duminică, 30 august 2009

Noul sedane de la Dacia Renault

Paparazzo pe autostradăVineri, că tot se pregătea de week-end, pe autostrada dinspre Bucureşti spre Piteşti am văzut buluc de maşini mascate, de-am crezut mai întîi că vreun musulman integrist şi-a scos la plimbare haremul auto. Totuşi, roşiaticele numere cu “probe” m-au făcut să cred că e vorba de blajina Dacia-Renault, iar vălurile cu sîrg lipite peste botul şi poponeaţa maşinii nu-s al’ceva decît un teasing menit să întărîte consumatorii de maşini piteştene, că de secret nici nu poate fi vorba, din vreme ce peste tot se vorbeşte, mai mult ori mai puţin oficial de lansarea unui sedane… Aşasar, cuminţele, maşinile rulau la un regulamentar 130 km / h, conduse de piloţi şi pilotese ce rumegau, placid, chewing-gum, ori fumau, palmat, pe gemuleţele deschise preţ de cîteva degete. Odat’ ajuns acasă, în faţa unui mojito cu multă mentă, am purces să mă uit la pozele făcute. Şi, încet-încet am tras următoarele concluzii: - formula aleasă pentru vitrajul lateral şi pentru stîlpii de rezistenţă pare luată cu copy / paste de la Megane; - linia arcuită a portbagajului, într-o vagă amintire de edge-design, trimite izbitor spre Ford Focus - se poate să asistăm la un nou rebranding, sigla părînd a circumscrie unui oval de tip Ford (acu’ însă, mai e o variantă care vine pe filiera teoriei conspiraţiei: poate însuşi Ford s-a apucat să testeze maşinile pe autostrăzile ce se-ntind sub cerul senin al patriei noastre, cu numere banale de Argeş, ca să facă misterul mai adînc şi s-arunce mîţa-n curtea Renaultului, după principii împrumutate din romanele poliţiste; căci unde te ascunzi cel mai bine dacă nu într-o mulţime şi, unde stau mai bine pitite nişte maşini noi, daca nu în dosul unor numere de probă din Piteşti…) - farurile şi calandrul par destul de asemănătoare cu cele de la Sandero
- ca ţinută generală se prezintă bine, rămîne de văzut pe mai departe…

PS:

Pentru cei interesati de aceste fotografii, la o dimensiune mai mare, sugerez initierea unei discutii pe mail

2 comentarii:

Cristian Banu spunea...

Nu este "sedane", ci Fluence, Renault Fluence. Se fabrică în Turcia şi este urmaşul lui Megane Sedan. Renault a decis să nu mai fabrice berline decât pentru ţările "emergente". Astfel Clio a devenit Symbol, Megane, Fluence. De Laguna nu e cazul. Nu este exclus ca, pe termen lung Symbol să cedeze în faţa lui Logan iar Fluence în faţa unui eventual model nou.

cristiaN spunea...

intradevar renault fluence, dar mai exact in poza sunt renault samsung masini care sunt una si aceeasi. vezi sigla mascata