FERICIRE LA JUMATE'
Fericirea mediocră este o flacără ce arde alimentată de vodkă ieftină şi care, în urma combustiei, lasă-n urmă dureri de cap şi de stomac, grefate însă pe mulţumirea de a nu fi cheltuit prea mult. Pentru că, dacă o fericire de juma' de kil euforizează suficient cît să-l vezi omenos pe Iliescu şi victimă pe Ceauşescu, preţul plătit e pe măsura oricărui buzunar peticit.
Iei sticla, laşi pe masă trei lei juma', faci cu ochiul spre vînzător, complice, într-un soi de " doar noi doi ştim ce-i cu adevărat bun " şi ieşi.
În doua-trei ore ai tot timpul să legumeşti licoarea cristalină, devenind, rînd pe rînd, cînd judecător, cînd filosof stoic, cînd satrap, cînd iertător… Iar la finalul sticlei, scurgi ultimele picături de etilic amestecat cu glicerină şi apă şi, plescăind a mulţumire, dacă te mai ţin picioarele, poţi porni înapoi spre dugheană, să cumperi altă fericire la juma' de kil.
Mecanismul după care funcţionează circuitul vodkăi în natură e destul de simplu: distileria (mai mult sau mai puţin clandestină) face licoarea magică, sticlele goale în timpul ăsta stau la înmuiat în hîrdaie pline cu o leşie jegoasă, dup-aia mîini vioaie iau sticlele, le clătesc (oarecum) de zoaie, vodka este turnată în sticlele aranjate pe mese, o mînă păroasă şi vînjoasă de bărbat bate capsele pe sticle, apoi un copil ori o femeie lipeşte mirificele etichete, cu un clei de oase urît-mirositor, maroniu şi de consistenţa iaurtului.
Beutura-i gata şi numa' bună de a fi servită. Apoi, tot ce mai trebuie e ca bizonul mioritic să facă gestul de a duce mîna la buzunar, că-n rest, miscarile vînzătorului (şi, implicit, fericirea la jumate') vin de la sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu