duminică, 23 ianuarie 2011

Cum l-am cunoscut pe Emil Cioran

L-am cunoscut pe Emil Cioran în 1992, la Paris. Bunicul meu, unul dintre scriitorii români ce ajunseseră în 1947 pe lista neagră din cauza simpatiilor declarate pentru legionari, i-a trimis lui Cioran, prieten de-al său din tinereţe, prin mine, un manuscris în paginile căruia era trecută povestea întîlnirii lor, pe undeva pe la Obîrşia Lotrului.
Numărul de telefon al lui Cioran îl aveam notat într-o agendă mică, cu coperţi roşii. După ce am încercat preţ de o vară întreagă să îl prind la telefon, cu doar cîteva zile înainte de întoarcerea în România, într-o doară, am mai sunat încă o dată. Şi, iată că miracolul s-a petrecut. La celălalt capăt al firului s-a auzit o voce feminină. Era Simone Boué, partenera de viaţă a Marelui Sceptic. 
După ce am explicat, în detaliu, cine sînt, de unde am numărul şi motivul pentru care doresc sa vorbesc cu Cioran, doamna Bouet mi-a cerut să aştept puţin şi, în receptor am auzit, şovăitoare, vocea Filozofului. Şi, cinci minute mai tîrziu aveam întîlnirea aranjată!
Pe 2 octombrie, la ora stabilită, sunam la uşa mansardei din Rue de l’Odeon, în care locuia Emil Cioran. Mă pregătisem pentru această vizită; luasem reportofonul şi împrumutasem un aparat de fotografiat de la Cecilia. Şi tropoteam mărunt, în converşii albaştri, plin de nerăbdare. Cînd doamna Boué a deschis uşa, simţeam că mi se deschid cerurile. 
Emil v-a aşteptat la ora stabilită şi cînd a văzut că nu mai veniţi, a plecat. Dar asta este ora convenită! El a înţeles că veniţi mai devreme... Mais non! Si... Şi cînd se întoarce? Este în Jardin de Luxembourg, va veni în aproximativ o oră...
Cerurile, care tocmai se deschiseseră, mi s-au prăbuşit în cap... Cu picioarele grele am coborît etajele şi nu mă hotăram dacă să ies din curtea imobilului sau să aştept acolo întoarcerea lui Cioran. Am decis să ies. Aşezat pe stîlp de beton, menit să operească avalanşa parcărilor pe trotuar, întruchipam un gargui miop, cu ochelari rotunzi şi jeanşi Levi’s. La un momentdat, din spate, uşa s-a deschis şi, întorcînd capul, am văzut-o pe doamna Boué ieşind discret. Surprinzîndu-mi privirea a înclinat din cap, a salut.
Cît timp a trecut nu mai ştiu. Mult, puţin... La un momentdat l-am văzut apropiindu-se.  Avea o haină de piele neagră şi o şapcă iar în mînă ducea o sacoşă din sfoară împletită, în care erau citeva pungi cu chipsuri si două sticle de apă minerală. L-am salutat în româneşte şi atunci, Cioran a tresărit. Je voudrais parler en français, mi-a mărturisit şi apoi m-a invitat să îl însoţesc în mansardă
Am stat de vorbă vreme de trei ceasuri. Şi te întorci în ţară? Da. Bine… Nu vrei să faci facultatea aici? Evident că aş fi vrut... O să îţi dau un bilet de recomandare... la Bucureşti să îl cauţi pe cel căruia îi scriu biletul şi să i-l dai. Şi, aşezat la măsuţa mică, acoperită cu un ştergar ardelenesc (a ţinut să-mi sublinieze asta!), a scris căteva rînduri pe o bucată de hîrtie pe care, după ce a privit-o, a îndoit-o în două şi a rupt-o pe jumătate dîndu-mi, cu parcimonie, doar partea scrisă. 
Eram în al nouălea cer.
Afară, pe trotuar, am constatat ca reportofonul nu a înregistrat nimic, fiind pus pe “pause”, iar bileţelul îi era adresat profesorului meu de filozofie, de la facultate, regretatului Ludwig Grumberg. Aparatul de fotografiat a declanşat însă şi, fotografiile cu Cioran mi-au rămas…

7 comentarii:

Mihai Nicolescu spunea...

Frumos
ocazie mare parca nu imi vine sa cred
altceva ce mai faci?
cum merge cu masina?

Bogdan Iorga spunea...

Cind ma uit in urma mi se pare ca a fost acum doi ani...
Cu masina - e la George, am o lista intreaga de piese de completat; cred ca vom face un drum pina la sibiu...

Sorin C. spunea...

Desi cunosc povestea mai demult, chiar de la tine... bravo Bogdane! Ceva special, deosebit in viata ta...

magda spunea...

Frumoase amintiri..dar si mai frumos este ca le-ai publicat!! Am citit cu foarte mare placere ce ai scris Bogdane!!:)

Ciprian NACU spunea...

esti de invidiat, coane Bogdane!
parca ziceai ceva si de Petre Tutea, ca l-ai fi cunoscut ...
am citit si mi s'a parut f interesant Tutea ..

ANCA spunea...

aparatul era de la Cecilia sau de la Gabi Grigore? oricum, e simpatic sa "intineresti" macar pret de cateva minute-lectura, intorcandu-te in '92...multamim!

Bogdan Iorga spunea...

De la Cecilia.