joi, 19 iunie 2008

Lanţul (amintirilor) lui Lenin

I'm too sexy for my cat, too sexy for my cat
Poor pussy, poor pussy cat
I'm too sexy for my love, too sexy for my love
Love's going to leave me
And I'm too sexy for this song


Right Said Fred - I'm Too Sexy




Pe măsură ce căldura dă în clocot pe străzile bucureştene, plictisul se întinde ca flegma p-un toc cui. Amintiri mai răcoroase sfîrîie pe tejghele, alături de halbe brumate, pe care sahariene gîtlejuri le sorb din priviri.
Păsări de noapte, precum şi chamberlainice păsări spin, se învîrt deasupra şi dedesuptul rămăşiţelor zilei, într-un apoteotic balet menit să spargă nuci, în variantă estivală, Mamaia 1976. Fix un cincinal glorios, după faimoasele teze de la Mangalia.
Luna plină rînjeşte a nesomn canin, ghermănită de mîţele iadului, ţîşnite de la ghena blocului cu alimentară la parter. Miroase a Uniune Europeană şi a varză de Bruxelles. Miorlăituri cu irimiadice tente albionice fac postmoderne trimiteri la scrierile lui Shakespeare / Hamlet / întrebările retorice adresate rămăşiţelor de recuzită, ce-l înlocuiau pe Yorik, după demisia actorului ce deţinea rolul de măsărici.

Probabil că la Bruxelles miroase a mici şi a Bucureşti, dar cine mai stă să le numere…
Nici ambasadele nu mai sînt ce erau odinioară, de veghe-n lanul de secară modificată genetic, pentru obţinerea bio-dieselului.
O şleahtă desculţă de maidanezi zdrenţuroşi fac nuntă în parcare, sub felinarul ce pîlpîie ca un stroboscop îmbătat cu apă chioară. Mire e un cîine cu floace lungi, încîlcite şi pline de ciulini, iar mireasa provine dintr-o familie în care ori străbunicul, ori străbunica, ori niciunul, se puteau mîndri cu tipica seriozitate germană a ciobanului canin . Ceilalţi cîini observă. Şi au un comportament proactiv.
Stelele pîlpîie pe cer, aidoma farurilor de BMW pe autostradă cînd, intempestiv, îţi cere să te dai în lături dinaintea sa. A Măriei-Sale, atotputernicul.
Începe sezonul murăturilor de vară. Castraveţi veniţi din Turcia, cu gînduri cotropitoare, fost-au spintecaţi pe lung, în patru, de paloşul vajnic al gospodinei valahe şi băgaţi, cu dichis (made in Romania), usturoi (made in China), morcov (made in UE) şi ţelină (made in Greece) în borcanul cu saramură.
Celălalte murături (la masculin şi feminin) umplu strident strada, metroul ori autobuzul, cu stratificate miasme axilare, de la acru-n sus, spre ţap.
Nou! S-a deschis sezonul la duşuri! Acum, mult mai curat, chiar şi cu apă rece!
Ploaia de vară vine repede şi ia pe nepregătite praful. Drept pentru care îl bulversează, în vreme ce tobele rămîn, în tot mai mare măsură, neprăfuite.
Fete cu picioare groase aleargă şleampete, plescăind în cadenţe gelatinoase, de tălpi cauciucate, reviriment al şlapilor cu baretă între degetele de la picioare.
În vreme ce şedeam cu dl. Ghiţă la masă, un chelner negricios, dar onest, ne-a adus cafeaua, zîmbind într-una, încurajator. Cafeaua (columbiană, în teorie, diluată homeopatic în ceaşcă) era, într-adevăr, caldă, ceea ce în ţara-i de obîrşie e puţin probabil, dat fiind faptul că acum, la ei, e iarnă. Şi, totuşi, deşi e iarnă, Crăciunul nu le vine mai repede.
Aroma de cafea se ridică în nouri lungi, pe şesuri de porţelan, poziţionînd mai bine, în contextul globalizării, identitatea locală. La fel şi chelnerul, constant negricios, ne-a oferit apoi, cu suverană largheţe, nota de plată, încărcîndu-ne conştiinţa în mod inutil cu tactile bodogăneli colocviale, ce se materializau în roşietice cerculeţe de fum, menite să umple sufletele pustiite de-o iarnă ce, de fapt, e vară.
Iahnia vorbelor amestecate în mojarul sufletelor mici naşte impozite şi taxe locale, menite să aducă bugetului armonie, înţelegere, prosperitate şi bucurie. Penele, prinse-ntre bucile dansatoarelor exotice, dau naştere imaginii unor struţi deşălaţi ce se mişcă aleator-lasciv, la o bară de inox, în vreme ce strategicele picioare ridicate, întru french can-can, dezvăluie epiderme vag acoperite de stringul chiloţilor tanga, cu bubiţe roşietice, de la ultima epilare ieftină. Roşietice sînt şi supuraţiile acneice ale memoriei, care transformă pensionarii de pe bănci în nostalgici ai regimului de stînga
.

Maşinile trec în viteză şi împroaşcă pietonii cu criblură, noroi şi invective. Străzile au gropi, gropile au gropari, iar groparul capitalismului era comunismul care, însă, a sucombat înaintea clientului său. În iarba din părculeţ zace în uitare un lanţ ruginit, pe care se pişă maidanezii, ce-au încins nuntă sub felinar. E lanţul pe care l-a pierdut clasa muncitoare, cu prilejul unui discurs ţinut de Lenin.

Un comentariu:

Lilick spunea...

Vai de noi.. :)))