Doua zile in Salzburg

La Salzburg am ajuns pe o ploaie crincena, ca intr-o melodie de a lui Nicu Alifantis, crosetata pe poezia lui Nichita Stanescu. Oboseala drumului mi-a picurat lene in picioare dar, temerar, mi-am invelit aparatul de fotografiat intr-o punga si am purces in explorare. De la marginea orasului, unde eram cazat, pina in centru, am facut un drum de citeva statii cu troleibuzul (un mod de a reaseza afectiv austriecii la o dimensiune umana si simpatica). 

Dupa periplul pe strazi, m-am intors la hotel cu pantalonii uzi, dar fara nici un strop de noroi (de retinut!) si, doua aspirine si un dus fierbinte mi-au asigurat functionalitatea la parametrii proiectati a doua zi.

Fortuna audaces iuvat. Uneori si pe turistul-fotograf roman, ajuns in plin diluviu salzburgez. Asadar, a doua zi de Salzburg m-a intimpinat cu un soare blind, cu straluciri transilvane, cu un mic dejun suedez - cu valente pantagruelice - si cu furnici pe toata talpa (frigea podeaua ca-n bec).

TEST DE ATENTIE
Intre cele doua imagini care urmeaza sint citeva diferente. Descoperiti-le. Savurati-le. Si, daca gasiti raspunsul la intrebarea "de ce s-ar fotografia cineva linga un mic santier de renovare?", dati-mi si mie de stire.

Dupa amiaza a urmat un program tematic. Castelul Hellbrunn. Dupa cum la pomul laudat sa nu te duci cu sacul, nici castelul din pliant nu-i chiar ceea ce te astepti. Kitschos in felul sau, castelul e un fel de Disneyland al unui print de pe la 1600, care era si arhiepiscop - Markus Sittikus. Avind timp, bani si plictisindu-se (parca asta este si refrenul platinatei Paris Hilton, nu?) omul a  adunat pe linga el tot soiul de mecanici si ceasornicari, care i-au umplut parcul castelului cu automate - care mai de care...

Seara, Salzburgul capata un aer cuminte, luminile calde mingiind strazile pustii, putinii trecatori (galagiosi) fiind, in marea lor majoritate turisti.