vineri, 19 octombrie 2007

SIBIU, MON AMOUR (I)


If you're going to San Francisco

Be sure to wear some flowers in your hair

If you're going to San Francisco

You're gonna meet some gentle people there


For those who come to San Francisco

Summertime will be a love-in there

In the streets of San Francisco

Gentle people with flowers in their hair


Scott McKenzie - San Francisco




Trenul a oprit in gara Sibiu la 8,30 seara, prea devreme pentru culcare, dar prea tirziu pentru a mai apuca sa ma plimb pe Corso. Citeva taxiuri, abulice ca niste tintari amortiti de frig, tot dau inainte si inapoi, aranjindu-se la bordura. Totusi, nici unul nu ma ia, pentru ca au venit la comanda. E simplu : vrei taxi, suni si vin. Prind ideea din zbor si o aplic.
Un nou taxi apare. E comanda mea. Cer sa ma duca la hotel. Soferul ma duce, calm, pe drumul cel mai scurt. Sunt mirat. In Bucuresti, m-ar fi plimbat dintr-un capat in celalalt si, pe de-asupra, mi-ar mai fi si spart urechile cu manele.
Ce apuc sa vad, din fuga masinii arata luminos si cald, ca un burg nemtesc. Poate ca Düsseldorful. Afara e frig, dar o lumina calda invaluie blind cladirile, subliniind aici o bolta, colo un capitel… Iar oamenii de pe strada zimbesc, se plimba relaxati, par sa traiasca cu adevarat, nu ca-n Bucuresti unde, pe strazi, in ambuteiaje ori metrou vezi zombie crispati, chipuri grefate pe rictusuri.
Odata instalat in camera mea, de la etajul 11, simt foamea cum imi da ghes. Aproape ca ardeleanul perfect, am refuzat famelnice dejunuri nocturne pe la pizzerii ori shaormarii traditionale burgului si am optat pentru o alimentara, de unde am achizitionat (ieftin si aproape bun) toba si parizer. Tristetea mi-a aparut in privire doar la hotel, unde, intelept, mi-am amintit de replica ciobanului ce-si privea ciinele amusinind slana: minca pe mina-sa, ca brisca-i la mine"... ase si io, n-aveam brisca. Drept pentru care m-am umplut de aspicul tobian in barba-mi deasa si tepoasa, d-ai fi zis ca cine-stie-ce-hair-stilist cu tendinte afro a dat iama in mine. Si, apoi am dormit. Prost, dar putin. Putin, pentru ca am adormit tarziu si m-am trezit devreme. Prost, pentru ca a fost prea cald si patul prea moale.


vineri, 21 septembrie 2007

Arheologia cotidianului



Usor e sa te crezi rebel

Cind schimbi Oltcitul pe Opel

Si taica-tu iti da parai

Eu am cravata, tu ce n-ai?


Te lauzi peste tot ca esti golan

Si nu scapi nici un miting pe an

Dar mai stii cind tac-tu era-n CC-u ?

Si tu-ti pirai colegii de liceu!
Sarmalele Reci – Bluesul baiatului sarac




Vama Veche. Ma reintorc de fiecare data acolo, plin de o virginala naivitate care ma indeamna sa cred ca, de data asta, sigur !, voi regasi acel Woodstock al turismului, acea Vama a mea, pierduta ca un paradis, dupa o muscatura dintr-un Apple*.


Dar, mitul eternei reintoarceri decade, invariabil, intr-un sordid sentiment de masochism care, probabil, in cazul meu, anticipeaza criza virstei de mijloc, implacabil destin masculin, care, odata si odata, tot va veni...


Pustietatea nisipurilor contopite cu marea a devenit azi o amintire decolorata insa, ca o poza OR-WO din anii ’80, ascunsa sub umbrelele globalizante trendy, tip Ibiza, din stuf+aluminiu+acryl, made in China, importate din Taiwan, de un arab cu cetatenie americana, aduse la noi la bordul unui vapor sub pavilion Maltez, cindva d-al nostru dar disparut odata cu afacerea « Flota », condus de un capitan turc si cu un echipaj de moldoveni de peste Prut.


Peste linistea picurata din flaut, cu argintii sonoritati de Jethro Tull, s-au asternut sonoritatile bubuitoare refulate din haznalele boxelor (tot mai) multelor terase-terasute-circiumi-restaurante, cu nume caznit-fancy, gasite, pe la vreo betie, de cite-un copy trist si neinspirat. La canapele, La John, Salsa, Expiratu, La Stuf, Liana, Bibi, fiecare incearca sa realizeze planul cincinal la decibeli in doar doi ani jumate’, intr-o posmoderna abordare a stahanovismului si-ntr-o transformare a acestuia in consumerism ieftin, care musteste de ad-uri prost calchiate. Pfui, sabah kapitalismu!


Pustietatea nisipurilor si a ciulinilor a fost inlocuita de forfota beizadelelor-baietilor-de-bani-gata-snobilor-fufelor-fandosite-pe-tocuri-descinse-din-vreo-multinationala-rockerilor-de-conjunctura-fetelor-acneice-neintelese-si-rebele-vinzatorilor-de-suveniruri-medievale-celtice-made-in-Pakistan/India/China-scroafelor-urcate-n-copac etc. Linistea vintului ce plimba odinioara nisipul, musteste acum de arome de ulei de motor (neaparat sintetic), de miros de benzina arsa, pirtiita din esapamente de BMW, Jeep, Chrysler, Audi, VW Passat (ori, la fel de scumpa New Beetle), iar sunetul dogit al vreunui casetofon antediluvian, din care se rostogolea, lin, vreun Sultans of Swing, a fost complexat de potente difuzoare ce descarca - in cel mai bun caz – vreun hit sordid cu miros de Costinesti ori, de ce nu, neaos si frust, aidoma unui damf de sudoare grefata peste o rasuflare imbibata cu tuica, se mai insinueaza, lipicios ca un ulei rinced scapat pe jos, soundul vreunei manele d-a noastre, ca sa ne simtim si noi bine, ce pana mea!
O alta generatie de conchistadori a pus botina (de firma, evident !) in Vama Veche, impunind un lifestyle hibrid, combinatie de mentalitate sanatos-sindicalista, cu bazele temeinice puse prin Eforie Nord, cu un consumerism de tip BTT (bucurie, turism, tinerete) si distractie de 1 mai, de dinainte de Revolutie…


Gratie noilor valuri civilizatoare au aparut case tot mai urite, gazde cu conditii, camere-cu-veceu-si-teveu-cu-cablu.


In urma noilor hoarde de aur (din cauza goldeanului atirnat, ostentativ si masiv, la beregata ori incheietura miinii) plajele sunt balizate de vesele si colorate dovezi ale trecerii omului pe acolo, de vioaie si zburdalnice peturi, organizate-n mici hore stacatto, in ritmul oricarei adieri de vint, de sobre cutii de bere, purtatoare (cindva) in pintecele lor de aluminiu de amarui lichid aramiu, pahare de plastic, inflorite in aleatorii fisii care alcatuiesc corole sui-generis, precum si de perfide pachete de tigari, golite de continut si ramase, stinghere, forme fara fond ce avertizeaza, in functie de producator, ba ca produc cancer, ba ca duc la impotenta… Daca stau si ma gindesc ca o cutie de bere rezista cam o suta de ani, iar un pahar din plastic, o punga dintr-aia, de 1 leu, ori un nenorocit de pet «traieste» intre 100 si 1000 de ani**, deja vizualizez un enorm sit arheologic in care, stranepotii stranepotilor nostri vor ricii, consecventi dorintei de a demonstra «civilizatia» stramosilor lor. Adica, a noastra.


Iar logic, aceasta arheologie pe care o vor practica ei, va fi una a brandurilor. Tot soiul de logo si slogane, grefate pe etape date de campanii si promotii, vor face deliciul cercetatorilor specializati pe inceputul de veac XXI. Uraa, am gasit un pet de Pepsi din perioada in care ofereau un Ipod pe ora si un telefon pe zi!, va striga, plin de entuziasm, cine stie ce istoric al secolului XXIII…
__________________________

* numai initiatul care a folosit vreodata un Apple va sti sa aprecieze, in fata unui vulgar PC eleganta si stabilitatea unui Mac


** Termene de bio-degradare :
Chistoace de tigari – 1-2 ani
Cutii de bere – 10-100 ani
Pahare din plastic, pungi din plastic, peturi – 100-1000 ani

sâmbătă, 8 septembrie 2007

Rugby

Ce poate sa fie mai frumos si emotionant decit un sport unde, cu demnitatea unor gladiatori, cei infrinti ii aplauda, sincer, pe invingatori? Ce poate sa fie mai onest si fair-play decit un sport unde, invingatori, de fapt, sunt toti participantii?















sâmbătă, 1 septembrie 2007

Vine incalzirea


Si parca dorm pe scinduri ude,

In spate ma izbeste-un val

Tresar prin somn si mi se pare

Ca n-am tras podul de la mal.

George Bacovia - Lacustra



Daca orice discutie, cit de cit trendy, incepea la sfrsitul anilor '90 cu arzatoarea chestiune a incalzirii centrale - Mi-am luat un Vaillant de 3 kilowati; Ihi, io am Ferolli - acum, in plina posmodernitate sans frontieres, dialogurile devin fierbinti in jurul incalzirii globale.

Pulsiunile alimenteaza un climat (tot mai) fierbinte, iar gheata decentei se topeste in invective cu efect de bumerang. Mai nou, laboratoarele americane tocmai au scos de la cuptor placinta suculenta a unui scenariu ce se revarsa zemos, din belsug, si peste Romania. Potrivit acestuia, nivelul Marii Negre va creste cu 3 - 5 metri. Ceea ce ar duce la inundarea Deltei, a luncii Siretului si Prutului, precum si la transformarea Insulei Mari a Brailei intr-o amintire frumoasa. Pina la urma, paradoxale Arce ale lui Noe, probabil ca vor ramine priapicele blocuri care zgirie, tot mai des si ostentativ, cerul Bucurestean. Poate n-ar fi rea o lectura temeinica a Lacustrelor lui Bacovia...









Afectaţi de creşterea nivelului oceanului planetar


de Alexandru Nastase , Jurnalul National
Cercetători ONU au descoperit care vor fi zonele cele mai afectate de creşterea nivelului planetar dacă gheţarii se vor topi în acelaşi ritm ca până acum şi procesul de încălzire globală nu va fi încetinit. Pe harta statelor calamitate este şi România.Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor a devenit o realitate în ultimele decenii din cauza topirii gheţarilor. Topirea acestora, afirmă oamenii de ştiinţă care au studiat fenomenul, are drept cauză principală încălzirea globală. Experţi ai ONU au întocmit şi o hartă de risc, arătând care sunt cele mai expuse zone din lume. Printre ele, şi România.INUNDAŢII. În cazul în care procesul de încălzire globală nu va fi redus, nivelul Mării Negre ar putea creşte cu 3 până la 5 metri faţă de nivelul actual. În aceste condiţii, Delta Dunării ar putea fi inundată total, întregul curs al Dunării inferioare urmând să fie afectat. Malurile vor avea de suferit, în special cele îndiguite, iar mari aglomerări urbane din zonă, precum Tulcea, Galaţi şi Brăila, de pe malul românesc şi Vâlcovo, Chilia Veche, Ismail şi Reni, ar urma să fie parţial inundate. Simularea realizată la New York arată că sub ape ar putea ajunge şi zona de sud din lunca Prutului şi Siretului, precum şi Insula Mare a Brăilei. De asemenea, şi zona litorală a Mării Negre, între Sulina şi Vama Veche, este în pericol. Vestea liniştitoare, de care mulţi îşi agaţă speranţele, este aceea că prognozele arată o creştere cu maximum trei metri a oceanului planetar în acest secol, influenţele cele mai nefaste urmând a fi resimţite abia după anul 2100.REACŢIE. Autorităţile române spun că situaţia este oarecum sub control. Surse din Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile spun că România a demarat deja programe de salvare a litoralului, ale căror efecte se vor vedea în curând. În plus, în ce priveşte Dunărea, există de la începutul anilor 2000 proiectul "Coridorului Verde al Dunării", care presupune distrugerea digurilor.ÎN LUME. Dacă nivelul oceanului planetar va creşte cu cinci metri, mai bine de 245 de milioane de oameni vor trebui să se mute, mai bine de 750.000 de kilometri pătraţi urmând a ajunge sub ape. Raportul a fost dat publicităţii şi va fi analizat la reuniunea din noiembrie de la Valencia a Convenţiei ONU pentru Schimbările Climatice (IPCC).












joi, 30 august 2007

01 01 07



Suna mai mult ca o data de garantie. Stantata pe o conserva, pe capac. Ca o sabie a lui Damocles, transpusa in domeniul statisticii domestice, cu termen precis de cadere. Dar, dupa care nu sti ce se intimpla cu ea. De fapt, care e diferenta dintre o conserva din ultima seara de garantie valabila si ea insasi, dupa miezul noptii, cind a expirat? Sint niste troli mici, care asteapta calmi pina la expirarea armistitiului, dupa care se reped sa roada tot continutul conservei? Dar, daca deschizi conserva cu cinci minute inainte de miezul noptii, o mai poti minca la ora zero si cinci minute ? Lumina a spaimintat indeajuns dihania expirarii si a alungat-o suficient de departe ?



Pe 1 ianuarie a fost soare. Soare, cald si – in general – frumos. Puteam simti, mingiioase, razele de soare combinate cu efectul incalzirii globale si, increzator, am tras in plamini noul aer al consumerismului, cu aroma de stele galbene pe fond albastru. Mi-am tirsiit ghetele, cu sireturile bagate-nauntru, a calduta lene, pina la butica de mai incolo, sa iau ceva. Pe geam, plin de albastru optimism, filfiia un stegulet UE, primit de la benzinarie pentru o alimentare cu 20 de litri.


Dindaratul pinzei filfiitoare se zareau aceleasi pungi cu zahar, aceleasi pachete de tigari si acelasi anunt cu cacati de musca, «NU VINDEM TIGARI MINORILOR SUB 18 ANI». Ieri, neaose si mioritice, azi de-a dreptul europene…

Evident, era inchis. Un ciine casca plictisit, intr-o pata de soare, intinzindu-si toate patru labele intr-un simultaneism cu alura de sofisticat fitness. Un alt comunitar, politist de primarie de data asta, fuma morometian intr-o alta pata de soare, asezat pe un gardulet mic si verde, simbioza a naturii cu edilii sectorului unde salasluiesc. Nea Vasile aduna cartoanele de la laditele de portocale, le stivuia si fluiera. Politistul fuma, ciinele se intindea. Iar butica, fir-ar sa fie, era inchisa !

Intiia zi de Uniune, ultima zi de Biborteni… Discret, un biletel scris cu pixul pe o hartie patata, de ambalaj, anunta ca «MAGAZINUL ESTE INCHIS PIN PE 4 IANUARIE». Ce, apa de la robinet nu-i buna ?

Pornesc inapoi spre casa. Imi sucesc glezna intr-o groapa din asfalt. Injur moderat. De-acum, groapa nu mai e a noastra, ci a intregii Uniuni. Doar glezna, care e doar a mea, se incapatineaza sa se umfle intr-un mod neaos, frust si mioritic, dupa traditia geto-daca. Glezna, varza, viezure, barza, minz…

miercuri, 29 august 2007

Paparazzo la Iasi





27 iulie 2007, ora 8.15. Iasi, Hotel Traian. Il astept pe dl. Popescu. Trebuie sa merg cu dinsul spre Vaslui, pentru o sedinta foto. Telefonul suna. E dl. Popescu. Spune ca va intirzia. Imi pare rau, dar am fost retinut.













Am la dispozitie un rastimp numai pentru mine. Sunt cele mai stranii momente : 15, 20, 30 de minute, eu cu mine, nestiind ce sa fac. Iau aparatul foto, ca sa il verific. Bateria e OK, lentilele sunt curate, cardurile formatate. Sa fac doua - trei poze imi spun si ma aplec peste marginea ferestrei.















De sus, asfaltul ud se vede ca o oglinda rugoasa, peste care actorii cotidianului evolueaza spontan si cu naturalete. Senzatia de paparazzo la vinatoare e copletitoare. Observ miscarile, ma bucur de dezinhibitia inocenta a trecatorilor.
















Fotografiile se astern una dupa alta. Sunt oameni obisnuiti, pasageri ai strazii. Telefonul suna. E tot dl. Popescu. Am sosit. Imi cer scuze pentru intirziere, spune dumnealui. Zimbesc. Ma bucur ca a intirziat… Scot cardul din aparat, il las linga laptop si plec.