Migrena de dimineaţă

De la simulacru la surogat, totul trece prin kitsch

E greu să faci ceva cu adevărat valoros. E mult mai simplu să laşi ştacheta pe undeva, pe jos, uitată deDumnezeu, ca oile năuce ale marilor oraşe, consumatorii fideli de Fapt Divers, fete-de-la-pagina-cinci şi crime pasionale, la jurnalele de la ora 5, să dea buluc şi să se minuneze de cît de drăguţ poate fi kitschul. Kitschul luceşte, e moale şi făcut, îndeobşte, din materiale ieftine care, în contextul caselor încărcate de mileuri puse, cu schepsis, cu colţ, peste ecranele de televizor, sub tradiţionalul peşte-de-sticlă, dau impresia (sau, mă rog, asta se străduiesc să facă) de preţiozitate. Kitsch poate fi un sfeşnic auriu, din plastic, vîndut cu lumînare cu tot, kitsch poate să fie icoana made in Taiwan, cu un Isus Cristos din plastic fosforescent, care luceşte noaptea, de te bagă-n spaime. Kitsch poate fi schimbătorul de viteze, de la mşsina vecinului, " făcut special de cumnatu', care lucreaza la Policolor", care are înauntrul său un mic şi drăgut castel roşu, pus pe o pajiste verde dar, kitsch poate fi considerat si cavoul lui Cataramă ori Casa Poporului, a lui Nea Nicu…
Azi sunt cu dinţii strepeziti de kitschul mediatic. De kitschul care mă inundă prin ziare, prin geamul cutiei cu maimuţe ori, prin aparatele de radio. De kitschul ştirilor care îmi dezvăluie, cu lux de amănunte, cutare macel, pe strada X, în care tatăl, Y, după ce s-a îmbătat, şi-a căsăpit consoarta cu lovituri metodice, aplicate cu o lamă boantă de cuţit.
De ştirile aşa-zis mondene, cu titluri mari şi poze colorate, care mi-l arată pe noul iubit al Madonnei bot in bot cu diva de juma' de secol, in vreme ce fostul soţ al acesteia, toarnă filme prin Londra.
Vorbesc aici de ştirile în care, individe grase şi cu figuri plînse, se jură c-au fost violate de extratereştrii ăia răi, cu figuri stilizate şi ochi mari… Practic, kitschul ma înconjoară, văd eu, tot mai mult.
Manele debile se revarsă de pe sticla colorata atelevizorului ca o cascadă cu leduri, dintr-un tablou de 15 lei, luat dintr-un en-gros chinezesc, în vreme ce interpreţii tuciurii, uleioşi şi prea-plini de grosimea portofelului, vorbesc consonantic, din interiorul tricourilor negru-lucios mulate peste burţile revărsate, despre secreţiile lor sonore ca despre nişte adevarate capodopere ale muzicii, bune de pus în cui, alaturi de "Arta fugii" ori de "Oda bucuriei"...
Maşini cu beculeţe colorate, ca pomul de Crăciun, trec pe străzi în trombă, iar gunoaie editorialistice îmi ard retina. Băieţi de băieţi, cu pantaloni jegosi de treining şi adidaşi "Puma" chinezesti, silabisesc, într-un efort penibil, scremerile gîndurilor lui Mutu ori Hagi. În toată această vreme, un învăţător cu 40 de ani vechime nu are mai mult de 1500 de lei salariu!