La o sută-şi-ceva-de-kilometri de Paris, în Normandia, la o distanţă echivalentă celei ce desparte Bucureştiul de Curtea de Argeş, se află abaţia din Jumièges. Sau, mă rog, ce a mai rămas din ea…
Piatra de temelie mînăstirii a fost pusă în 654, de către Sfîntul Philibert şi, preţ de aproape două veacuri, lăcaşul a prosperat pînă cînd, în 841, invaziile normande au transformat locul într-o ruină. Mînăstirea a revenit la viaţă însă, 99 de ani mai tîrziu cînd, graţie călugărilor benedictini,şi-a redobîndit strălucirea. Mai mult, în 1067, Guillaume le Conquérant, Wilhelm Cuceritorul, după cum l-am învăţat eu la istorie, o consacră drept abaţie principală.
Anul Revoluţiei nu a fost însă de bun augur pentru Abaţie. În 1789, vifornicii revoluţionari intră în forţă şi distrug cam tot ce se putea distruge. Ce nu s-a distrus şi a rămas in situ, au venit ţăranii şi au furat. Sau, mă rog, şi-au completat în gospodării trebuinţele.
Drept urmare, după o mie-şi-ceva de ani de existenţă, la schimbarea vremilor, Abaţia a fost o victimă colaterală… Azi aşezămintele monahale sînt aproape în întregime şterse de pe faţa pămîntului… Doar cîteva pietre mai fac posibilă trasarea vechilor construcţii. Si numai ruinele celor două biserici ale abaţiei au răzbit pînă în prezent…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu