Eram pe Pont Alexandre III cînd norii au început să se adune pe cer. Am sperat că nu-i decît aşa, o toană dar, cînd am ajuns în dreptul Muzeului Legiunii, a început să picure rar, dar cu stropi mari şi graşi, care plezneau cu putere pe trotuar. M-am grăbit să intru la Muzeul Orsay – dar aici surpriză! Angajaţii au decis că-i mai bine să stea în grevă. Nu-i vorbă, că se anunţă una şi la Air France, să văd cum mă întorc… Aşadar, am rămas sub copertina de sticlă a Muzeului, privind stropii mari făcînd clăbuci pe asfalt. A şi tunat, au dat cîteva rafalereci dar, nu după multă vreme, soarele a ieşit şi, atunci, minune: peste Sena, deasupra Grădinilor Tuileries, s-a înălţat curcubeul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu