sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Veriga lipsa (gena recesiva din ciclul "iata cine are Maybach")

"Sfintul Apostol Pavel spunea
ca nadejdea, credinta si dragostea sunt
cele mai tari virtuti ale unui om.
Eu le am pe toate!"
Gigi Becali – Impreuna in Europa cu credinta, nadejde si dragoste


1.
Ies de la metrou. Piata Charles de Gaulle, Bucuresti, a.d. 2007. In vreme ce vecinului de trotuar, cu frizura savant-inaltata spre centru, un mp3 pe post de ringtone ii lalaie o melodie cu iz de Stambul rinced (...ras-pun-deee la te-le-foon, la te-le-foon, la te-le-fon...), de pe un afis lipit strimb pe un panou pentru publicitate electorala imi zimbeste, ca un deja-vu, de rau augur, Becali. Lejer timp, dar cu ochii licarind de smecheria unui cimpanzeu imbracat in costum si pus sa fumeze in fata multimii, la bilci, latifundiarul piper(nicit)ean sta cu gura deschisa (sigur, asta nu-i semn de inteligenta !), imbiind parca privitorul sa-i numere dintii. Ochii, usor mijiti, incearca, fara succes, sa ii transforme privirea in laser si sa induca publicului macar senzatia unui IQ de 60-65... Tentativa esuata ! De dincolo de pleoapele cazute premeditat, mioritica opacitate (b)ovina razbate mai ceva ca mirosul iute de tap, prelins din axila paroasa a unui fante ce-si are salasul intr-un camin de nefamilisti. Mototolit si prost lipit, Becali priveste spre statia plina, unde oameni incarcati cu genti, sacose ori serviete asteapta, resemnati, autobuzul.
2.
Cobor din autobuz in Pajura. Un soare timid zimbeste galben de dupa halena umeda a cetii. Vintul bate slab dar umfla, a paguba, un banner de pe care isi iteste rictusul, deja descris, acelasi ipochimen de Pipera.

Dimensiunea mare a printului nu-l face sa para mai inteligent. In schimb, ma trimite cu gindul la o coperta a evolutionismului darwinist. Pare a fi legatura lipsa ce lipseste pe acolo, intre pitecantropi si cromagnoni. Parca. Sau, ma rog, generic vorbind, intre maimute si hominizi. El stie sa foloseasca focul. Normal, ca fumeaza! El stie la ce foloseste roata. Logic, doar are Maybach... «Sunt miliardar, as fi putut duce o viata de trindavie, dar am decis sa port aceasta cruce pentru a face bine in jurul meu, pentru ca aceasta inseamna politica : sa-i ajuti pe oameni» afirma Becali. Amintirile care ma chinuieste imi susura in ureche, mai abitir ca invataturile lui Dan Pavel catre al sau Razboinic al luminii cum, in timpul acestui transport al crucii, gleznele ii mai joaca, din cind in cind, cite-un renghi pipereanului, de mai calca strimb sa se cruceasca toata presa. Bunaoara putem da si-un exemplu : mindrul becal de care facem discutie a diriguit destinele complexe, prolixe si confuze ale Stelei de la inaltimea apartamentului 214 al hotelului Marriott. Mihnit de faptul ca sordida spelunca hoteliera in care adastase indraznea sa-i ceara parale pentru onoarea de a-i fi calcate mochetele de becalienii sai sosoni, acest fabulos personaj, ce se lipeste de televiziuni ca flegma de bordura, a decis sa trinteasca un gratar de suparare taman pe terasa etajului 2, afumind intru generoasa impartasire cu aproapele de la alelalte camere a fumului gros si lipicios, de mici. Neapreciind performance-ul, cei de la hotel l-au dat afara si i-au dat interdictie prin zona... Dar, Dumnezeu i-a batut pe marriottini. Cind femeile de serviciu au intrat in camerele asediate pin-atunci de Jiji, au constatat ca omul, intr-adevar, sfinteste locul. Evident, fiecare-n felul sau. Becalul din povestea noastra a ales sfisierea mochetei, spargerea faiantei si riciirea zugravelii. Practic, o rescriere a flagelarii, prin prisma imobiliara...
3.
Intru in holul blocului. Ma intimpina, caldut si sulfuros, mirosul de la subsolul jilav si-nfipta-n cutia postala, o fituica in opt pagini, prost tiparita, ce-l prezinta pe don Jiji in toate posturile, (a)laturi cu Basescu (inca presedinte ; intimplator), Berlusconi (italian), Dan Berindei (academician), Razvan Theodorescu (graseiat, academician si fost tartor in TVR pe vremea mineriadei din iunie ’90), Pimen (inalt prea sfintit), mama sa (cu broboada neagra) etc. E prea de tot.
Urc cele doua etaje, tirindu-mi picioarele. E prea mult pentru o singura zi. Trei locuri, acelasi becal. "Cind am devenit bogat, am intrebat: Dumnezeule, de ce mi-ai dat toate aceste bogatii? Arata-mi ce trebuie sa fac cu ele ! Si el mi-a spus : intra in politica si salveaza-si poporul" , marturiseste, cu litere albe, pe-o caseta verde-praz, Gigi Becali, acest veritabil om de cultura in cinstea caruia, un oarece fenomen de masa, a fost numit becalizare. De alaturi de testimonial, cu privirea inteligenta a unui peste fiert, priveste spre alte zari chiar El. Sub calota craniana i se ghiceste o oarece portie de creier pané. Intru in casa. Un miros ciudat se insinueaza. Banuiesc ce e si ma uit la talpile pantofilor. Intuitia olfactiva mi se confirma. Noroc cu fituica lui Becali ! O pun jos si ma descalt pe ziar. Sunt cu inima impacata fiindca acum stiu ca bipedul din Pipera vrea sa isi salveze poporul. Iata c-a reusit!

2 comentarii:

anton spunea...

probabil ca aceasta se intampla destul de des si atunci oamenii isi spun ca nu e doar o intamplare, aceleasi cauze provoaca aceleasi efecte...ce mult m-am bucurat sa constat ca simtim la fel in fata becalului (si a altora de aceeasi factura, desi, in genul lui, trebuie sa recunoastem ca este unic!): o imensa, colosala si sufocanta nausee (greata care va sa zica) existentiala - dar cu simptome fizice si ceva porniri agresive! problema este ca totusi, el, becalul, nu trezeste asemenea reactii adverse la toata lumea ...de unde apare o alta deductie (trista, aici): exista afinitati elective...si ce este inca si mai grav, creeaza un model si o scoala (inca si mai triste)...
oricum, le hasard fait bien les choses si chiar daca nu e de o mare influenta asupra soartei becalului in lume, caninidul ce si-a depus caca-ul in drumul tau era in mod sigur - si el- un mesager! multumim!

anca spunea...

si si anca spune la fel, dar CHIAR-CHIAR LA FEL ca si anton...o alta comunitate electiva...de idei!