Ceea ce ar fi putut fi o zi obisnuita s-a transformat intr-o sfisiere a sufletului. Un mail, nu dintr-acela pe care trebuie sa-l retransmiti la sapte oameni ca sa nu te pasca ghinionul, ci unul simplu, doar cu citeva fotografii, infatisaza cum, pe undeva prin Iran*, unui pui de om de numai opt ani, i se sfarima DELIBERAT mina cu roata unei masini. Estropierea copilului este decisa de Sharia, acea lege ce-si are simburele in Coran.
De peste tot aud, ca un susur, voci diafane care imi explica, doct, ca islamul e religia pacii si a iubirii. Multa pace trebuie sa ai in suflet ca, din preaplinul iubirii, sa poti fringe mina unui copil cu zimbetul pe buze…
Vina copilului este aceea ca a furat o piine din piata. Repet : O PIINE, nu o jucarie, nu un telefon mobil, nu bani. O simpla piine. Pentru ca a incercat sa-si astimpere foamea, acest copil va ramine mutilat pe veci.
In primul moment nu mi-a venit sa imi cred ochilor ! Dupa care, o senzatie de rau si sfirsala m-a sfredelit pe dinauntru golindu-ma de suflet, facindu-ma sa ma simt o zdreanta murdara.
De la inaltimea suverana a suficientei noastre cotidiene ne asurzim interiorul cu vaiete demne de un cor antic, plingindu-ne de mila ca nu ne-am mai luat un LCD (desi era promotie), ca n-am schimbat mobilul (desi-l avem de patru luni p-ala vechi) sau ca n-avem piscina desi, boul ala de Cutare are...
De-atita preocupare si zgomot, tipatul unui baietel de opt ani, caruia i se striveste bratul si i se fringe destinul, va trece neobservat in departarea prafoasa a Iranului. Imediatul nostru ne inghite hulpav. Avem de pus gresie pe hol. Vrem sa schimbam cada cu un jacuzzi. Ce mai conteaza, in fata istoriei, un radius si un cubitus ?
Intre mine si acel copil se interpune, rece, un monitor, cablu de retea, mai multe mii de kilometri si ceva timp. Ce pot sa fac, cum as putea opri roata aceea, sa nu treaca peste bratul puiului de om ? Ma simt neputincios. Mi-e rusine de mine !
Dar totusi, ceva am facut. Am scris si am trimis mesaje. Iar unele din cele mai interesante adrese sunt acestea :
cultural@iranembassy.ro,
economic@iranembassy.ro,
consular@iranembassy.ro,
political@iranembassy.ro,
deputymision@iranembassy.ro,
office@iranembassy.ro
__________________________________________
* Iranul e acel loc al pacii si iubirii, care pe linga sfarimarea miinilor de copii, se mai indeletniceste si cu condamnarea la moarte a scriitorilor si poetilor.
Astfel, Salman Rushdie a devenit brusc celebru în lumea întreaga dupa sentinta de condamnare la moarte pronuntata împotriva lui de un tribunal islamic iranian, în urma publicarii romanului Versetele satanice (1988), socotit blasfemiator la adresa profetului Islamului Mahomed
Imediat dupa publicarea romanului Versetele satanice în luna septembrie 1988, lumea islamica a fost strabatuta de un fior. India a interzis cartea pe 5 octombrie; Africa de sud a facut acelasi gest pe 24 noiembrie iar Pakistan, Arabia Saudita, Egipt, Somalia, Bangladesh, Sudan, Malaezia, Indonezia si Qatar au urmat doar la citeva saptamini exemplul indian. Cartea a fost arsa într-o piata din Bradford, Anglia, pe 14 ianuarie, 1989, în timpul unei actiuni de protest a musulmanilor englezi. Pe 12 februarie, cinci manifestanti au fost ucisi de politie în timpul unui miting anti-Rushdie din Islamabad.
Pe 14 februarie 1989, o fatwa promitind executia sa a fost citita la postul de radio din Teheran de ayatolahul Ruhollah Khomeini, liderul spiritual al Iran, care a caracterizat cartea drept „o blasfemie la adresa Islamului". Desi a scris o carte în 1990 ca sa-si exprime respectul pentru Islam, Iranul nu si-a retras fatwa, ba chiar în 1999 a pus pe capul lui Rushdie o recompensa record de 2.8 milioane de dolari. Ea este valabila si în prezent. Din fericire, Serviciile Secrete Britanice si FBI au reusit (cel putin pina acum) sa-l protejeze pe romancier.
(vezi : http://ro.wikipedia.org/wiki/Salman_Rushdie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu