vineri, 21 septembrie 2007

Arheologia cotidianului



Usor e sa te crezi rebel

Cind schimbi Oltcitul pe Opel

Si taica-tu iti da parai

Eu am cravata, tu ce n-ai?


Te lauzi peste tot ca esti golan

Si nu scapi nici un miting pe an

Dar mai stii cind tac-tu era-n CC-u ?

Si tu-ti pirai colegii de liceu!
Sarmalele Reci – Bluesul baiatului sarac




Vama Veche. Ma reintorc de fiecare data acolo, plin de o virginala naivitate care ma indeamna sa cred ca, de data asta, sigur !, voi regasi acel Woodstock al turismului, acea Vama a mea, pierduta ca un paradis, dupa o muscatura dintr-un Apple*.


Dar, mitul eternei reintoarceri decade, invariabil, intr-un sordid sentiment de masochism care, probabil, in cazul meu, anticipeaza criza virstei de mijloc, implacabil destin masculin, care, odata si odata, tot va veni...


Pustietatea nisipurilor contopite cu marea a devenit azi o amintire decolorata insa, ca o poza OR-WO din anii ’80, ascunsa sub umbrelele globalizante trendy, tip Ibiza, din stuf+aluminiu+acryl, made in China, importate din Taiwan, de un arab cu cetatenie americana, aduse la noi la bordul unui vapor sub pavilion Maltez, cindva d-al nostru dar disparut odata cu afacerea « Flota », condus de un capitan turc si cu un echipaj de moldoveni de peste Prut.


Peste linistea picurata din flaut, cu argintii sonoritati de Jethro Tull, s-au asternut sonoritatile bubuitoare refulate din haznalele boxelor (tot mai) multelor terase-terasute-circiumi-restaurante, cu nume caznit-fancy, gasite, pe la vreo betie, de cite-un copy trist si neinspirat. La canapele, La John, Salsa, Expiratu, La Stuf, Liana, Bibi, fiecare incearca sa realizeze planul cincinal la decibeli in doar doi ani jumate’, intr-o posmoderna abordare a stahanovismului si-ntr-o transformare a acestuia in consumerism ieftin, care musteste de ad-uri prost calchiate. Pfui, sabah kapitalismu!


Pustietatea nisipurilor si a ciulinilor a fost inlocuita de forfota beizadelelor-baietilor-de-bani-gata-snobilor-fufelor-fandosite-pe-tocuri-descinse-din-vreo-multinationala-rockerilor-de-conjunctura-fetelor-acneice-neintelese-si-rebele-vinzatorilor-de-suveniruri-medievale-celtice-made-in-Pakistan/India/China-scroafelor-urcate-n-copac etc. Linistea vintului ce plimba odinioara nisipul, musteste acum de arome de ulei de motor (neaparat sintetic), de miros de benzina arsa, pirtiita din esapamente de BMW, Jeep, Chrysler, Audi, VW Passat (ori, la fel de scumpa New Beetle), iar sunetul dogit al vreunui casetofon antediluvian, din care se rostogolea, lin, vreun Sultans of Swing, a fost complexat de potente difuzoare ce descarca - in cel mai bun caz – vreun hit sordid cu miros de Costinesti ori, de ce nu, neaos si frust, aidoma unui damf de sudoare grefata peste o rasuflare imbibata cu tuica, se mai insinueaza, lipicios ca un ulei rinced scapat pe jos, soundul vreunei manele d-a noastre, ca sa ne simtim si noi bine, ce pana mea!
O alta generatie de conchistadori a pus botina (de firma, evident !) in Vama Veche, impunind un lifestyle hibrid, combinatie de mentalitate sanatos-sindicalista, cu bazele temeinice puse prin Eforie Nord, cu un consumerism de tip BTT (bucurie, turism, tinerete) si distractie de 1 mai, de dinainte de Revolutie…


Gratie noilor valuri civilizatoare au aparut case tot mai urite, gazde cu conditii, camere-cu-veceu-si-teveu-cu-cablu.


In urma noilor hoarde de aur (din cauza goldeanului atirnat, ostentativ si masiv, la beregata ori incheietura miinii) plajele sunt balizate de vesele si colorate dovezi ale trecerii omului pe acolo, de vioaie si zburdalnice peturi, organizate-n mici hore stacatto, in ritmul oricarei adieri de vint, de sobre cutii de bere, purtatoare (cindva) in pintecele lor de aluminiu de amarui lichid aramiu, pahare de plastic, inflorite in aleatorii fisii care alcatuiesc corole sui-generis, precum si de perfide pachete de tigari, golite de continut si ramase, stinghere, forme fara fond ce avertizeaza, in functie de producator, ba ca produc cancer, ba ca duc la impotenta… Daca stau si ma gindesc ca o cutie de bere rezista cam o suta de ani, iar un pahar din plastic, o punga dintr-aia, de 1 leu, ori un nenorocit de pet «traieste» intre 100 si 1000 de ani**, deja vizualizez un enorm sit arheologic in care, stranepotii stranepotilor nostri vor ricii, consecventi dorintei de a demonstra «civilizatia» stramosilor lor. Adica, a noastra.


