Raliul Sibiului 2012

La start

Migrena de dimineaţă: 'Nainte de vacanţă

De la sertar, de acum mai bine de zece ani…

 Dorul de ducă se insinuează perfid, ca un şarpe, şi te gîdilă discret, cu codiţa, atît la subconştient, cît

şi la conştient. Şi uite aşa se face că, atunci cînd pui capul pe pernă, în loc să visezi cum să sporeşti randamentul muncii, pentru a creşte, implicit, profitul patronului, visele îţi zburdă hoinare, aiurea, p-unde soarele poleieşte cu aur nisipul şi valul albastru se sparge-n acord de complementare pe faleza din argilă oranj... Ca să nu mai vorbesc de total nespornica activitate de la birou unde, dincolo de Star Office, ţi se năzare că zăreşti nurii Pamelei Anderson, alergînd în frumoasa tresăltare a trupului pe plajă, ca salvamar devotat ce vine să-ţi facă respiraţie intimă ţie, înecatului în dosare nepredate...

Te uiţi în calendar şi privirile înceţosate mai bifează o zi care se scurge greu, al naibii de greu, pînă la limanul răcoros al vacanţei. Vacanţa... ce frumos sună! Rotund, cuvîntul se rostogoleşte peste limbă, ciupindu-te uşor în cerul gurii, ca o înghiţitură de şampanie. Simţi cum te furnică pe spinare plăcerea călătoriei ce ţi se deschide-n faţă, bucuria drumului, soarele ce-ţi arde ochiul şi-ţi luminează sufletul. Degeaba. Ăsta-i doar un vis, vis visat cu ochii deschişi, care te trimite-napoi în adolescenţa cînd, la ultimele ore de şcoală, de dinaintea vacanţei, ascultai absent zumzetul monoton al logosului profesorilor, cu gîndul la ce vei face după ce termini cursurile. Şi cîte nu erau de făcut, he, he!

Telefonul sună, răspunzi absent, da, sigur că da, evident, cum aşa, nu se poate, da, da, vorbeşti mecanic, spoiala de politeţe pe care n-a cojit-o încă de tot căldura verii îşi face datoria şi continui să-I vorbeşti molcom omului de la celălalt capăt al firului, deşi te doare fix undeva de el şi te-ar mînca limba să-l întrebi, aşa, într-o doară, dacă el nu ar prefera să meargă cîteva zile la mare ori la munte în loc să-ţi împoaie capul cu facturile lui insipide, pe marginea cărora tot bate cîmpii. Ori cu alte chestii, la fel de interesante, precum sporirea productivităţii de cartofi, prin metoda sădirii în romb... (29 iunie 2001)

Migrena de dimineaţă: Năstase, puţin suicid şi after-shave ieftin

Ion îl intreabă pe Gheorghe: “Băi Gheorghe, tu ai SIDA?” Stă Gheorghe şi cugetă: dacă-i spun că am, îmi cere, dacă-i spun că n-am, zice că-s sărac… Aşa că găseşte următoarea formulă diplomatică: “Băi Ioane, mai am da’ numa’ o ţîră, aşe, pe fund...”

La fel şi Năstase. S-a sinucis. Da’ numa’ o ţîră, cît să-i mai rămînă şi pentru rîndul viitor.

Telenovela suicidului Năstăsian a luat proporţii şi a născut fani, aidoma Sclavei Isaura, care înlănţuise blajinele gospodine în faţa ecranelor TV de după Revoluţie. Penibilă, ca o scenetă prost jucată de o brigadă artistică de amatori, dramoleta ce naşte efluvii de simpatie din partea unor oameni care pînă mai ieri tunau şi fulgerau împotriva arogantului Bombonel, pare de-a dreptul o cireaşă suprarealistă pe cataiful expirat al politicii noastre.

Năstase e cert că, de ar fi vrut să se sinucidă, chiar o făcea. Nu ar fi avut nevoie de asistenţa poliţistului (un fel de “băiete, vezi că eu mă sinucid; nu încerca să mă opreşti că nu are rost; vezi că ridic acum arma. N-auzi, vezi că ridic acum arma! Hm-hm!, măi, am zis că ridic arma!”), după cum, nici un bărbat însurat, dacă merge la curve, nu are nevoie de binecuvîntarea nevestei. Mă rog, poate asta nu-i tocmai o comparaţie fericită pentru feciorelnicul Năstase. 

Circul născut din alba-neagra cu revolverul e mai penibil ca un film de Sergiu Nicolaescu, mai cu seamă că, principalul personaj, durduliul Adrian, se ridică, cu fularul à la Aristide Bruant şi, cînd scoate scrisori-testament de sub pernă, cîind podidit de lacrimi neştiute şi nevenite în fapt, îi interzice progeniturii sale citirea “testamentului politic”. 

Mirosul de soap opera de factura sud-americană e atît de înţepător încît ai putea jura că-i doar un after-shave ieftin, dat pe o tăietură rămasă pe gît după bărbierit…

Migrena de dimineaţă

Două arhetipuri: Năstase şi ciuperca mea de la picior

Năstase avea patru case. Asta se întîmpla demult, în anii ’90, pe cînd era (mai) tînăr, neliniştit şi neîmplinit financiar. În acea vreme eu aveam o ciupercă la picior, pe care o luasem, cu drag şi bucurie, ca suvenir, dintr-un bocanc de armată. 

Apoi, brusc, Năstase a intrat în opoziţie. Era trecut de jumătatea deceniului zece al veacului trecut, Năstase îşi păstrase cele patru case, parpalacul de piele neagră, în care înveşmîntat, l-a fugărit pe Rege în ’93 pe şosea, spre Curtea de Argeş şi, în care, alături de alte figuri (pre)lungi ale FSN-FDSN-PDSR-PSD s-a dus la procuratură, ca-n filmele cu cowboy, să îl susţină pe Gabriel Bivolaru. (Pentru cei care nu mai ţin minte, Gabriel Bivolaru, alături de consoarta sa, perpetuu gestanta Mona de Freitas, a delapidat oarece bănci, printre care şi Banca Română pentru Dezvoltare, actuala BRD-GSG.) În vremea asta eu continuam să mă tratez la micoza de la picior cu Clotrimazol. 

Anii 2000 i-au adus lui Năstase posibilitatea de a-şi oferi ouăle spre numărat presei, în paralel cu postul de prim-ministru. Legenda spune că, tot pe atunci, într-o blîndă noapte de Crăciun, Moş Crăciun l-a întrebat molcom pe Năstase ce ar vrea să îi aducă. Din vîrful buzelor, Bombonel i-a zis Moşului că nu mai doreşte nimic, fiindcă tot ce-i trebuie i-a adus deja Mătuşa Tamara. În acea iarnă am încercat şi eu o nouă cremă pentru ciuperca de la picior: era vorba de Nizoral. 

Dacă primii patru ani ai celui dintîi deceniu din veacul întîi al noului mileniu l-au avut în prime-time pe Năstase, drept Alfa şi Omega al jurnalelor de ştiri, al doilea cincinal l-au zvîrlit pe dolofanul Adrian într-un frustrant con de umbră. La ce bun Mătuşa Tamara, la ce bun toate copiile după lucrări celebre, la ce bun termopanele gratis, dacă lumea te-a uitat? Distrusă de o viaţă fără Năstase, pînă şi ciuperca mea de la picior părea să sucombe de plictis. Noroc mai apoi cu blogurile. Năstase şi-a făcut unul şi a început să combată sprinten. Veselă, ciuperca mea de la picior a dat şi ea din nou semne de viaţă. Iar eu am cerut la farmacie un nou unguent: Miconazol. 

Arhetipul telenovelei politice include în rîntaşul sosului şi o intrigă poliţistă, cu focuri de armă. Drept pentru care, după ce s-a pronunţat condamnarea lui Năstase la doi ani de închisoare cu executare, poliţiştii au venit la Bombo acasă, să-l conducă spre o reşedinţă cu all Inclusive – incluzînd aici şi cîţiva haidamaci ce i-ar fi transformat sejurul penitenciar într-un binevenit turism sexual. Momentul, gustat de public, a incitat latura de divă a lui Năstase care, într-o rocambolescă răsturnare de situaţie, s-a împuşcat. Nu mortal, că nu era-n script, dar suficient cît să revină în prime-time. Breaking Newst, crawl galben peste tot, Ponta cu figura lungă şi tot restul figuraţiei ţopăind la capul primadonei. 

Încununare a momentului dramatic, ciuperca dintre degetele mele de la piciorul drept a început să dea iar din coadă. Azi mi-am cumpărat Tolnaftat. Să vedem ce va urma.