Compensatie

Prin ‘45-‘46, Andre Breton era convins ca Bucurestiul va deveni capitala mondiala a suprarealismului. Iar daca nu ar fi avut loc operatia de schimbare de sex, care a transformat România dintr-o diva a monarhiei constitutionale intr-o isterica republica populara, poate ca profetia lui Breton s-ar fi implinit! Si totusi, p-undeva, nadragii rupti in cur ai republicii lu’ Petru Groza poate-ar fi fost oleaca
sexy, daca prin pinza sfisiata s-ar fi vazut forme apetisante si nu supurarile si ulceratiile unui regim care, trecut de vama in portbagajul tancurilor sovietice, avea dintii galbeni si cariati, iar
picioarele, scilciate de bocancii second-hand ai Mamei Rusii, puteau ingrozitor.
Bref, suprarealistii români, care n-au apucat s-o stearga spre alte zari, de farmec pline, au facut un viraj la firu’ de par spre realismul socialist, importat odat’ cu zimbetul linistitor din portretele
oficiale ale tatukului Stalin, de la poporul frate-vecin-si-prieten din URSS.
Da’ ghinion! N-a fost sa fie! Andre Breton n-a avut nici macar pe jumatate premonitia de Mama Omida pe care a afisat-o, constant si dezinvolt, Mos Brucan, dupa '90.

Iaca d-aia, am ajuns o tara dadaista cu legi facute parca sub auto-dicteu, in somn, si guvernanti decupati parca din scrierile lui Urmuz. Sa nu zicem ca nu exista compensatie!