Prezentare Doctorat

Sala Radio: regal de jazz clasic marca Joe Lovano

"Maestrul saxofonului", în premieră la București 

Având la activ o discografie impresionantă, cu mai multe nominalizări la Premiile Grammy, saxofonistul și compozitorul Joe Lovano a susținut, în premieră, un concert extraordinar, pe5 martie, la Sala Radio din București. Artistul, considerat unul dintre cei mai apreciați saxofoniști tenor contemporani, a ajuns la noi într-un eveniment organizat de Jazz Syndicate Live Sessions.
Joe Lovano se poziționează în avangarda grupurilor de jazz de mari sau mici dimensiuni,  împinge și provoacă fără teamă asocierile sale conceptuale și tematice, într-o căutare pentru noi moduri de exprimare artistică și de definire a limbajul jazzului.
Joe Lovano este originar din Cleveland, Statele Unite și este șef al catedrei de jazz de la Berklee College of Music.

Kenny Garrett la Sala Radio

Şi a fost joi, la Sala Radio, Kenny Garrett Quintet. "Cel mai important saxofonist al generaţiei sale" - potrivit Washington City Paper şi , după aprecierea New York Times, "cel mai admirat saxofonist alto după Charlie Parker".

În sonorităţile lui regăseşti atît influenţele lui Duke Ellington cît şi ale lui Miles Davis. "Am fost în orchestra lui Miles Davis vreme de cinci ani. Cinci ani din viaţa mea i-am petrecut acolo. Cred că acest tag va rămîne întotdeauna" - spune Garrett.

concertul a fost prilejuit de promovarea ultimului său album, "Do Your Dance". Pe scenă a fost însoţit de pianistul Vernell Brown, basistul Corcoran Holt, bateristul Marcus Baylor și percuționistul Rudy Bird.

 Marcus Baylor

 Kenny Garrett

  Kenny Garrett

 Rudy Bird

 Rudy Bird.

 Marcus Baylor 

Vernell Brown,

Pe 1 ianuarie

Cum de la părinţi preluam toate superstiţiile (şi, din păcate, la pachet şi spaimele), probabil că şi băieţii mei, mari fiind, vor face pe întîi ianuarie ceea ce consideră că trebuie să ocupe un loc important în viaţa lor.

 
Aşadar, ca în fiecare întîi ianuarie, şi anul acesta, cum m-am trezit, prima grijă a fost să fotografiez şi să scriu. Să fotografiez ce mă înconjoară şi să scriu ce simt şi ce văd, bucurîndu-mă de norocul de a fi EU.

La ceasul dimineţii oraşul era singur, poate puţin mahmur după noaptea de revelion. Bulevardele goale păreau să îşi mijească privirea în lumina proaspătă ce miroase a vară, în ciuda puiului de ger.

În Piaţa Victoriei, doi măturători dădeau cu tîrnele ca într-o filmare slow-motion. Bulevardul Aviatorilor era populat doar de cîteva maşini, în vreme ce Şoseaua Kiseleff era absolut pustie. Erau doar cîţiva trecători şi, pe o bancă, în faţa Muzeului Antipa, un nefericit fără adăpost, dormea înfofolit în două plăpumi.

La Piaţa Romană soarele dădea luciri de apă asfaltului şi, puţinele maşini care treceau dădeau o senzaţie de oraş în curs de depopulare. Doar cîţiva pietoni mergeau iute sub reflectorul puternic al soarelui de început de an.

Iar mai apoi, în faţa Ateneului, Piaţa George Enescu a căzut (la propriu) în faţa desantului celor ce şi-au petrecut Revelionul acolo. Tehnicieni şi muncitori strîngeau de zor cabluri, schele şi reflectoare şi, un mash imens, întins pe dosul scenei, vorbea de "selfie de Bucureşti". Indicatorul de parcare informa, abulic, că în spaţiul Revelionului mai erau disponibile 28 de locuri.

La mulţi ani!