Suna mai mult ca o data de garantie. Stantata pe o conserva, pe capac. Ca o sabie a lui Damocles, transpusa in domeniul statisticii domestice, cu termen precis de cadere. Dar, dupa care nu sti ce se intimpla cu ea. De fapt, care e diferenta dintre o conserva din ultima seara de garantie valabila si ea insasi, dupa miezul noptii, cind a expirat? Sint niste troli mici, care asteapta calmi pina la expirarea armistitiului, dupa care se reped sa roada tot continutul conservei? Dar, daca deschizi conserva cu cinci minute inainte de miezul noptii, o mai poti minca la ora zero si cinci minute ? Lumina a spaimintat indeajuns dihania expirarii si a alungat-o suficient de departe ?
Pe 1 ianuarie a fost soare. Soare, cald si – in general – frumos. Puteam simti, mingiioase, razele de soare combinate cu efectul incalzirii globale si, increzator, am tras in plamini noul aer al consumerismului, cu aroma de stele galbene pe fond albastru. Mi-am tirsiit ghetele, cu sireturile bagate-nauntru, a calduta lene, pina la butica de mai incolo, sa iau ceva. Pe geam, plin de albastru optimism, filfiia un stegulet UE, primit de la benzinarie pentru o alimentare cu 20 de litri.
Dindaratul pinzei filfiitoare se zareau aceleasi pungi cu zahar, aceleasi pachete de tigari si acelasi anunt cu cacati de musca, «NU VINDEM TIGARI MINORILOR SUB 18 ANI». Ieri, neaose si mioritice, azi de-a dreptul europene…Evident, era inchis. Un ciine casca plictisit, intr-o pata de soare, intinzindu-si toate patru labele intr-un simultaneism cu alura de sofisticat fitness. Un alt comunitar, politist de primarie de data asta, fuma morometian intr-o alta pata de soare, asezat pe un gardulet mic si verde, simbioza a naturii cu edilii sectorului unde salasluiesc. Nea Vasile aduna cartoanele de la laditele de portocale, le stivuia si fluiera. Politistul fuma, ciinele se intindea. Iar butica, fir-ar sa fie, era inchisa !
Intiia zi de Uniune, ultima zi de Biborteni… Discret, un biletel scris cu pixul pe o hartie patata, de ambalaj, anunta ca «MAGAZINUL ESTE INCHIS PIN PE 4 IANUARIE». Ce, apa de la robinet nu-i buna ?
Pornesc inapoi spre casa. Imi sucesc glezna intr-o groapa din asfalt. Injur moderat. De-acum, groapa nu mai e a noastra, ci a intregii Uniuni. Doar glezna, care e doar a mea, se incapatineaza sa se umfle intr-un mod neaos, frust si mioritic, dupa traditia geto-daca. Glezna, varza, viezure, barza, minz…
Un comentariu:
e interesant cum oamenii reactioneaza la un stimul si la altul nu...in mod diferit, dezordonat si de fapt absolut omenesc si divers! e bine ca nu ne-am civilizato-mondializat inca atat de tare incat sa ne bucure sau sa ne sperie sau sa ne impresioneze aceleasi lucruri, aceleasi imagini sau idei...
oul acesta cu inel de deschidere mi se pare mie teribil!
Trimiteți un comentariu