De trei ani si jumate, de cind s-a nascut Nicodim, stau la bloc. Periodic imi promit ca la primavara ma apuc de casa si scap de statul in colectiv. Ca scap de cosmarul galagiei baietilor, prilej de astenizat sarmanele creaturi lovite de soarta, ce locuiesc cu un etaj mai jos, ca nu voi mai vedea ornamentele de pom ce filfiie printre ramuri, nonsalant aruncate peste geam de vecini simpatici, cu un anumit simt al umorului involuntar (ceva gen dada, corcit cu glume de santier, din ciclul « Dorele, ne miscam mai cu talent ? »). Si acum, cind scriu aceste rinduri, nu pot decit sa sper ca voi reusi. In primavara acesta !
2. Descriptio Pajurae
Cartierul dateaza de pe la sfirsitul anilor ’50. Pe atunci, poate, o prelungire (fireasca) a Bucurestilor Noi. Ulterior, cartierul a devenit o zona trendy, fief al unei mici nomenclaturi.
Ma rog, nu dintr-aia importanti tare... Daca Primaverii era rezervat VIP-urilor proletariatului incuibat prin CC, daca Kiseleff era rezervat expatilor sovietici, veniti trup si suflet sa ne aduca lumina de la Rasarit, daca Aviatorilor era rezervata progeniturilor celor din Primaverii iar Cotrocenii erau salas caldut pentru slugoii de virf (redactori-sefi, diversi Alcibiade de la haznaua Saptaminii, VIP-uri de la tineret – pentru cine nu mai tine minte, CC al UTC), ei bine, Pajura era cuibusor cochet pentru nomenclatura de mina a treia si a patra.
Cu un bloc de securisti, cu unul de militari, cu o multime de secretari de partid pirliti, de intreprindere, sector sau scoala generala, raspinditi strategic insa prin toate blocurile, mai ceva ca invataturile lui Lenin, cu multi ziaristi ce-si semnau condica la Scinteia, România libera ori Informatia, Pajura trece in analele imobiliare drept zona scumpa, ce-a daruit natiei barbati de vaza, cum ar fi Petre-Mihai Bacanu, Andi Moisescu si Emil Constantinescu, acesti veritabili Traian si Decebal moderni, genitori ai dirzului neam românesc contemporan...
Daca si azi, mergind prin Pajura, gasesti zone unde timpul parca a ramas intepenit intr-un dulce si mindru deceniu ’80, cu aceeasi Dacia sport, varianta cu doua usi, motor de 1400 si cutie in cinci trepte, parcata in fata geamului,
pe alte alei vezi cum sabah kapitalismu a patruns, inlocuind Daciile, aceste veritabile regine ale soselelor cu mai-snoabe Audi, Mercedes, Jeep ori Lexus...
3. Capra
Nici nu venise inca bine Craciunul cind, intr-o dupa-amiaza, pe cind stateam tihnit sa ard hidrocarburile de post, un bubuit surd si insinuant a inceput sa-mi dea sughit. Aron ma privea descumpanit, cu o masina rosie in mina, in vreme ce Nicodim, transant, mi-a spus ca nu ii place ce aude. La-nceput am crezut ca, vreun nefericit a ramas in lift, cine-stie-printre-ce-etaje. Ei bine, nu. Trei balaoachesi, plini de bune-intentii (cel mai probabil) iesisera pe Corso cu capra.
Unul sufla sui intr-o trompeta trista, scilciata si cu alama verzuie, al doilea bubuia de zor intr-o toba decrepita, in vreme ce cel d-al treilea (voila, lasat ultimul intentionat !), cu un costum alcatuit parca din lozuri jupuite, ma facea sa ma gindesc la un sincer dans al rutului, executat de Papageno in lipsa Paminei.
Vazindu-ma la geam, cei trei au accelerat tempo-ul, devenind mai mladii ca dansatorii de salsa... Suntem cu capra, sefu’, mi-a zimbit lunecos, cu toti dintii sai de aur, tobosarul. Hm, eu stiam ca mai intii se vine cu Steaua sus rasare, dupa care se mai asteapta vreo cinci zile si, abia apoi se trece la chestiuni grele, de gen aho-aho... Hai sefu’ ca si mata’ esti pe dinafara ! Cum sa venim atuncea ? De revelion stam si noi la un sprit, ca baietii!
