Anii ’80, tur-retur

But I should have known

From the tattoo on her left leg

And the garter on her right

She'd have the card to bring me down

If she played it right

AC/DC - The Jack

Anii ’80 sună, pentru mine, ca o melodie de Angela Similea suprapusă peste bătaia tacheţilor unui motor de Oltcit; mirosul optzecist ce-mi populează nările este cel al deodorantului “Farmec Topaz”, aplicat la axila unei secretare UTC, de la liceul unde am învăţat, iar gustul ce-mi umple gura este cel al berii la habă, sorbită la “Grădiniţa”, în timp ce fumam “Bucegi”.

Au trecut 21 de ani de la Revoluţie, 22 de ani de cînd am terminat liceul şi 23 de ani de cînd Gorbaciov a vizitat, în mai 1987, România. 24 de ani s-au scurs de cînd, pe 26 aprilie 1986, la ora 1,23 noaptea, s-a petrecut cumplitul accident nuclear de la Cernobîl şi, 26 de ani au trecut de cînd Ceauşescu a pus primul cancioc de ciment la fundaţia Casei Poporului. De 27 de ani AC/DC a devenit coloană sonoră a vieţii mele.

Dacă mă uit înapoi, răniţii şi morţii Revoluţiei nu au făcut decît să legitimeze accesul la putere şi finanţe al scurgerilor vaginale pe care le-a avut România comunistă – de la emanaţia Editurii Tehnice, trecînd prin Barul Melody şi terminînd cu fostul secretariat al lui Nea Nicu, ajuns socru de fufă de Izvorani.

În ceea ce-i priveşte pe colegii de liceu – unii sînt prin America, unul pe Căderea Bastiliei şi altul în Pantelimon. Pe cel din spatele ASE-ului l-am întîlnit acum un an, pe Facebook.

Privită acum, vizita din ’87 a lui Gorbaciov în Bucureşti nu mai are nimic spectaculos. Mişa Limonadă era însă, a l’epoque, raza de speranţă cu miros de Glasnost şi culoare de Perestroika, ce ne intra în case prin antenele supraînălţate şi orientate spre Chişinău…

Cît despre Cernobîl – numai de bine… Dumnezeu să-i odihnească pe cei ce s-au prăpădit din această pricină! Un raport din 2005 consemna peste 9.000 de persoane – din cele 6,6 milioane care au fost sever expuse radiaţiilor – care oricînd “pot muri din cauza unor forme de cancer”. Mai avem, după accident, şi două oraşe-fantomă: Pripiat şi Cernobîl; ambele la mai puţin de 20 de km de Centrala nucleară.

Dar de un lucru sînt acum sigur: cînd Ceauşescu s-a apucat să radă 7 km² din vechiul centru al Bucureştilor (40.000 de oameni fiind nevoiţi să îşi strîngă în pripă lucrurile, spre a face loc lamelor buldozerelor) sigur nu îşi închipuia că, în 2010, foştii UTC-işti şi pionieri ce-i întindeau pe atunci lui şi Coanei Leana buchete de flori, în timpul vizitelor de lucru, vor merge în faţa Casei Poporului ca să asculte AC/DC! Live!