Iar logic, aceasta arheologie pe care o vor practica ei, va fi una a brandurilor. Tot soiul de logo si slogane, grefate pe etape date de campanii si promotii, vor face deliciul cercetatorilor specializati pe inceputul de veac XXI. Uraa, am gasit un pet de Pepsi din perioada in care ofereau un Ipod pe ora si un telefon pe zi!, va striga, plin de entuziasm, cine stie ce istoric al secolului XXIII…
__________________________

* numai initiatul care a folosit vreodata un Apple va sti sa aprecieze, in fata unui vulgar PC eleganta si stabilitatea unui Mac


** Termene de bio-degradare :
Chistoace de tigari – 1-2 ani
Cutii de bere – 10-100 ani
Pahare din plastic, pungi din plastic, peturi – 100-1000 ani

5 comentarii:

magda spunea...

Iorgule!!! cica niste baieti destepti de prin India (vezi Discovery)strang toate peturile, le macereaza si le transforama in liant pentru astfalt...asta da afacere!!! ar trebui sa le zici de vama noastra... poate mai facem si noi un export sa creasca pib-ul tarii...

Bogdan Iorga spunea...

Mde... Au fost si pe la noi niste baieti d-astia care au venit sa toace PET-urile, ca sa faca niste taitei d-aia de pus in asfalt... Si au investit (p-undeva, pe la Buzau) un purcoi de bani, p-undeva prin '97 - '98.
Si stii care-i chestia? Cinci ani mai tarziu, fabrica dadea faliment!!! De ce? Pentru ca acele graunte si macaroane de bagat in mixtura bituminoasa (si care ar fi contribuit la un asfalt mai elastic si rezistent) nu au fost comandate de nimeni. Asa, ca un fapt divers, respectivele spaghete din PET-uri ieftinesc cam cu 20 - 25 % stratul de uzura, prelungindu-i viata insa cam cu 15 - 20 %. Cam in perioada aia, daca stau putin sa ma uit peste umar, taman se demarase o ampla campanie de catre Intiiul-Matroz-al-Tarii, menita sa reabiliteze drumurile si, (mai ales!) sa-i aduca un important capital de imagine. Daca facem un efort anamnezic, vom vedea, cu ochii mintii, acele pancarte pe care scria: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA!

alina spunea...

A fost o data ca niciodata un tip care semana cu Mircea Eliade. Pe vremea aceea nu stiam foarte multe nici despre el, nici despre M.E. Acum stiu destul de multe despre amandoi si pot spune ca individul ajuns demult celebru, n-ar fi avut nimic impotriva ca tipul acela care ii semana sa-i fie prieten. Vama!!! God!! o poveste, acea poveste pe care daca vei reusi sa o spui destul de frumos, copii sau mai sigur nepotii tai, o vor lua in seama. Numai ca mai intai ar trebui sa aseze la loc: ceva stele, ceva fire de nisip, ceva focuri de vreascuri, ceva corturi si ceva ... ceva , acel ceva care nu exista decat atunci cand neoanele se sting, cand motoarele masinilor de fite dorm somnul de veci, iar singurele sunete sunt date de valuri si chitari

Bogdan Iorga spunea...

Trebuie asezate multe la locurile lor. Putina axiologie aplicata (fie-i tarina usoara lui Ludwig Grünberg) nu ar strica si-n Vama. Si, ma rog, in viata noastra in general.
In acest sens, la inceputul acestei veri, in urma unei povesti alambicate, am cumparat de la "Romania libera", de la casare, o masina de scris antediluviana, veche, pleznita, zgiriata, jupuita, care e mai mult obiect volumetric decat minune tehnica... Dar m-am bucurat de ea, cu o bucurie pe care nu o pot masura ori descrie: pe acea Optima am scris vreme de aproape 10 ani... Intre ianuarie '93 si februarie 2001, pe acea masina mi-am tocit buricele degetelor...
Iar ulterior, cineva, o prietena, alaturi de care am cadelnitat dosofteian sinteze de limba romana si impreuna cu care am scris la ziarul de care facui vorbire, cind a auzit de "trofeu", a jinduit atit de tare incit nu m-a lasat inima sa nu ii fac si ei rost de un asemenea "dinozaur" al mass-media...
Cred ca a fost unul dintre cadourile de care m-am bucurat cel mai tare pentru ca le-am facut...
Obiectiv vorbind, sunt doua ruine ale mecanicii fine. Practic insa, ele au valoarea pe care le-o conferim noi.
La fel e si cu Vama Veche...

anca spunea...

aici, teoretic, nu pot sa am nostalgii, pentru ca nu am la ce, personal nu am trait nici gloria nici decaderea vamei vechi (huo, nu? dar realitatea asta e!).
ma simt aici la fel cum ma simt in fata unor imagini sau a unor scrieri venite de foarte departe - pot sa ader la ele si sa le fac si ale mele, chiar daca nu le-am parcurs eu insami, material...
de unde si o certa nostalgie!