4. Concluzie
Frigul a tras in beteala toate crengile si chiciura s-a asternut, impaciuitoare, peste gunoaiele aruncate in spatiul verde. Din crengile copacilor atirna, pe post de podoabe sui-generis, tot soiul de mizerii aruncate de la etajele de sus.
Cite un grup de adolescenti acneici se plimba cu telefoane mobile polifonice, la care lalaie manele. O schela, uitata intre blocuri (spun vecinii cu vechime) de dupa cutremurul din ’77 priveste, senina (, ruginita) si rece peste fire.La multi ani! Am trecut in 2008.
4 comentarii:
la multi ani! sanatate si voie-buna! spor si succes - inclusiv in ale constructiilor!
"Unul sufla sui intr-o trompeta trista, scilciata si cu alama verzuie, al doilea bubuia de zor intr-o toba decrepita, in vreme ce cel d-al treilea (voila, lasat ultimul intentionat !), cu un costum alcatuit parca din lozuri jupuite, ma facea sa ma gindesc la un sincer dans al rutului, executat de Papageno in lipsa Paminei."
Hahahahaha...:) :) :) Am murit de ras...Si? Le-ai aruncat ceva? Sau ai aruncat cu ceva dupa ei? Pareau prietenosi..Pai nu?
Astia au venit prea devreme, iar azi, pe 2 ianuarie, voci candide anuntau la metrou nasterea Domnului. (O, ce veste minunata, dar tocmai am aflat-o de 8 zile ca s-a nascut). Inteleg ca sarbatorile de iarna incep acum la 1 decembrie si se termina pe 7 ianuarie, dar totusi... macar sa se respecte ordinea traditiilor: mai intai colindele care vestesc nasterea, apoi urarile de an nou si alte obiceiuri.
In sfarsit, in orice ordine ne ureaza, bine sa fie pt toata lumea, si un an nou plin de belsug, sanatate, ambitie si inspiratie. La multi ani!!!
Lorena
Tributar contractului social, nu am aruncat cu nimic dupa domniile lor. Iar acum, privind prin prisma relativitatii lui Einstein, parca nu trebuie sa ne mai suparam ca timpii sunt diferiti de la individ la individ. Asa ca, hai, fie, in marinimia noastra sa-i lasam sub soare si pe indivizii ce ies acum cu "steaua sus rasare". Mai cu seama ca, ortodocsii de rit vechi, mai au putin pina sa cinte, din tot sufletul, "O, ce veste minunata"....
Sa avem un an bun!
Da da asa e, ar trebui sa fim mai toleranti, dar uite ca nu mai am cum sa fiu tolerant nici macar in perioada asta a anului cand ar trebui sa ne intoarcem cu fata catre interior si sa ne aplecam mai cu luare aminte la cele ale sufletului. De ce? O sa iti spun de ce, pt ca nu mai suport cohortele de drojdieri care ies cu mic cu mare la colinde batjocorite si terfelite in care cu greu mai recunosti textul original, pt ca nu mai am chef de betivani care pocnesc din toate puterile biciurile, tobele dogite, buhaiurile jegoase, acordeoanele jerpelite in speranta ca, exasperat de zgomot, o sa arunci in ei cu un covrig si 10 mii doar doar vor pleca de sub geamul tau. Pt ca romanul e tolerant. Pt ca la restaurant ti'e rusine sa nu ii dai 50000 borfasului cu vioara care te chinuie cu aspiratiile cipriano-porumbesciene cultivate indelung in cortul in care a crescut. Pt ca ti'e rusine sa ii spui nesimtitului care fumeaza pe scara de la metrou, nemaiavand rabdare inca 30 de secunde pana ajunge la suprafata, sa stinga mizeria aia de tigare. Si tot asa :D Ar trebui sa pui un post despre frustrarile romanilor, nene :))
Vlad
Trimiteți un comentariu