personal care deserveşte ambasadele, precum şi pentru şefi ai BOB[2]. Destinată mai exact pentru o nomenclatură de eşalon 5 şi 6, respectiva zonă uneşte bulevardul Bucureştii Noi cu strada Jiului. Cine ajunge prin zona de nord, pe la Combinatul Fondului Plastic ori la Liceul Paciurea, a tranzitat, probabil, cartierul. O intrare, o ieşire: cel mai eficient mod de a filtra şi a supraveghea o zonă sensibilă. Dar, după revoluţia din '89, caracterul strategic al cartierului s-a pierdut. Şi, prin urmare, au ajuns în zonă şi alte categorii socio-pofesionale decît cele mai sus enumerate. Inclusiv eu, cititorule, am avut în ultimii 15 ani vizuina într-unul dintre blocurile ctitorite de Gheorghiu-Dej pentru politrucii săi. Eu, un urmaş al duşmanilor de clasă am ajuns să mă bucur de deliciile locative ale cremei comuniste (mă rog, aia de rang mai mic). Dincolo de conotaţiile strategice pentru un sistem politic (sper din suflet!) defunct, printre blocurile din Pajura este multă verdeaţă. Copaci, iarbă, tufe. Şi, de prin tufe, îşi iţesc capetele cîini de pripas. Destul de mulţi, dar prietenoşi cu băştinaşii. Organizaţi în ierarhii clare, blănoşiile-lor hămăie, prietenos, cînd le treci prin teritoriu. Cîte o mînă generoasă le mai zvîrle un os (sau mai multe) ori un colţ de pîine, rupt din sacoşă. Cu urechile capsate cu cercel de plastic cu cip, potăile comunitare adastă şi se preumbă prin Pajura cît e teritoriul lor marcat. De la primul jet, dat pe un gard şi pînă la ultimul, dat pe un salcîm. Dar, uneori, gaşca blănoasă, mai părăseşte aleile dintre blocuri, spre alte teritorii şi alte găşti de lătrători şi se avîntă, hăt, să traverseze Strada Pajurei. Ei, aici nu mai e trafic lejer, trec tot timpul troleibuze şi maşini, stînga - dreapta, dreapta - stînga... În grup compact, cîinii se duc la zebră şi, una dintre potăile cu mai multă experienţă scrutează cu atenţie să nu vină vreo maşină care să-i spulbere cînd traversează. Şi la momentul potrivit, şeful dă un semnal şi, mica haită se urneşte, traversînd regulamentar, pe trecerea cu marcajul şters...
4. Era în vara lui 1999. Eram în penultimul an de facultate şi, la cursul de "Istoria fotografiei" am primit pentru documentare un teanc de fotografii de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Imagini cu militari, cavalerişti în marea lor majoritate, în varii posturi eroice, pozînd ţanţoşi de pe caii lor frumoşi, în uniforme bogate şi pe care, de sub nuanţa sepia a cartonului îmbătrînit, le bănuiai în culori vii şi intense. Uniforme impresionante şi care, evident, furau ochii junelor domniţe ce oftau în sălile de bal la apariţia vreunui dragon[3]. Cerinţa pentru examen a fost să refacem imaginile cu pricina, într-un soi de staged photography[4] care viza reenactmentul[5]. Ne-am strîns vreo şase şi am decis să facem fotografiile împreună. Pentru că, evident, aveam nevoie şi de actori. Am tot plănuit să mergem, să căutăm prin garderoba de la Teatrul Naţional şi de la Operă şi, am pendulat, cu multă eleganţă, între decizia de a merge să fotografiem la o fermă unde puteai să călăreşti, pe lîngă Rîşnov, şi o bază hipică, pe lîngă Otopeni. Cert e că ne-am pomenit că mai erau două - trei zile şi trebuia să prezentăm imaginile în examen. O analiză rapidă a exclus din start orice deplasare la Rîşnov şi Otopeni, dat fiind că nu aveam bani de închiriat cai. Şi, imediat după aceea, au fost tăiate de pe listă şi sesiunile de scotocire prin garderoba teatrului şi operei, din fix aceleaşi pricini. Pecuniare, evident! Bun, şi ce rămîne de făcut? Improvizăm! Aşa ne-am strîns cu toţii, în curtea unuia din grup, pe lîngă Cişmigiu. O bicicletă mountain-bike şi o motoretă Mobra, ce avea cauciucurile desumflate, ne-au fost cai. Două mături cu coadă şi o tîrnă[6] erau săbiile şi, după cerinţă, puştile. Geaca de blugi, îmbrăcată cu spatele-n faţă, a fost vestonul de dragon. Iar şepcile de baseball erau chipiele. Am chiuit, ne-am tăvălit, ne-am împuşcat şi ne-am fotografiat. Apoi am băut bere. Ziua următoare am scos, cuminţi, fotografiile în laboratorul facultăţii şi, a treia zi, la examen le-am prezentat. Aici e o şarja, vedeţi, cavaleria atacă în forţă; în imaginea asta vedem cum prezintă trupele onorul (cu chipuri împietrite ţineam măturile şi tîrnele într-un salut adus unei colege care întrupa un general)... dincoace avem cîţiva soldaţi într-un studio fotografic elegant (pe două scaune de bucătărie, puse în curte, în faţa unui cearşaf întins la uscat, pe o sîrmă, stăteau aşezaţi doi colegi şi în spatele acestora, ceilalţi trei din grup, în atitudini voit relaxate). Profesorul, un om înalt şi voinic, blond şi cu figură de scoţian aprig, cu mustăţi viforoase şi perciuni stufoşi, ne privea cu ochii săi albaştri care, în timpul prezentării deveniseră şi mai albaştri, de un albastru-laser. Nu ştia daca trebuie să rîdă sau e vremea să se înfurie. Pînă la urmă, toţi am luat nota 9.
Patru momente. Două cu ciori, unul cu cîini şi unul cu studenţi. Ce au în comun? Creativitatea. Acea capacitate de a face posibil ceea pare imposibil. E jocul în care întorci în favoarea ta datele problemei de aşa manieră încît să obţii rezultatul pe care îl doreşti.




[1] cioară neagră
[2] Biroul organizaţiei de Bază - formă de organizare a partidului comunist la nivel de întreprinderi, cooperative, unităţi de învăţămînt
[3] "Dragonii" constituie mai multe tipuri de soldați întîlniţi de la sfîrșitul epocii medievale şi pînă în epoca modernă și contemporană, în mare parte din statele europene. Dragonii sînt primele unităţi de cavalerie care au folosit armele de foc. Corpul dragonilor a rezistat testului timpului, fiind regăsiţi în luptă inclusiv în Primul Război Mondial.
[4] Fotografii care surprind scene regizate şi construite artificial, în diferite decoruri, anume alese. Acest tip de imagine a devenit cunoscut din anii '80, graţie activităţii artiștilor Cindy Sherman și Jeff Wall. Aceste imagini mai sînt numite şi "tablouri fotografice".  
[5] Reconstituirea istorică este o activitate educativă în care participanții desfășoară un program după un plan prestabilit, pentru a recrea diverse aspecte ale unui eveniment sau perioade istorice.
[6] Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile

Niciun comentariu: