Salzburg 2

Giacometti la  MdM Mönchsberg

Salzburgul mustea de ploaie iar grupul cu care eram se pregatea să facă o excursie tematică, pe urmele „sunetului muzicii”.

Pentru că, turist în Salzburg, vei avea parte ori de o avalanşă de Mozart, sub formă de bomboane, brelocuri, post-it, t-shirt, pixuri, case memoriale, baruri, cafenele,  ori de o inflaţie de Julie Andrews şi Christopher Plummer, cu multiple referiri la Von Trapp şi filmul ce a primit, prin anii ’50, Oscarul. Ori vei avea parte de amîndouă şi, la finalul sejurului vei fi alergic la “Do – e-o doamnă mai voinică, Re - un rege mustăcios”, în vreme de glicemia va geme sufocată de zahăr şi dulcegării muzicale...

Într-o temerară încercare de a-mi păstra spaţiul intim nealterat de asemenea intruziuni am decis, pe ultima sută de metri, să purced, my, myself without Irene într-un tur care să îmi permită să mă plimb pe unde, cînd, cît şi cum vreau. Fără priviri dojenitoare cînd cumpănesc lumina pentru o fotografie, fără aşteptări ursuze la vreo zăbovire în faţa vreunei reflexii din vitrine, fără pufneli şi ţîfne născătoare de frustrări...

După ce am coborît din troleibuz la Piaţa de Peşte, m-am fîţîit puţin şi, o clădire cocoţată sus, pe pintenul de piatră la baza căruia se termina oraşul, mi-a atras privirea. Un lift m-a purtat rapid pe culme şi, de sus, mi s-a deschis o privelişte fabuloasă a Salzburgului. Strategic aşezat, cu spatele la Muzeul de artă modenă şi cu privirea spre oraşul desfăşurat la picioare, am  răsuflat adînc, cu ochii arşi de atîta frumuseţe. Nori gri atîrnau, a ploaie neplouată peste un orizont ce se deshidea, lin şi clar, întru habsburgică invitaţie. În spate - MdM Mönchsberg. Şi, înauntru - Alberto Giacometti.

Verboten. Ohne Kamera… Omul de la intrare, imbrăcat într-o uniformă albăstruie, îmi arată, ca un dirijor, spre garderobă, unde pot să las geanta cu aparatele de fotografiat. Mă strîmb, a profundă şi vexată nemulţumire, dar mă conformez. La Roma, poartă-te ca romanii.

Cîteva trepte şi brusc plonjez, de la înălţimea MdM Mönchsberg în plin Paris, alb-negru, existenţialist şi populat de volumetria lui Giacometti. Originea spaţiului, expoziţie ce analizează relaţiile create de interacţiunea lucrărilor lui Giacometti cu spaţiul, reprezintă mai mult decît o simplă înşiruire cronologică a operelor  într-o restrospectivă obişnuită. Practic, întreg cîmpul expoziţional devine o Anatomie a lui Grey, aplicată însuşi spaţiului de creaţie, artistului, ca Pygmalion şi lucrărilor sale, ca expresie a personalităţii şi sufletului creator.

Peste 50 de sculpturi, circa 30 de picturi şi tot atîtea lucrări de grafică, provenind de la fundaţia Alberto Giacometti şi Anette, din Paris, dar şi din muzee şi colecţii private, reprezintă în ansamblul lor o lupă menită să dezvăluie traseul creaţiei, de la idee la materializare. Personalitatea lui Giacometti devine pregnantă în ansamblul vizual, în vreme ce căutările sale pentru ”similitudine” devin un patern emblematic al artistului, aidoma “portretelor în spaţiu”, născute din frămîntările şi îndoielile sale.

Un univers vizual al cumpănirilor şi al devenirii, o nouă concepţie de sculptură, o schimbare de paradigmă. Lumea lui Giacometti păstrează nealterată prospeţimea, savoarea şi te trimite cu gîndul la un Paris al existenţialismului şi al manifestelor . 

Centrul de greutate al expoziţiei este un proiect din 1950, menit a fi expus la Chase Manhattan Bank din New York, după care taseul expoziţiei te poartă printre lucrări majore, ca “Le Nez / Nasul”, “Homme qui marche / Bărbatul care merge”, “La Forêt / Pădurea”, “La cage / Cuşca”. Departe de o abordare didactică, periplul prin spaţiul încărcat de dimensiunea personalităţii artistului este umanizat de seria celor 70 de fotografii care prezintă laboriul şi cotidianul vieţii artistului, epurat de floricele stilistice şi /sau cosmetizări de laborator. Alb-negru, puternice şi pline de vitalitate, imaginile argentice realizate de Brassaï, René Burri, Herbert Matter, Robert Doisneau, Sabine Weiss, Cartier Bresson te trimit direct în lumea lui Giacometti, alături de soţia sa, Anette şi de fratele său, Diego. Te transformi într-un participant la ritualul modelării lutului, eşti martor la magia aşezării culorii pe pînză, ori observi linia desenului cum saltă, ca un seismograf al sufletului, surprinzînd stări, expresii şi gînduri.

Trei ceasuri mai tîrziu, ameţit de atîta Giacometti, am luat de la garderobă aparatele de fotografiat şi am plecat din Muzeu. Cerberul de la intrare, cel care îmi interzisese accesul cu aparatul de fotografiat, mă privea blazat şi plictisit. Odată ieşit afară, am ocolit iute cladirea, m-am dus lîngă una dintre ferestre şi, iute-iute am tras şi două poze proiectului Chase Manhattan Bank. Aşa, de ciudă.