27 iulie 2007, ora 8.15. Iasi, Hotel Traian. Il astept pe dl. Popescu. Trebuie sa merg cu dinsul spre Vaslui, pentru o sedinta foto. Telefonul suna. E dl. Popescu. Spune ca va intirzia. Imi pare rau, dar am fost retinut.
Am la dispozitie un rastimp numai pentru mine. Sunt cele mai stranii momente : 15, 20, 30 de minute, eu cu mine, nestiind ce sa fac. Iau aparatul foto, ca sa il verific. Bateria e OK, lentilele sunt curate, cardurile formatate. Sa fac doua - trei poze imi spun si ma aplec peste marginea ferestrei.
De sus, asfaltul ud se vede ca o oglinda rugoasa, peste care actorii cotidianului evolueaza spontan si cu naturalete. Senzatia de paparazzo la vinatoare e copletitoare. Observ miscarile, ma bucur de dezinhibitia inocenta a trecatorilor.
Fotografiile se astern una dupa alta. Sunt oameni obisnuiti, pasageri ai strazii. Telefonul suna. E tot dl. Popescu. Am sosit. Imi cer scuze pentru intirziere, spune dumnealui. Zimbesc. Ma bucur ca a intirziat… Scot cardul din aparat, il las linga laptop si plec.
3 comentarii:
frumos loc hotelul Traian!!!!...nu ai poze cu interiorul hotelului?..eu am una cu exteriorul lui....
sorry. nu
ce bine face uneori hazardul lucrurile...in traducere libera din franceza...aici din fericire hazardul a cazut pe capul tau si tu chiar ai stiut ce sa faci: foarte bine!
Trimiteți un comentariu