Arheologia cotidianului

Usor e sa te crezi rebel

Cind schimbi Oltcitul pe Opel

Si taica-tu iti da parai

Eu am cravata, tu ce n-ai?

Te lauzi peste tot ca esti golan

Si nu scapi nici un miting pe an

Dar mai stii cind tac-tu era-n CC-u ?

Si tu-ti pirai colegii de liceu!
Sarmalele Reci – Bluesul baiatului sarac

Vama Veche. Ma reintorc de fiecare data acolo, plin de o virginala naivitate care ma indeamna sa cred ca, de data asta, sigur !, voi regasi acel Woodstock al turismului, acea Vama a mea, pierduta ca un paradis, dupa o muscatura dintr-un Apple*.

Dar, mitul eternei reintoarceri decade, invariabil, intr-un sordid sentiment de masochism care, probabil, in cazul meu, anticipeaza criza virstei de mijloc, implacabil destin masculin, care, odata si odata, tot va veni...

Pustietatea nisipurilor contopite cu marea a devenit azi o amintire decolorata insa, ca o poza OR-WO din anii ’80, ascunsa sub umbrelele globalizante trendy, tip Ibiza, din stuf+aluminiu+acryl, made in China, importate din Taiwan, de un arab cu cetatenie americana, aduse la noi la bordul unui vapor sub pavilion Maltez, cindva d-al nostru dar disparut odata cu afacerea « Flota », condus de un capitan turc si cu un echipaj de moldoveni de peste Prut.

Peste linistea picurata din flaut, cu argintii sonoritati de Jethro Tull, s-au asternut sonoritatile bubuitoare refulate din haznalele boxelor (tot mai) multelor terase-terasute-circiumi-restaurante, cu nume caznit-fancy, gasite, pe la vreo betie, de cite-un copy trist si neinspirat. La canapele, La John, Salsa, Expiratu, La Stuf, Liana, Bibi, fiecare incearca sa realizeze planul cincinal la decibeli in doar doi ani jumate’, intr-o posmoderna abordare a stahanovismului si-ntr-o transformare a acestuia in consumerism ieftin, care musteste de ad-uri prost calchiate. Pfui, sabah kapitalismu!

Pustietatea nisipurilor si a ciulinilor a fost inlocuita de forfota beizadelelor-baietilor-de-bani-gata-snobilor-fufelor-fandosite-pe-tocuri-descinse-din-vreo-multinationala-rockerilor-de-conjunctura-fetelor-acneice-neintelese-si-rebele-vinzatorilor-de-suveniruri-medievale-celtice-made-in-Pakistan/India/China-scroafelor-urcate-n-copac etc. Linistea vintului ce plimba odinioara nisipul, musteste acum de arome de ulei de motor (neaparat sintetic), de miros de benzina arsa, pirtiita din esapamente de BMW, Jeep, Chrysler, Audi, VW Passat (ori, la fel de scumpa New Beetle), iar sunetul dogit al vreunui casetofon antediluvian, din care se rostogolea, lin, vreun Sultans of Swing, a fost complexat de potente difuzoare ce descarca - in cel mai bun caz – vreun hit sordid cu miros de Costinesti ori, de ce nu, neaos si frust, aidoma unui damf de sudoare grefata peste o rasuflare imbibata cu tuica, se mai insinueaza, lipicios ca un ulei rinced scapat pe jos, soundul vreunei manele d-a noastre, ca sa ne simtim si noi bine, ce pana mea!
O alta generatie de conchistadori a pus botina (de firma, evident !) in Vama Veche, impunind un lifestyle hibrid, combinatie de mentalitate sanatos-sindicalista, cu bazele temeinice puse prin Eforie Nord, cu un consumerism de tip BTT (bucurie, turism, tinerete) si distractie de 1 mai, de dinainte de Revolutie…

Gratie noilor valuri civilizatoare au aparut case tot mai urite, gazde cu conditii, camere-cu-veceu-si-teveu-cu-cablu.

In urma noilor hoarde de aur (din cauza goldeanului atirnat, ostentativ si masiv, la beregata ori incheietura miinii) plajele sunt balizate de vesele si colorate dovezi ale trecerii omului pe acolo, de vioaie si zburdalnice peturi, organizate-n mici hore stacatto, in ritmul oricarei adieri de vint, de sobre cutii de bere, purtatoare (cindva) in pintecele lor de aluminiu de amarui lichid aramiu, pahare de plastic, inflorite in aleatorii fisii care alcatuiesc corole sui-generis, precum si de perfide pachete de tigari, golite de continut si ramase, stinghere, forme fara fond ce avertizeaza, in functie de producator, ba ca produc cancer, ba ca duc la impotenta… Daca stau si ma gindesc ca o cutie de bere rezista cam o suta de ani, iar un pahar din plastic, o punga dintr-aia, de 1 leu, ori un nenorocit de pet «traieste» intre 100 si 1000 de ani**, deja vizualizez un enorm sit arheologic in care, stranepotii stranepotilor nostri vor ricii, consecventi dorintei de a demonstra «civilizatia» stramosilor lor. Adica, a noastra.

Iar logic, aceasta arheologie pe care o vor practica ei, va fi una a brandurilor. Tot soiul de logo si slogane, grefate pe etape date de campanii si promotii, vor face deliciul cercetatorilor specializati pe inceputul de veac XXI. Uraa, am gasit un pet de Pepsi din perioada in care ofereau un Ipod pe ora si un telefon pe zi!, va striga, plin de entuziasm, cine stie ce istoric al secolului XXIII…
__________________________

* numai initiatul care a folosit vreodata un Apple va sti sa aprecieze, in fata unui vulgar PC eleganta si stabilitatea unui Mac

** Termene de bio-degradare :
Chistoace de tigari – 1-2 ani
Cutii de bere – 10-100 ani
Pahare din plastic, pungi din plastic, peturi – 100-1000 ani